Realitatea internationala pe scurt (25 Februarie 2020)

Cei 27 au dat undă verde mandatului de negociere cu post-Brexit

Reprezentanţii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) au aprobat Luni mandatul negociatorului pentru Brexit, Michel Barnier, prin care îşi stabilesc condiţiile legate de viitoarele relaţii comerciale cu Regatul Unit, au declarat pentru France Presse mai multe surse europene, potrivit agerpres.

După unda verde din partea ambasadorilor europeni, acest mandat, rod al discuţiilor între Capitale, va fi adoptat oficial Marţi, în cadrul unei reuniuni ministeriale la Bruxelles. Acest pas va deschide calea primelor negocieri – la începutul lui Martie – între UE şi Marea Britanie, la puţin peste o lună de la retragerea acesteia din blocul comunitar, la 31 Ianuarie. Londra şi Bruxelles dispun de numai cîteva luni – pînă la sfîrşitul acestui an – pentru a se înţelege în legătură cu viitoarea lor relaţie, în perioada de tranziţie britanicii urmînd să aplice în continuare regulile europene.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat îndoiala în ceea ce priveşte posibilitatea de a se ajunge la un acord global înainte de sfîrşitul anului. Europenii rămîn deschişi unui parteneriat larg, care să cuprindă un acord comercial, fără cote sau drepturi vamale, dar, la presiunea Franţei, au înăsprit tonul în ce priveşte cele solicitate în contrapartidă, cerînd, de teama unei concurenţe neloiale, ca Londra să respecte în continuare anumite reguli ale UE, în special în materie de ajutoare de stat, mediu, dreptul muncii şi fiscalitate.

În ce-i priveşte, britanicii par să se mulţumească să încheie cu Bruxelles un acord comercial de bază, similar celor negociate de UE cu Canada şi Japonia, dar care să le menţină capacitatea de a-şi reglementa economia aşa cum doresc.

OMS: Lumea trebuie să se pregătească de o eventuală pandemie cu noul coronavirus

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a făcut apel ca lumea să se pregătească pentru „o eventuală pandemie” cu noul coronavirus, caracterizînd drept „foarte preocupantă creşterea bruscă” de noi cazuri în Italia, Coreea de Sud şi în Iran, potrivit AFP, scrie agerpres. „Trebuie să ne concentrăm pe izolarea epidemiei, făcînd tot posibilul pentru a ne pregăti de o eventuală pandemie”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, în timpul unei conferinţe de presă la Geneva.

Pe site-ul său, OMS defineşte astfel noţiunea de pandemie: „Vorbim de pandemie în cazul propagării la nivel mondial a unei noi maladii. (…) Impactul sau gravitatea tind să fie mai ridicate în cazul unei pandemii, în parte cauzată de proporţia mai importantă a populaţiei fără nici o imunitate preexistenţă împotriva virusului”.

Noul coronavirus a ajuns Luni în patru noi ţări din Orientul Mijlociu, Kuwait, Bahrain, Irak şi Oman, anunţînd primele cazuri de persoane infectate cu virus şi precizînd că acestea se întorceau din Iran, ţara vecină care a înregistrat 12 decese.

Australia este amenințată de spionaj și interferențe străine

Australia se află sub o ameninţare fără precedent din partea spionajului şi a interferenţelor străine, a avertizat Luni Mike Burgess, directorul general al Organizaţiei Australiene pentru Informaţii de Securitate (ASIO), transmite Reuters, potrivit agerpres. „Nivelul de ameninţare cu care ne confruntăm în prezent din partea spionajului şi a activităţilor de interferenţă din străinătate este unul fără precedent. Este mai mare acum decît era în timpul războiului rece”, a declarat Burgess într-un discurs rostit în Capitala Canberra, fără a preciza la ce ţări străine se referă.

Oficialul australian a evocat o serie de atacuri informatice la adresa ţării sale, fără a da detalii. ASIO a descoperit cazuri în care spioni străini au călătorit în Australia cu intenţia de a crea o „infrastructură sofisticată de atacuri cibernetice” împotriva unor computere cu informaţii sensibile şi clasificate, a spus Burgess.

Reuters a relatat, în Septembrie, anul trecut, că agenţiile de informaţii australiene au stabilit responsabilitatea Chinei pentru un atac informatic asupra Parlamentului australian şi a principalelor trei partide politice, deşi Beijingul a dezminţit că ar fi avut vreo responsabilitate pentru respectivul atac, survenit cu cîteva luni înaintea alegerilor legislative din mai 2018.

O sursă informată a explicat pentru Reuters că Australia a decis să nu dezvăluie identitatea atacatorilor pentru a proteja relaţiile sale comerciale cu China, principalul partener comercial al Canberrei. Directorul ASIO a subliniat totodată în discursul de Luni că s-a intensificat şi ameninţarea extremismului de dreapta, amintind de atacurile armate de la două moschei din Christchurch, din Martie 2018, soldate cu 51 de morţi.

Cererea de extrădare a lui Julian Assange este dezbătută în UK

Vizat de o cerere de extrădare din partea Justiţiei americane pentru că a publicat în masă informaţii clasificate, fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, va încerca să convingă Justiţia britanică să respingă trimiterea sa în SUA, relatează AFP, potrivit agerpres.

Personaj controversat, australianul de 48 de ani a declarat la o audiere preliminară că va refuza „să se supună unei extrădări pentru o muncă de jurnalism care a primit numeroase recompense şi a protejat mulţi oameni”. El riscă pînă la 175 de ani de închisoare în SUA. Acuzat mai întîi de piraterie informatică, Assange a fost inculpat în mai anul trecut pentru alte 17 capete de acuzare de Justiţia americană, pe baza legilor antispionaj. Susţinătorii săi spun că aceste inculpări sunt un pericol grav pentru libertatea presei.

Statele Unite îl acuză în special pentru că a pus în pericol unele dintre sursele lor prin faptul că a publicat în 2010, pe WikiLeaks, 250.000 de telegrame diplomatice şi 500.000 de documente confidenţiale despre activităţile Armatei americane în Irak şi Afganistan. Printre aceste documente se numără şi un video în care sunt văzuţi civili omorîţi de tiruri ale unui elicopter de luptă american în Irak în Iulie 2007. Justiţia britanică va trebui să stabilească dacă cererea de extrădare care i-a fost înaintată respectă un anumit număr de criterii legale, în special dacă ea nu este disproporţionată sau nu încalcă drepturile omului.

Începînd de Luni, Julian Assange urmează să fie audiat întreaga săptămînă la Woolwich Crown Court, în apropiere de închisoarea Belmarsh, în Sud-Estul Londrei. Audierea va fi apoi suspendată şi va fi reluată la 18 Mai, timp de trei săptămîni. Decizia putînd fi contestată în apel.

Julian Assange este încarcerat în acest centru penitenciar de înaltă securitate de la răsunătoarea sa arestare în Aprilie în Ambasada Ecuadorului la Londra. El s-a refugiat acolo în urmă cu aproape şapte ani, cînd se temea că va fi extrădat spre SUA sau Suedia, unde este acuzat de viol. Assange a respins mereu aceste acuzaţii, iar urmărirea penală în acest caz a fost abandonată în urmă cu trei ani după mai multe răsturnări de situaţie. 

Romani implicaţi în traficul de droguri din Spania

Garda civilă spaniolă a anunţat că a destructurat un grup infracţional specializat în importul şi contrafacerea cocainei prin diluarea acesteia în ulei, care a descoperit un laborator clandestin cu 500 de kilograme de droguri şi a arestat şapte persoane, informează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Autorităţile spaniole au efectuat o razie într-o hală industrială din apropiere de Madrid, unde au confiscat 14 recipiente ce conţineau 500 de kilograme de cocaină diluată în 2.700 de litri de ulei, din care se puteau obţine circa 700 de kilograme de clorhidrat de cocaină. Şapte persoane au fost arestate şi alte trei sunt investigate, în total şapte bărbaţi şi trei femei, cu vîrste cuprinse între 35 şi 45 de ani, de origine spaniolă, română şi columbiană, care operau în patru provincii spaniole. Nu este precizat numărul românilor din acest grup infracţional.

Investigaţia a fost iniţiată în luna Mai, cînd a fost detectată o încărcătură de ulei vegetal industrial ce conţinea mai multe recipiente cu cocaină diluată. Încărcătura pare să provină din Paraguay şi a fost importată de o companie cu sediul în Spania şi care e specializată în importul de uleiuri vegetale industriale, aceasta colaborînd cu companii din sectorul producţiei de motoare. Cocaina diluată în ulei a ajuns în Spania pe cale maritimă cu diferite containere amestecate printre altele care nu conţineau droguri.

Grupul infracţional a amenajat în apropiere de Madrid o locaţie unde prelucrau drogurile cu diferite maşini artizanale şi erau stocate acolo peste 14 tone de produse folosite în acest proces, respectiv sodă caustică, acetonă, calciu şi acid sulfuric, fără nici o măsură de securitate şi control. Cele şapte persoane arestate desfăşurau efectiv diferitele operaţiuni în procesul de producţie şi distribuţie a drogurilor, iar celelalte trei investigate le asigurau acoperirea legală, cum ar fi formalizarea chiriilor.

Moscova şi Ankara pregătesc o nouă serie de consultări asupra situaţiei din Idlib 

Rusia şi Turcia pregătesc o nouă serie de consultări asupra situaţiei din provincia siriană Idlib, a anunţat şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, informează TASS şi Reuters, potrivit agerpres. „Se pregăteşte o nouă serie de consultări, care, sperăm noi, ne vor conduce spre un acord asupra modalităţilor care să asigure că aceasta este într-adevăr o zonă de dezescaladare şi că aici nu operează terorişti”, a spus Lavrov.

Potrivit ministrului de Externe rus, militarii turci din Idlib înţeleg că lupta din zona de dezescaladare are loc anume împotriva teroriştilor. „Nimeni nu a convenit niciodată în cadrul acordurilor încheiate între Preşedinţii Rusiei şi Turciei că asupra teroriştilor nu vor fi iniţiate atacuri de răspuns în cazul în care ei vor încerca să acţioneze aşa cum au început să acţioneze”, a subliniat Lavrov, amintind că „de multe ori teroriştii au atacat poziţii ruse, poziţii ale trupelor siriene, obiective civile siriene chiar din zona unde sunt desfăşurate posturi de observaţie ale Republicii Turcia”.

Ofensiva dusă de regimul Preşedintelui Bashar al-Assad, cu sprijinul Moscovei, pentru preluarea controlului asupra provinciei Idlib, ultimul bastion rebel în Nord-Vestul Siriei, pune la grea încercare pactul între Erdogan şi Putin, care cooperează strîns din 2016 în vederea încheierii conflictului în Siria, unde cei doi susţin tabere diferite.

Conform unui acord cu Moscova, Turcia, care sprijină grupări rebele, dispune de 12 posturi de observare militare în provincia Idlib, dintre care multe se află acum în zone cucerite de regimul lui Bashar al-Assad în cursul ofensivei lansate în Decembrie cu sprijinul aviaţiei ruse. În pofida intereselor divergente, Turcia şi Rusia cooperează de mai mulţi ani pentru a găsi o soluţie la conflictul din Siria.

China, Rusia, Franţa, Germania, Marea Britanie şi Iranul încearcă să salveze acordul nuclear

Reprezentanţi din China, Rusia, Franţa, Germania şi Marea Britanie se vor întîlni Miercuri la Viena cu oficiali din Iran pentru a discuta despre continuarea acordului internaţional din 2015 consacrat programului nuclear iranian, potrivit agerpres. Reuniunea de la Viena din 26 Februarie se va desfăşura în contextul în care Marea Britanie, Franţa şi Germania au acuzat oficial, la 14 Ianuarie, Iranul de încălcarea termenilor acordului din 2015, ceea ce ar putea duce la reinstituirea sancţiunilor ONU, ridicate în baza respectivului acord.

Totuşi, şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a afirmat în cursul unei vizite la Teheran, la 4 Februarie, că UE va extinde pe termen nedefinit marja de timp necesară pentru reglementarea disputelor legate de acordul din 2015, cu scopul de a evita o intervenţie a Consiliului de Securitate al ONU sau instituirea de noi sancţiuni.

Iranul a avertizat că dacă disputa ajunge în Consiliul de Securitate al ONU, se va retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleară din 1968, prin care se reglementează la nivel mondial controlul armelor atomice.

Preţurile au luat-o razna la Paris: Un milion de euro pentru o garsonieră de 30 de metri pătrați!

Un agent imobiliar a stîrnit furia parizienilor după ce a cerut 1 milion de euro pentru o garsonieră de 30 de metri pătrați din Paris, a scris, Luni, Le Figaro, potrivit mediafax.

După postarea anunțului, bărbatul, director de agenţie, a primit mai multe mesaje de amenințare. „Înţeleg că preţul pentru un studio ar putea să şocheze într-adevăr. Dar există legea cererii şi ofertei, iar pe de altă parte suntem într-o zonă ultra-turistică. Reacţiile acestea sunt total disproporţionate”, a spus agentul imobiliar Philippe Lederman, contactat de cotidianul Le Figaro.

Proprietatea, aflată la etajul al treilea al unei clădiri istorice din cărămidă, fără lift, se situează pe celebra Champs du Mars, în apropierea Turnului Eiffel. Potrivit specialiștilor, un milion de euro este mai degrabă prețul unui apartament de 100-150 de metri pătraţi, din aceeaşi zonă. După ce a primit mai multe ameninţări, bărbatul a retras anunțul privind garsoniera, dar a anunțat că va relua procesul de vînzare. „Nu aş fi anticipat asemenea critici din cauza acestui anunţ”, a declarat agentul imobiliar.

În Paris, preţurile imobilelor pot atinge niveluri ameţitoare. Motivul este cererea mare într-o piaţă în care oferta de apartamente este mică, ceea ce le permite agenţilor să ceară suma maximă posibilă pe proprietăţi aflate în zone turistice renumite.

Conservatorii americani susțin o tînără germană ce promovează un mesaj contrar Gretei Thunberg

Institutul Heartland, un think tank libertarian din Chicago apropiat de Administraţia Trump, promovează intens o tînără activistă din Germania al cărei mesaj este contrar celui promovat de activista suedeză Greta Thunberg, scrie Washington Post, potrivit mediafax. Naomi Seibt este o tînără în vîrstă de 19 ani din Germania. Mesajul său este opus celui promovat de activista suedeză. Seibt denunţă „alarmismul climatic” şi numeşte conştientizarea problemelor legate de încălzirea globală „o ideologie josnică anti-umană”.

„Seibt reprezintă o voce incredibilă pentru piaţa liberă şi realismul climatic”, spune James Taylor, directorul Centrului pentru politici climatice şi de mediu „Arthur B. Robinson” de la Institutul Heartland

Cei de la Heartland au avut-o pe Naomi ca invitat special al conferinţei de mediu organizate de Naţiunile Unite la Madrid, în Decembrie. Taylor a prezentat-o drept „vedeta” spectacolului. Grupul a angajat-o pe Naomi ca imagine a campaniei prin care şi-au propus să conteste poziţia din lumea ştiinţifică potrivit căreia încălzirea globală ar fi cauzată de activităţi umane.

„Naomi Seibt vs. Greta Thunberg: în cine ar trebui să avem încredere?”, care apare într-o înregistrare video a celor de la Heartland. Naomi va debuta şi în Statele Unite, la Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare (CPAC), în apropiere de Washington.

Unul dintre cele mai mari fluvii din lume este în pericol de a seca

Potrivit unui studiu recent, fluviul Colorado, principala sursă de apă a peste 40 de milioane de americani, este în pericol de a seca în contextul schimbărilor climatice, potrivit CNN. Acesta curge în zona dintre orașele Denver și Los Angeles. Comparativ cu secolul trecut, nivelul fluviului a scăzut cu 20%. Experții consideră că acest fenomen a fost cauzat în mare parte de încălzirea globală.În ultimele două secole, regiunea s-a încălzit cu 16 grade Celsius. Potrivit oamenilor de știință, pentru o creștere de temperatură cu 16.7 grade în zona bazinului Colorado, nivelul fluviului scade cu aproape 10%, scrie Mediafax.

Cercetătorii spun că o scădere a nivelului de apă este iminentă, iar dacă nu se iau măsuri pentru reducerea emisiilor de carbon, fluviul și-ar micșora nivelul cu 19%-31% pînă la jumătatea secolului. Fluviul Colorado alimentează cu apă orașele Denver, Los Angele, Las Vegas, San Diego, precum și numeroase ferme din SUA și Mexic.

Comisia Europeană: Nu suspendăm Schengen din cauza coronavirusului

Comisia Europeană a anunțat că UE nu ia în considerare deocamdată restricționarea circulației în spațiul Schengen, după apariția a peste 200 de cazuri de coronavirus Covid-19 în Italia, dar că lucrează la mai multe scenarii, în funcție de evoluția situației. „În ceea ce privește diverse scenarii, cum ar fi o suspendare coordonată a spațiului Schengen, nu vom face acest lucru deocamdată, dar lucrăm la mai multe planuri, în funcție de evoluția situației”, a spus comisarul european pentru managementul crizelor, Janez Lenarcic, în timpul unei conferințe de presă, potrivit Reuters.

Declarația vine după ce, Duminică seara, Austria a suspendat traficul feroviar spre și dinspre Italia, timp de patru ore. Restricțiile de călătorie în spațiul Schengen ar trebui să fie decise în coordonare cu celelalte state membre și ar trebui să se bazeze pe dovezi științifice, a spus și comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides Said. „Pentru moment, Organizația Mondială a Sănătății nu a recomandat impunerea unor restricții în privința circulației și comerțului”, a mai spus Kyriakides.