Realitatea internationala pe scurt (24 Octombrie 2018)

Nebunia rasismului! O organizație pentru drepturile animalelor susține că laptele este un „simbol al supremației albilor”

Gruparea activistă pentru drepturile animalelor, PETA, susține că laptele este un simbol al supremației albe. PETA a susținut mult timp că nu are partizanate de nici un fel și vrea doar să ajute animalele. Cel mai recent comunicat al organizației pentru drepturile animalelor pare însă că vrea să încurajeze oamenii să nu mai consume lapte. Organizația afirmă că luptă cu supremația albă deoarece, potrivit PETA, cei care fac parte din supremația albă beau lapte în încercarea de a învinge minoritățile cu intoleranță la lactoză.

PETA se opune producției și consumului de lapte, deoarece crede că mulgerea vacilor este abuzivă și privează animalul de demnitatea sa. Nu este "natural" ca oamenii să bea lapte de vacă, care este destinat doar vițeilor nou-născuți. Oamenii sunt singurele animale care beau laptele altei specii și care continuă să bea lapte și după perioada copilăriei,  se spune în comunicatul celor de la PETA. Astfel, consumul de lapte vă poate face mai puternici fizic și mai sănătoși,  însă poate fi legat de „supremația albă”, notează dailycaller.

Comunicatul de presă al PETA vine la pachet cu un videoclip intitulat: „Viața unei vaci la o fermă de produse lactate”, care arată că rumegătoarele sunt maltratate și exploatate în aceste ferme. Textul  despre lapte și supremația albă se dorește a fi și ecoul unui articol publicat în The New York Times, intitulat „De ce supremații albi se dau în vînt după lapte (și de ce geneticienii sunt alarmați)”.

PETA menționează personajul lui Christoph Waltz din filmul regizat de Quentin Tarantino „Inglorious Basterds” care bea un pahar de lapte in timp ce spune că „laptele a fost mult îmbrățișat ca un simbol al supremației albe”. Organizaţia scrie că oamenii ar trebui să aleagă în locul acestui simbol al supremației albe soia, migdalele, orezul sau laptele de nucă de cocos.

Premieră în istoria UE: Bruxelles-ul respinge proiectul de buget al Italiei pe 2019

Comisia Europeană nu are de ales și este obligată să respingă proiectul de buget al Italiei pe 2019, a anunțat, Marți, Valdis Dombrovskis, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare și uniunea piețelor de capital, adăugînd că Roma „încalcă reglementările UE în mod deschis și conștient", transmite DPA. Reacția autorităților italiene a venit, de la București, prin vocea vicepremierului Matteo Salvini, care a declarat că Guvernul său nu va da înapoi. „Ar putea fi tentant să încalci regulile, dar, la un anumit moment, datoria cîntărește prea greu și la sfîrșitul zilei rămîi fără libertate", a declarat oficialul UE.

Comisia Europeană ar putea să reanalizeze decizia anterioară de a nu deschide procedura de deficit excesiv împotriva Italiei, a adăugat Dombrovskis. Decizia Comisiei Europene de a respinge proiectul de buget al Italiei pentru anul 2019 „nu schimbă nimic”, a asigurat, Marți, vicepremierul italian Matteo Salvini, într-o declarație dată la București în fața jurnaliștilor italieni, transmite AFP. „Aceasta nu schimbă nimic, să o știe bine acești domni speculatori, nu ne întoarcem înapoi”, a promis vicepremierul italian, lider al formațiunii de extremă-dreapta Liga. „Ei nu atacă un Guvern, ci un popor. Astfel de lucruri nu fac decît să stîrnească și mai mult mînia italienilor, iar apoi ne mai plîngem de ce popularitatea Uniunii Europene a ajuns atît de jos”, a adăugat Salvini despre decizia Bruxelles-ului privind bugetul propus de Guvernul său.

La rîndul său, Luigi Di Maio, și el vicepremier în Guvernul de la Roma, lider al partidului antisistem Mișcarea 5 Stele, a cerut Comisiei Europene să manifeste 'respect' față de italieni și față de Guvernul lor. „Acesta este primul buget italian care nu este pe placul UE. Nu sunt surprins. Este primul buget italian care a fost scris la Roma și nu la Bruxelles', a menționat Di Maio într-un mesaj pe Facebook, conform agențiilor Reuters și EFE. Di Maio a promis că Guvernul din care face parte nu se va 'preda' în fața Bruxelles-ului, pentru că nu dorește noi politici de austeritate.

Italia a înștiințat Luni Comisia Europeană că nu își va modifica proiectul de buget pe 2019, criticat vehement de Bruxelles pentru că încalcă regulile fiscale europene.

Rusia doreşte să declare ‘indezirabile’ ONG-urile străine care se implică în alegerile din această ţară

Rusia doreşte să declare ‘indezirabile’ pe teritoriul ei acele ONG-uri care se implică în alegerile din această ţară, conform unui proiect de lege adoptat Marţi în primă lectură de către Duma de Stat, informează agenţia EFE.

Proiectul de lege prevede că o organizaţie neguvernamentală străină sau internaţională trebuie să fie declarată ‘indezirabilă’ în Rusia dacă ‘activităţile ei facilitează sau obstrucţionează nominalizarea unui candidat sau o listă de candidaţi la alegeri ori influenţează organizarea unui referendum’.

Preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a semnalat că această lege va restrînge influenţa externă asupra alegerilor din Rusia. ‘S-a propus un mecanism clar pentru a ne proteja alegerile de influenţa din exterior. Dacă o organizaţie internaţională sau neguvernamentală încalcă această interdicţie şi încearcă să influenţeze opţiunile cetăţenilor noştri, ea va fi declarată indezirabilă şi va trebui să-şi înceteze imediat activităţile’, a explicat oficialul rus.

În contextul acuzaţiilor formulate în SUA şi în alte ţări despre interferenţa Rusiei în alegerile lor, autorităţile de la Moscova au descoperit că şi în Rusia au existat ‘mai multe situaţii în care organizaţii străine sau internaţionale cu activităţi în Rusia au intervenit în mod activ în favoarea unui candidat anume ori pentru a obstrucţiona o anumită candidatură’, afirmă deputatul Andrei Isaev, membru al partidului Rusia Unită. Potrivit agenţiei Interfax, acest proiect va fi un amendament adus legislaţiei aplicabile în cazul care încalcă drepturile omului şi libertatea cetăţenilor ruşi.

Vizita lui Bolton la Moscova a fost plină de ironii fine: ‘Vulturul vostru a mîncat deja toate măslinele’

Vizita de două zile a consilierului pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, marchează sfîrşitul epocii de parteneriat strategic între Rusia şi SUA, al cărui loc va fi luat de un nou model de relaţii: descurajarea strategică reciprocă, comentează în ediţia sa de Miercuri cotidianul Kommersant, citînd o serie de experţi ruşi, transmite şi agerpres.

Vizita lui Bolton, a doua în şase luni în Capitala rusă, a avut o agendă fundamental nouă. De data aceasta, el a sosit la Moscova pentru a negocia noile reguli ale jocului în relaţiile ruso-americane în contextul ultimelor declaraţii ale lui Donald Trump privind retragerea SUA din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) din 1987, care interzice utilizarea unei serii întregi de rachete cu rază de acţiune variind între 500 şi 5.000 de km.

Pentru a descrie situaţia actuală din relaţiile ruso-americane, Vladimir Putin a evocat, Marţi seara, vulturul de pe stema SUA. ‘Din cîte îmi amintesc, pe stema Statelor Unite este înfăţişat un vultur, care ţine în gheare pe de o parte 13 săgeţi, iar de cealaltă parte o ramură de măslin – ca semn al politicii paşnice – cu 13 măsline. Întrebare: vulturul vostru a mîncat deja toate măslinele şi au rămas doar săgeţile?’, s-a adresat lui Bolton pe un ton ironic Vladimir Putin la întîlnirea de la Kremlin.

În replică, John Bolton a spus că ‘ramura de măslin se află în gheara dreaptă a vulturului’, ceea ce ‘demonstrează priorităţile sale’. Cu toate acestea, el a recunoscut că a venit la Moscova ‘fără ramura de măslin’. ‘Aşa m-am şi gîndit’, a concluzionat ironic Putin, citat de Kommersant.

Chiar dacă tonul echilibrat a prevalat de ambele părţi de-a lungul întregii vizite axată pe viitorul Tratatului INF, consilierul pentru securitate al Casei Albe nu s-a eschivat să declare răspicat la conferinţa de presă de Marţi seara, în finalul deplasării sale la Moscova, că numai SUA au respectat tratatul, iar documentul în sine este depăşit, potrivit newsru.com.

 ‘Să ne uităm mai întîi la situaţia reală. Tratatul a fost încălcat, el este depăşit şi nu cuprinde în mod absolut toate părţile interesate’, a declarat Bolton la conferinţa de presă susţinută la sediul Interfax. În opinia sa, nu retragerea SUA din INF reprezintă o ameninţare, ci prezenţa rachetelor ruseşti pe teritoriul european. Începînd cu 2008, Rusia a testat rachete terestre de croazieră, încercînd să ascundă acest fapt şi încălcînd tratatul. ‘De fapt, rachete balistice ruseşti sunt deja în Europa. Nu retragerea SUA din INF reprezintă o ameninţare, ci prezenţa rachetelor ruseşti pe teritoriul european’, a insistat oficialul american, fără să precizeze dacă este vorba de partea europeană Federaţiei Ruse sau de o altă zonă geografică.

În aceeaşi ordine de idei, el a spus că INF nu ia în considerare noua realitate strategică, care impune ‘noi necesităţi, noi cerinţe, care nu fac parte din prevederile tratatului existent’. Cu toate acestea, SUA sunt departe de decizia de a instala noi rachete în Europa în legătură cu intenţia lor de a se retrage din tratat, a mai spus el.

Totodată, Bolton s-a declarat convins că retragerea SUA din Tratatul INF nu va distruge stabilitatea globală, aşa cum nu a distrus-o nici după ieşirea din Tratatul ABM, în 2001, pentru a implementa sistemul de apărare antirachetă. ‘S-a spus atunci că Tratatul ABM reprezintă piatra de temelie a stabilităţii în Europa şi în întreaga lume’ şi că retragerea SUA o va nărui, dar aceasta nu s-a întîmplat, a afirmat oficialul american, adăugînd că acelaşi lucru este valabil şi pentru INF.

Pe lîngă faptul că încearcă să obţină, din nou, superioritate militară, intenţia SUA de a abandona INF are un subtext politic, consideră expertul rus Vladimir Vasiliev, cercetător principal la Institutul pentru SUA şi Canada de pe lîngă Academia de Ştiinţe de la Moscova, citat de Kommersant. ‘Prin revocarea INF, care a fost parte a temeliei vechiului parteneriat, SUA trec Rusia în categoria ţărilor nelegitime din punct de vedere politic, precum Coreea de Nord’, a declarat Vasiliev. ‘Aşa cum a fost în 1990-1991, cînd URSS s-a destrămat: America încearcă să trimită astăzi un semnal clar Moscovei: prezentaţi actul de predare necondiţionată pentru că suntem oricum mai puternici’, a apreciat expertul citat, referindu-se la ultima declaraţie a lui Trump că SUA îşi vor spori arsenalul nuclear pînă cînd celorlalţi le ‘va veni mintea la cap’.

Întrucît ştiu că din punctul de vedere al armelor convenţionale au un avantaj multiplu faţă de Rusia, SUA încearcă să realizeze o schimbare a balanţei puterii, apreciază la rîndul său Fiodor Voitolovski de la IMEMO (Institute of World Economy and International Relations) din Moscova. Sub Preşedinţia lui Trump, ‘relaţiile ruso-americane trec de la parteneriatul strategic la noul model de descurajare reciprocă’, susţine el, adăugînd că ‘acest model va include atît paşi simetrici, cît şi asimetrici’, conform Kommersant. 

Trump se va întîlni cu Putin pe 11 Noiembrie la Paris 

Preşedintele american Donald Trump doreşte să se întîlnească cu omologul său rus Vladimir Putin pe 11 Noiembrie la Paris, în marja ceremoniilor de comemorare a 100 de ani de la sfîrşitului Primului Război Mondial, a declarat Marţi, la Moscova, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, relatează AFP şi Reuters. ‘Preşedintele Trump va fi foarte bucuros să vă întîlnească la Paris, în marja comemorării a 100 de ani de la semnarea Armistiţiului’, a spus Bolton la începutul întrevederii sale cu Vladimir Putin la Moscova.

Putin i-a spus lui Bolton că Rusia este uneori surprinsă de măsurile, în opinia sa, nejustificate pe care Washingtonul le ia împotriva Moscovei. Cu toate acestea, liderul de la Kremlin a afirmat că doreşte să aibă noi discuţii cu Trump, posibil luna viitoare la Paris. ‘Ar fi util să continuăm un dialog direct cu Preşedintele Statelor Unite (…), de exemplu, la Paris, dacă partea americană este interesată de aceste contacte’, a declarat Putin. ‘Noi abia răspundem la măsurile pe care le luaţi, însă ele continuă să vină’, i-a spus Putin lui Bolton. ‘Indiferent care sunt abordările, este posibil şi necesar să căutăm puncte de convergenţă’, a continuat Putin, menţionînd că schimburile comerciale între Rusia şi Statele Unite sunt în creştere în pofida sancţiunilor.

Cei doi lideri vor merge la Paris la 11 Noiembrie pentru a participa la ceremoniile de comemorare a sfîrşitului Primului Război Mondial, la care sunt aşteptaţi peste 60 de şefi de stat şi de Guvern. Donald Trump şi Vladimir Putin s-au întîlnit la primul lor summit bilateral în Iulie la Helsinki. Preşedintele american a fost extrem de criticat în Statele Unite pentru că a avut o atitudine foarte conciliantă faţă de omologul său rus.

‘A fost, în opinia mea, o întîlnire utilă şi destul de dură. În cele din urmă, cred că a fost constructivă’, a afirmat Putin despre summitul de la Helsinki.

Armata israeliană a deschis focul în Cisiordania. Un student palestinian a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi

Militari israelieni au împuşcat mortal un student şi au rănit alţi trei palestinieni în cursul unei razii ce a avut loc Miercuri într-un sat din Cisiordania ocupată, a indicat un oficial palestinian din domeniul medical, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres. Armata israeliană a afirmat că militarii săi au folosit muniţie reală şi ”măsuri de dispersare a mulţimii” de protestatari după ce aproximativ 50 de palestinieni au aruncat cu pietre în ei în cursul unei operaţiuni în satul Taamun. Potrivit localnicilor, militarii israelieni au pătruns în mai multe case în căutare de palestinieni suspectaţi de activităţi anti-israeliene. Bărbatul ucis a fost identificat ca fiind Mohammed Basharat, un student la universitate în vîrstă de 22 de ani, care a fost împuşcat în piept, a precizat oficialul palestinian.

Armata israeliană întreprinde în mod frecvent razii în Cisiordania, inclusiv în zone aflate sub control palestinian civil, unde Israelul menţine monitorizarea globală a securităţii în baza unor acorduri de pace interimare.

Palestinienii doresc ca Cisiordania, ocupată de către Israel în timpul războiului din 1967 din Orientul Mijlociu, să facă parte dintr-un stat al lor independent, împreună cu Fîşia Gaza, aflată sub controlul mişcării Hamas, cu Ierusalimul de Est drept Capitală.

Franţa vrea să-i repatrieze pe copiii jihadiştilor din Siria

Franţa intenţionează să repatrieze copii deţinuţi de către forţele kurde siriene şi care aparţin unor presupuşi militanţi islamişti francezi, dar le vor lăsa pe mamele lor să fie judecate de către autorităţile locale, relatează Miercuri Reuters şi AFP.

Aproximativ 60 de femei, inclusiv 40 de mame cu circa 150 de minori, au fost semnalate în Siria de către familii din Franţa. Marea majoritate a copiilor au vîrste sub şase ani şi nu pot fi repatriaţi decît cu acordul mamelor lor, care vor rămîne în locurile unde se află. Doar o parte dintre ei au fost identificaţi şi localizaţi cu precizie, în zonele kurde, deschizînd calea unei repatrieri, a indicat o sursă franceză, sub protecţia anonimatului, fără să ofere cifre.

Franţa exclude orice întoarcere a adulţilor, combatanţilor sau a soţiilor, considerate drept militante ale grupării Stat Islamic, spre dezamăgirea avocaţilor care reprezintă familiile în Franţa. ”Cei care au comis delicte sau crime în Irak şi Siria trebuie judecaţi în Irak şi Siria”, a indicat în mod răspicat Ministerul francez de Externe, precizînd că ”excepţia o reprezintă minorii, a căror situaţie va fi analizată de la caz la caz”.

Din cei 680 de jihadişti francezi estimaţi în teatrul de lupte irakiano-sirian, peste 300 au murit şi un mic număr au plecat în alte zone (Afganistan, Maghreb, Libia), estimează Parisul. O parte dintre ei se află în continuare în Irak şi Siria.

Forţele kurde siriene afirmă că deţin peste 900 de combatanţi străini ai grupării Stat Islamic proveniţi din 44 de ţări, problema reprezentînd o adevărată bătaie de cap pentru autorităţile locale din punct de vedere judiciar şi al securităţii. 

Chiar înainte de startul celui mai mare exerciţiu NATO, patru militari americani au fost răniţi în Norvegia

Patru militari americani au fost răniţi Marţi în Norvegia, într-un accident în care au fost implicate patru vehicule, transmite Reuters. Trei vehicule au intrat în coliziune, iar al patrulea a derapat şi s-a răsturnat în urma încercării de a evita ciocnirea, relatează agerpres. Unul dintre răniţi a fost externat rapid, după ce a primit îngrijiri medicale, dar ceilalţi trei sunt în continuare spitalizaţi, în stare stabilă, a anunţat Centrul Comun de Informaţii al Forţelor Armate ale SUA. Cu toţii făceau parte dintr-o companie mixtă de transporturi staţionată la Baumholder, în Germania. Armata americană colaborează cu autorităţile norvegiene în ancheta asupra incidentului care a avut loc înainte de un exerciţiu militar de amploare al NATO.

Soldaţii răniţi se aflau în camioane care transportau materiale pentru Trident Juncture 18, cele mai mari manevre ale alianţei Nord-atlantice din ultimii ani, la care vor participa 50.000 de militari din ţările membre NATO şi din state partenere, circa 250 de aeronave, 65 de nave şi 10.000 de vehicule terestre. Exerciţiul se va desfăşura din 25 Octombrie pînă în 7 Noiembrie, în centrul şi Estul Norvegiei, în Atlanticul de Nord pînă în Islanda, în Marea Baltică şi în spaţiul aerian al Finlandei şi Suediei.