Realitatea internationala pe scurt (23 August 2018)

Ceremonie în memoria fostului secretar general Kofi Annan la sediul din New York al ONU

O ceremonie de depunere de coroane în memoria lui Kofi Annan, fostul secretar general al Naţiunilor Unite, a avut loc Miercuri la sediul din New York al organizaţiei, relatează Xinhua, potrivit agerpres.

Kofi Annan, diplomat ghanez, a încetat din viaţă Sîmbătă, în Elveţia, la vîrsta de 80 de ani, după o scurtă suferinţă. El a exercitat funcţia de secretar general al ONU timp de 10 ani, pînă în 2006, şi a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

‘Ne aflăm aici pentru a-i aduce un omagiu lui Kofi Annan, unul din cei mai buni dintre noi, un om care a întruchipat valorile Naţiunilor Unite şi ne-a făcut mîndri să ne numim colegii lui’, a declarat actualul secretar general al organizaţiei, Antonio Guterres, în cadrul ceremoniei. ‘Anii de mandat ai lui Kofi Annan au fost vremuri incitante. El a promovat idei noi. A adus oameni noi în familia Naţiunilor Unite. A vorbit cu pasiune despre misiunea noastră şi rolul nostru’, a mai arătat Guterres, care a semnat în cartea de condoleanţe deschisă cu acest prilej.

Într-o declaraţie emisă în ziua decesului lui Annan, Guterres l-a descris pe acesta drept ‘o forţă călăuzitoare a binelui’ şi un bun prieten şi mentor al său. Guterres a fost ales de Annan pentru funcţia de Înalt Comisar al ONU pentru refugiaţi în 2005.

Steagul Organizaţiei Naţiunilor Unite a fost coborît în bernă pînă la sfîrşitul zilei de Marţi, iar Consiliul de Securitate şi Adunarea Generală urmează să omagieze memoria lui Kofi Annan în cursul săptămînii.

Sarah Sanders despre plata presupuselor amante: Președintele Trump ”nu a făcut nimic rău”

Sarah Sanders, secretarul de presă de la Casa Albă, a susținut Miercuri, într-o conferință de presă, că Președintele Donald Trump ”nu a făcut nimic rău” în ceea ce se spune despre plățile făcute către persoane de sex feminin ce pretindeau că au avut relații amoroase cu acesta în timpul campaniei din 2016, anunță CNN, potrivit mediafax.

„Așa cum a spus Președintele și am declarat de mai multe ori, el nu a făcut nimic rău. Nu sunt acuzații împotriva lui și am comentat pe larg despre acest subiect”, a spus Sanders. „Doar pentru că Michael Cohen a făcut o înțelegere, acest lucru nu îl implică pe Președinte, a adăugat aceasta. Sanders a refuzat să răspundă la întrebări suplimentare despre ceea ce știa Președintele despre plăți și cînd a aflat despre acestea. Întrebată dacă Președintele a mințit poporul american, Sanders a numit acuzația „ridicolă”. „Cred că este o acuzație ridicolă. Președintele, în această chestiune, nu a făcut nimic rău și nu au fost acuzații împotriva lui”, a spus ea.

Papamobilul va străbate străzile Capitalei irlandeze în prezenţa a peste 100.000 de persoane

Peste 100.000 de persoane vor ieşi pe străzile Dublinului Sîmbăta viitoare pentru a-l saluta pe papa Francisc, care va străbate Capitala irlandeză în papamobil, potrivit Poliţiei Naţionale (Garda), citată Miercuri de EFE, scrie agerpres.

Papa Francisc se va întîlni la Dublin cu un grup de victime ale abuzurilor comise de membri ai clerului catolic, în cadrul vizitei sale apostolice în Irlanda, din 25 şi 26 August, prilejuită de cea de-a IX-a Întîlnire Mondială a Familiilor 2018. Traseul pe care îl va urma Papa, care a fost ţinut în secret pînă Miercuri, va fi prin centrul Capitalei şi va străbate bulevarde precum O’Connell Street, podul O’Connell, sau puncte emblematice precum Catedrala din Christchurch.

Numărul doi al Poliţiei Naţionale, Pat Healy, a explicat că Papa Francisc îşi va începe traseul cu papamobilul la 16:15 ora locală de la Catedrala St. Mary’s, unde se va ruga la Blessed Sacrament Chapel, unde a fost aprinsă o lumînare în memoria victimelor abuzurilor sexuale comise de preoţii irlandezi. Destinaţia finală a traseului va fi Centrul de primire a familiilor fără casă, îngrijit de Părinţii franciscani capucini, care oferă zilnic hrană la peste 350 de persoane şi unde Papa Francisc se va întîlni cu persoane fără adăpost.

Sîmbătă seara, pe stadionul Croke Park Stadium din Dublin, Sfîntul Părinte va participa la Sărbătoarea familiilor la care se aşteaptă să participe 500.000 de persoane.

Duminică dimineaţa, Sfîntul părinte va pleca de la Dublin cu avionul spre sanctuarul din Knock, unde va face un pelerinaj la capela sanctuarului, iar pe esplanada lăcaşului va pronunţa rugăciunea „Angelus” în faţa a 45.000 de persoane. În jurul prînzului Papa Francisc se va întoarce la Dublin pentru un dejun cu suita papală, apoi se va deplasa în Parcul Phoenix pentru Sfînta Liturghie şi predica de încheiere a Întîlnirii mondiale a familiilor 2018.

Regatului Unit „i-ar fi mai bine în afara UE”, afirmă Jeremy Hunt

Ministrul de Externe britanic, Jeremy Hunt, susţine că Regatului Unit „i-ar fi mai bine în afara UE”, chiar şi fără un acord privind Brexitul, scrie Politico, potrivit news.ro.

Hunt a declarat pentru Axios că, deşi a susţinut campania pentru rămînerea în Uniunea Europeană, el consideră acum că Regatului Unit îi va fi mai bine părăsind blocul european, indiferent de cum se vor finaliza negocierile. Hunt l-a lăudat pe predecesorul său, Boris Johnson, care şi-a dat demisia luna trecută ca protest faţă de felul în care a gestionat Brexitul prim-ministrul Theresa May. Johson „a schimbat cursul istoriei britanice prin campania sa pentru Brexit”, conform lui Hunt.

Întrebat dacă Johnson ar fi un prim-ministru bun, Hunt a declarat: „Nu sunt de acord cu el în privinţa tuturor aspectelor, dar cine ştie ce va fi în viitor?” Hunt a declarat că Trump a găsit „un dezechilibru” în comerţul dintre UE şi SUA şi că Preşedintele american „înţelege în mod clar importanţa ordinii mondiale aşa cum o ştim”.

Rusia a achiziționat peste 26 de tone de aur în luna Iulie, ca protecție față de sancțiunile americane

Banca centrală a Rusiei a achiziționat 26,1 tone de aur în luna Iulie 2018, cea mai mare cantitate comparativ cu oricare altă lună din acest an, pentru a face față sancțiunilor impuse de Statele Unite, transmite Bloomberg, potrivit mediafax.

Rusia nu a mai cumpărat atît de mult aur într-o singură lună din Noiembrie 2017. Astfel, Rusia a ajuns să dețină 2.170 de tone de aur, potrivit datelor Fondului Monetar Internațional, agregate de Bloomberg. Cantitatea a fost evaluată la 77,4 miliarde de dolari, la sfîrșitul lunii Iulie, potrivit site-ului Băncii Centrale a Rusiei.

În Aprilie și Mai, Rusia și-a redus de 4-5 ori orice deținere în dolari, preferînd să cumpere mai mult aur, ceea ce a dus la speculații că rușii renunță la activele americane pentru a se proteja de riscul tot mai mare de a li se impune sancțiuni mai dure. Aurul reprezintă „o garanție de 100% în fața riscurilor juridice și politice”, a declarat, la acea dată, prim-viceguvernatorul Băncii Centrale a Rusiei, Dmitri Tulin.

„Este o mișcare foarte inteligentă din partea lui Putin. Rusia se află într-un război financiar. Renunță la dolarii americani în favoarea aurului. Acest lucru protejează Rusia de sancțiunile în dolari americani”, a declarat Jim Rickards, editorul newsletter-ului Strategic Intelligence.

Presiunile asupra Rusiei sunt în creștere, în condițiile în care SUA își intensifică sancțiunile, iar diplomatul britanic Jeremy Hunt a invitat Uniunea Europeană, Marți, să îi urmeze exemplul ca răspuns la otrăvirea unui fost spion rus pe teritoriul britanic anul trecut. „Aurul este cea mai lichidă investiție dacă nu dorești să fii expus la dolar”, a declarat John Meyer, partener al SP Angel din Londra.

NATO spune că forţele sale din Estul Europei sunt defensive şi nu se compară cu desfăşurările de trupe ale Moscovei

NATO a respins Miercuri sugestia Preşedintelui rus Vladimir Putin conform căreia forţele Alianţei Nord-Atlantice din Estul Europei reprezintă o ameninţare pentru Rusia, spunînd că ele nu se compară cu desfăşurările de trupe ale Moscovei, potrivit agerpres.

„Acţiunile NATO sunt defensive, proporţionate şi pe deplin în linie cu angajamentele noastre internaţionale”, a precizat, într-un email către Reuters, purtătoarea de cuvînt a Alianţei Nord-Atlantice, Oana Lungescu. „NATO a desfăşurat 4.000 de militari în flancul estic al Alianţei, pentru a descuraja orice posibilă agresiune. Aceste trupe nu se pot compara cu diviziile desfăşurate de Rusia. Spre comparaţie, Rusia are trupe în Ucraina, Georgia şi R. Moldova, împotriva voinţei Guvernelor acestora”, a mai spus purtătoarea de cuvînt.

Oana Lungescu a contrazis de asemenea afirmaţia lui Putin conform căreia NATO refuză să discute cu Rusia regulile pentru zborurile militare, spunînd că aviaţia este un subiect în diferite forumuri militare comune. „În ceea ce priveşte aviaţia, am discutat despre siguranţa aeriană în Marea Baltică în cadrul Consiliului NATO-Rusia”, a mai spus ea.

Rusia se vede forţată să reacţioneze la avansarea infrastructurii NATO şi la apariţia elementelor sistemului de apărare antirachetă al SUA în apropierea graniţelor sale, a reiterat Miercuri Preşedintele rus Vladimir Putin, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său finlandez Sauli Niinisto în finalul întîlnirii lor la Soci, celebră staţiune de pe coasta rusă a Mării Negre, potrivit presei din Rusia.

Moscova: Peste 63.000 de militari ruşi au luptat în Siria

Peste 63.000 de militari ruşi au luptat în Siria, a afirmat Miercuri Ministerul Apărării rus, într-o înregistrare video în care prezintă un bilanţ elogios al celor aproape trei ani de intervenţie în sprijinul regimului de la Damasc, informează France Presse, potrivit agerpres.

‘În Siria, 63.012 militari, între care 434 de generali şi 25.738 de ofiţeri, au cunoscut o experienţă de luptă’, a detaliat Ministerul în înregistrarea difuzată în limba rusă pe Youtube. La sfîrşitul anului 2017, ministrul Apărării Serghei Şoigu a indicat că 48.000 de militari au participat la operaţiunea militară declanşată la sfîrşitul lunii Septembrie 2015. Oficial, 92 de soldaţi ruşi şi-au pierdut viaţa în Siria de la începutul intervenţiei, presa rusă evocînd cifre diferite, de ordinul sutelor.

În cursul a 39.000 de zboruri, aviaţia a eliminat ‘peste 86.000 de rebeli’, între care 4.500 originari din Rusia sau din ţări ale Comunităţii Statelor Independente (CSI), potrivit Armatei, adăugînd că au fost distruse 121.466 ‘ţinte teroriste’. Intervenţia rusă i-a permis Armatei lui Bashar al-Assad să preia controlul asupra a 96,5% din teritoriu, în condiţiile în care controla doar 8% din ţară înainte de angajarea Rusiei în conflict, susţine instituţia de apărare de la Moscova.

Arătînd soldaţi sirieni jubilînd, înregistrarea video trece în revistă diferite aspecte ale intervenţiei ruse, în special operaţiuni de deminare sau furnizarea de ajutor umanitar civililor. Acelaşi clip video arată dezvoltarea ‘infrastructurii sociale şi militare’ la baza aeriană Hmeimim şi în portul Tartus, care au devenit baze militare ruse permanente în Siria. Intervenţia Armatei ruse, începînd din 2015, în sprijinul lui Bashar al-Assad, a fost percepută de mulţi ca un punct de cotitură în războiul soldat cu peste 350.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate. După aproape trei ani de bombardamente şi sprijin militar la sol, Moscova cere acum comunităţii internaţionale să încurajeze întoarcerea refugiaţilor acasă şi reconstrucţia Siriei.

Austria: Un refugiat afgan, care şi-a ucis sora într-o aşa-zisă ‘crimă de onoare’, a fost condamnat la închisoare pe viaţă

Un tînăr refugiat afgan care şi-a ucis sora cu 28 lovituri de cuţit, într-o aşa-zisă ‘crimă de onoare’, a fost condamnat Miercuri la închisoare pe viaţă de un Tribunal din Viena, transmite dpa, potrivit agerpres.

Inculpatul şi-a recunoscut fapta, dar a declarat în instanţă că a comis crima ‘din cauza culturii’. Pe 18 Septembrie 2017, afganul şi-a urmărit sora în drumul ei spre şcoală, a scos un cuţit lung de luptă, a înjunghiat-o ‘cu multă forţă şi energie’ şi şi-a continuat atacul şi după ce fata a căzut la pămînt, a explicat legistul Christian Reiter în instanţă.

‘A fost bine că a murit, pentru că a mînjit onoarea familiei’, a declarat afganul la Tribunal.

Cu patru zile înainte de a muri, sora mai mică a inculpatului îşi părăsise familia şi ceruse protecţie la un centru de criză pentru tineri în Viena. Fata se temea că tatăl ei dorea să o trimită înapoi în Afganistan pentru o căsătorie aranjată. Cu o lună mai devreme, ea fugise la un centru similar şi declarase că fusese bătută de tatăl ei, dar familia a convins-o să revină acasă. Fata declarase că avea vîrsta de 14 ani, dar mediul legist a stabilit ulterior că trebuie să fi avut cel puţin 17 ani. Fratele ei susţine că el are 19 ani, o vîrstă la care, conform legii austriece, nu ar fi putut fi condamnat pe viaţă. Experţii medicali au ajuns însă la concluzia că tînărul nu poate avea mai puţin de 21 de ani.