REALITATEA INTERNATIONALA PE SCURT (22 Octombrie 2020)

Poziția năucitoare a Papei Francisc în privința  parteneriatului civil pentru persoanele de același sex: „Sunt copiii Domnului și au dreptul la familie”

Într-o declarație revoluționară pentru Biserica Catolică, Papa Francisc a anunțat că susține parteneriatul civil între persoanele de același sex, în opoziție cu poziția oficială a Vaticanului în această privință, dar și cu cea a predecesorilor săi, relatează Agenția Catolică de Știri (Catholic News Agency) care citează un documentar difuzat pentru prima oară Miercuri, la Roma.

„Homosexualii au dreptul să fie parte a unei familii. Ei sunt copiii lui Dumnezeu și au dreptul la o familie. Nimeni nu ar trebui să fie alungat sau să fie făcut să sufere din această cauză”, a declarat Papa Francisc în acest documentar, vorbind despre abordarea sa în ce privește grija pastorală a Bisericii Catolice față de comunitatea LGBT. Papa a spus apoi, clar, că se referă la implementarea prin lege a parteneriatului civil: „Trebuie să creăm o lege a parteneriatului civil. În acest fel, ei vor avea protecția legii. Eu m-am implicat în susținerea unor astfel de legi”.

Papa a discutat despre parteneriatul civil în documentarul „Francesco”, care a avut premiera în 21 Octombrie, ca parte a Festivalului de Film de la Roma.

Conspiraționiștii au vandalizat obiecte de artă din 3 muzee berlineze, considerîndu-le centrul „satanismului global”

Cel puțin 70 de opere de artă și artefacte antice din trei galerii de pe Insula Muzeelor din Berlin au fost vandalizate cu o substanță uleioasă la începutul acestei luni. Autorii ar fi adepți ai teoriei conspirațiilor, care cred că muzeele ar fi centrul „satanismului global”, relatează The Guardian, care citează presa germană.

Au fost vandalizate sarcofage egiptene, sculpturi în piatră și picturi din secolul al XIX-lea, deținute la Muzeul Pergamon, Alte Nationalgalerie și Muzeul Neues. Incidentul s-a petrecut în 3 Octombrie, dar Poliția l-a dezvăluit abia astăzi. Incidentul s-a produs de Ziua Unităţii Germane, care a marcat în 2020 împlinirea a trei decenii de la reunificarea Germaniei. Nu este clar deocamdată dacă data atacului a fost aleasă în mod intenţionat.

Circa 70 de artefacte au fost stropite cu un lichid uleios în mai multe spaţii ale acestui complex muzeal, inclus pe lista patrimoniului mondial de către UNESCO şi considerat una dintre cele mai populare atracţii turistice din Capitala Germaniei, potrivit Agerpres. Presa germană a asociat atacul de pe Insula Muzeelor cu teoriile conspirației lansate pe rețelele sociale de către cei care neagă existența coronavirusului. O astfel de teorie susține că Muzeul Pergamon este centrul „satanismului global”, deoarece deține o reconstrucție a altarului grecesc antic din Pergamon.

Attila Hildmann, fost bucătar vegan care a devenit unul dintre cei mai cunoscuți susținători ai teoriei conspirației QAnon, a postat în August și Septembrie mesaje pe Telegram în care a sugerat că Angela Merkel, cancelarul german, folosea altarul pentru „sacrificii umane”. Marți seara, Hildmann, care are peste 100.000 de fani pe canalul său de Telegram, a postat un link către un articol care relata despre vandalizarea artefactelor cu mesajul: „Fapt! Este tronul lui Baal (Satana). ”

În Franța, în urma decapitării profesorului Samuel Paty, a fost interzisă o grupare islamistă

Franţa va interzice un grup islamist numit după şeicul Ahmed Yassin, co-fondator al mişcării Hamas, a anunţat Miercuri un purtător de cuvînt al Guvernului de la Paris, citat de Reuters, scrie Agerpres. Măsura va fi adoptată în urma uciderii profesorului Samuel Paty, decapitat în 16 Octombrie de un tînăr de origine cecenă, ca răzbunare pentru prezentarea în clasă, la o lecţie despre libertatea de exprimare, a unor caricaturi cu profetul Mahomed. Grupul interzis poartă numele unui cleric musulman palestinian, Ahmed Yassin, lider şi co-fondator al mişcării Hamas, ucis în 2004. Hamas a dezminţit orice legătură cu grupul Yassin din Franţa.

Hackerii bandiți pozează în „Robin Hood” modern prin acte caritabile

Un grup de hackeri încearcă să-și mai spele conștiința și a început să doneze o parte din banii furați către organizații caritabile. Este o premieră în domeniul infracțiunilor informatice care îi nedumerește pe experți.Potrivit BBC, hackerii spun că au extorcat de-a lungul timpului milioane de dolari de la companii, dar că acum vor să facă lumea un loc mai bun. Într-o postare pe dark web (internetul întunecat), grupul a arătat chitanțe pentru donații de 10.000 de dolari în Bitcoin către două organizații caritabile.

Din păcate pentru pirații informatici, una dintre acestea spune că nu va păstra banii.

Deși se vor niște Robin Hood moderni, experții nu văd cu ochi buni activitatea lor, nici din punct de vedere moral, nici legal. Hackerii au dat asigurări că au atacat numai companii mari, profitabile, prin atacuri de tip ransomware. Practic, le țineau „ostatice” sistemele IT pînă cînd companiile plăteau o „răscumpărare”. 

„Credem că este corect ca o parte din banii pe care i-au plătit companiile să fie dați pentru caritate. Indiferent cît de condamnabil credeți că este ceea ce facem, noi suntem încîntați să știm că ajutăm la schimbarea vieții cuiva. Astăzi am trimis primele donații”, au scris hackerii.  Ei au arătat chitanțele pentru banii trimiși către cele două organizații: The Water Project și Children International. Aceasta din urmă, care a refuzat, de altfel, donația, sprijină copii, familii și comunități din India, Filipine, Columbia, Ecuador, Zambia, Republica Dominicană, Honduras, Mexic și Statele Unite. 

Avalanșă de cereri după ce, în Spania, a fost introdus venitul minim garantat

Introducerea venitului minim garantat în Spania a atras o avalanșă de cereri. Sunt mult mai multe decît estimările Guvernului, care nu mai poate ține pasul cu procesarea lor. Principala măsură de combatere a sărăciei lansată de Spania, schema venitului minim garantat, a atras un volum record de cereri şi deja înregistrează întîrzieri la plată de luni de zile, scrie Financial Times. Autorităţile de la Madrid au primit peste un milion de cereri de la introducerea schemei, cu patru luni în urmă. Însă doar jumătate dintre cereri au fost procesate pînă acum. În ceea ce privește plățile efective, un total de 136.000 de gospodării urmează să primească acest sprijin în zilele următoare, potrivit datelor oficiale.

Numărul cererilor depuse depășește cu mult așteptările Guvernului, care estima că aproximativ 850.000 de gospodării se vor califica pentru a primi venitul minim garantat. Măsura, introdusă în luna Iunie, a fost concepută pentru a-i ajuta pe cei 2,3 milioane de spanioli săraci, asigurînd un venit minim la nivel de gospodărie cuprins între 461 și 1.015 euro. Administrarea schemei este complexă, avînd în vedere că aceasta are 14 trepte, în funcție de numărul de adulți și de copii din fiecare gospodărie, mai notează Financial Times. Măsura, care se afla în programul de guvernare al actualului Executiv de stînga, a fost accelerată de declanșarea pandemiei, care a afectat puternic Spania. Autoritățile de la Madrid se așteaptă ca economia spaniolă să scadă cu 11 la sută în acest an, în vreme ce FMI estimează contracția la aproape 13 la sută.

Cel mai lung zbor din lume a devenit… și mai lung

Cel mai lung zbor de pasageri din lume dura 18 ore și era privit ca o provocare de rezistență pentru cei care îndrăzneau să se îmbarce la bordul avionului. Acum, acest zbor a devenit și mai lung, informează CNN. Ruta Singapore-Newark, efectuată de operatorul aerian Singapore Airlines, se întindea pe 15.343 de kilometri și a fost una dintre primele victime ale pandemiei de coronavirus, fiind suspendată pe 23 Martie. În prezent, avioanele care o operează se pregătesc să decoleze din nou, zborul urmînd să fie reluat din 9 Noiembrie. Va exista însă o diferență: aeroportul din SUA pe care aeronavele vor ateriza va fi schimbat, din Newark (statul New Jersey) în John F. Kennedy (statul New York). Astfel, cursa va crește în lungime cu încă 4 kilometri, la 15.347 de kilometri.

Singapore Airlines a anunțat că schimbarea aeroportului va permite un transport mai eficient de pasageri și marfă. Deși numărul pasagerilor a scăzut, compania estimează o creștere pentru transportul de marfă. Zborul Singapore-New York va avea loc de trei ori pe săptămînă cu o aeronavă Airbus A350-900. La bordul acesteia vor avea loc 187 de pasageri la clasa economic, 24 la clasa economic premium și 42 la clasa business.

Zborurile Singapore-JFK vor dura 18 ore și 5 minute, iar cursele JFK-Singapore vor dura 18 ore și 40 de minute.

România e pe locul 2 în Europa la rata deceselor COVID-19

România este a doua țară din Europa la mortalitatea COVID-19. În ultima raportare, de Marți, 20 Octombrie, a Centrului European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor, România avea o rată a deceselor, în ultimele 14 zile, de 4,5 la 100.000 de locuitori. Doar situația din Cehia este mai gravă. Acolo, rata este de 7,1. Pe locul trei se află Spania, cu o rată a deceselor la 14 zile de 3,8, urmată de Ungaria și Belgia.

La polul opus, sunt țări europene cu un număr foarte mic de decese. În Finlanda și Estonia, rata este de doar 0,1 decese la suta de mii de locuitori în ultimele două săptămîni. Cea mai populată țară europeană, Germania, înregistrează o rată de 0,3, iar Italia, una dintre cele mai afectate țări de pandemie în primul val, are o rată de 1.

Și România devina miza alegerilor din SUA. ”Joe Biden va avea de dat o mulţime de explicaţii”

Interesele de afaceri din străinătate ale lui Hunter Biden, fiul lui Joe Biden – fost vicepreşedinte american şi actualul candidat al democraţilor la Casa Albă –, s-au extins în România, China şi Ucraina, iar opinia publică americană se poate aştepta să afle mai multe în zilele ce urmează, a lăsat să se înţeleagă şeful de personal al Casei Albe, Mark Meadows, prezent Luni în emisiunea „The Evening Edit” a reţelei americane Fox Business Network, potrivit site-ului Fox News, transmite şi agerpres.

Cotidianul The Wall Street Journal este aşteptat să publice în această săptămînă un articol cu privire la afacerile lui Hunter Biden, însă nu este clar dacă Meadows s-a referit la acesta. ”Mi se pare fascinant că o parte din banii care par să se scurgă spre familia Biden vin în linii mari din România, din Ucraina şi din China, exact cele trei ţări pentru care Joe Biden a fost trimis special (în calitate de vicepreşedinte)”, i-a spus Meadows gazdei sale, Elizabeth MacDonald. Potrivit lui Meadows, Joe Biden va avea ”de dat o mulţime de explicaţii”.

Fostul vicepreşedinte democrat a dezminţit în mod repetat că ar fi discutat cu fiul său Hunter despre interesele de afaceri ale acestuia în străinătate. ”Comparaţiile sunt foarte tulburătoare”, a mai spus Meadows. ”Aşa încît nu e surprinzător ca ei (echipa de campanie a lui Biden) să spună: ”Nu vom vorbi cu presa”, a adăugat şeful de personal al Casei Albe, citat de site-ul Fox News.