Realitatea internationala pe scurt (21 Iunie 2018)

Refuzaţi de Italia, primiți în Spania, migranții de pe Aquarius vor să ceară azil în Franța. Pînă atunci, dau năvală în restaurante unde aruncă cu bancnote de 50 și 100 de euro

Aproape jumătate dintre cei peste 600 de migranți salvați de nava Aquarius și sosiți Duminică în portul spaniol Valencia vor să ceară azil în Franța, a anunțat Guvernul Spaniei, condus de socialistul Pedro Sanchez. În paralel, conform presei iberice, majoritatea imigranților care a ajuns, la Valencia s-a făcut nevăzută din orașul care i-a primit, pentru a merge la restaurante și a sărbători primirea lor de către Spania „Aproape jumătate dintre migranți și-au manifestat dorința de a cere azil în Franța, țară ce s-a oferit să primească o parte dintre persoanele salvate de nava Aquarius”, a anunțat Guvernul spaniol într-un comunicat. Guvernul spaniol a anunțat încă de Sîmbătă că a acceptat propunerea Franței de a primi o parte dintre migranții de pe Aquarius.

Pentru spanioli însă mirarea a fost și mai mare cînd au aflat că mulți dintre imigranții de pe Aquarius, alungați de italieni și căinați de toată Europa, s-au grăbit să meargă la restaurante, în special la Cheste, lîngă Valencia, unde au golit automatele de țigări, au comandat de mîncare, inclusiv „chipitos de whisky” și au petrecut. Erau îmbrăcați la fel: treninguri negre și pantofi de sport. Surpriza și mai mare a fost cînd au plătit cu bancnote de 100 de euro, iar alții aveau genți pline de bancnote de 50 de euro, încă ude după traversarea Mediteranei.

Între timp, gestul Madridului de a accepta migranții respinși de Italia și Malta s-a transformat într-o lovitură pentru unii studenți spanioli, care au fost anunțați că trebuie să-și părăsească căminele în 24 de ore pentru a face loc noilor sosiți de pe Aquarius. Studenților, care plătesc 750 de euro pe lună pentru cazarea din cămine, li s-a spus că trebuie să elibereze camerele în 24 de ore. Autoritățile au explicat că evacuarea a fost necesară din cauza unei situații de urgență generată de sosirea migranților, scrie portalul de știri Intereconomia.

Ungaria este consecventă: a adoptat legea „Stop Soros”

Un pachet legislativ care poartă numele miliardarului american George Soros, acuzat de premierul ungar Viktor Orban că ar orchestra invazia imigranților din Europa, a fost aprobat de Parlamentul de la Budapesta. Pachetul de legi denumit „Stop Soros”, care face posibilă „incriminarea" ajutorului acordat de ONG-uri solicitanților de azil, a fost adoptat de Parlamentul ungar. Prin adoptarea legilor, contestate de UE, va fi posibilă „incriminarea” ajutorului acordat de ONG-uri solicitanților de azil. Promisă de liderul conservator înainte de realegerea sa în Aprilie pentru al treilea mandat în fruntea Guvernului, noua lege, care vizează „organizatorii imigrației ilegale”, a fost adoptată cu 160 de voturi pentru și 18 împotrivă.

Noua lege prevede o pedeapsă de pînă la un an de închisoare pentru orice individ care acordă ajutor unei persoane care intră ilegal în Ungaria dintr-o țară din afara spațiului Schengen, dacă viața persoanei în cauză nu este în pericol imediat, informează Agerpres. De asemenea, Parlamentul ungar a adoptat și un amendament constituțional care prevede că nici o instanță nu poate aduce atingere „alcătuirii populației ungare”, o dispoziție destinată să facă neconstituțională impunerea de cote de migranți de către Uniunea Europeană. Setul de prevederi denumit oficial „Stop Soros” îl are în vedere pe investitorul și filantropul american de origine ungară George Soros, acuzat de Orban că a pus la cale un val de imigrație în direcția Uniunii Europene.

Într-un final, Camera Lorzilor a aprobat legea Brexit

Camera Lorzilor a aprobat proiectul de lege privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, informează Reuters. Aprobarea în Camera superioară a Parlamentului britanic, fără vot, a textului referitor la Brexit propus de premierul Theresa May pune capăt unor dezbateri parlamentare care au durat cîteva luni. Pentru a intra în vigoare, legea mai are nevoie doar de aşa-numita „aprobare regală”, o formalitate care nu mai presupune alte dispute.

Matteo Salvini: Spania ar trebui să primească următoarele patru nave care transportă migranţi

Ministrul de Interne italian Matteo Salvini a sugerat că Spania ar trebui să primească cele patru nave care transportă migranţi salvaţi în largul coastelor Libiei, pentru că – a spus el – ea nu şi-a respectat promisiunile de primire în trecut, informează France Presse, potrivit agerpres. Potrivit proiectului de repartizare a migranţilor în UE, dorit de Comisia Europeană, dar aflat în prezent într-un punct mort, „Spania ar fi trebuit să primească 3.265 solicitanţi de azil, dar ea a primit pînă în prezent 235 şi ea poate deci să primească următoarele patru nave” cu migranţi care vin din Italia, a calculat Salvini în cursul unei conferinţe de presă după o întîlnire cu omologul său austriac, Herbert Kickl.

„Mă refer la două dintre principalele ţări europene care au exprimat generozitate, solidaritate şi primire în ultimele zile, Franţa şi Spania”, a spus Salvini. „Franţa prevăzuse să primească din Italia 9.816 migranţi, ea a primit 640 dintre aceştia, deci îi lipsesc încă 9.200”, a adăugat el. „Cerem Europei să detaşeze mai mulţi oameni şi mijloace de apărare în Mediterana”, a spus şeful Ligii (extrema dreaptă). Precizînd că noua operaţiune a Frontex, „Themis”, cuprinde 32 de nave dintre care 30 italiene, el a subliniat:”Nu văd ce are ea într-adevăr european!” „Dacă cineva în Europa se gîndeşte că Italia trebuie să continue să fie o tabără de refugiaţi, se înşeală. Italia nu vrea să ajute decît italienii”, a afirmat Salvini, adăugînd că „astăzi în loc să luăm, suntem disponibili să dăm”.

Duminică va avea loc o ”reuniune de lucru informală” la Bruxelles, pe tema migraţiei şi azilului

Comisia Europeană a anunţat că a invitat liderii mai multor state membre UE la o ”reuniune de lucru informală”, Duminică, la Bruxelles, pe tema azilului şi refugiaţilor, cu cîteva zile înaintea summitului celor 28 de membri pe această temă care creează disensiuni între europeni, relatează AFP. ”Preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, invită la o reuniune de lucru informală, cu privire la subiectele migraţiilor şi azilului, un grup de state membre interesate”, a anunţat Comisia într-un comunicat.

Franţa va participa la această reuniune, a anunţat o sursă diplomatică, iar o sursă europeană a anunţat participarea Germaniei, Austriei, Italiei, Bulgariei, Spaniei şi Greciei. La finalul unei întîlniri tête-à-tête la Castelul Meseberg, în apropiere de Berlin, Emmanuel Macron şi Angela Merkel şi-au îndemnat, Marţi, din nou, partenerii europeni să răspundă în comun în acest subiect. Merkel face obiectul unor presiuni din partea aliaţilor săi bavarezi din cadrul Uniunii Creştin Sociale (CSU), care reclamă o înăsprire a politicii migraţiei.

Europol: Numărul atacurilor jihadiste s-a dublat în Europa în 2017 faţă de 2016

Numărul atacurilor jihadiste s-a dublat în Europa în 2017 faţă de anul precedent, a declarat Agenţia de Poliţie Europol, avertizînd împotriva „acuităţii pericolului” acţiunilor mai puţin sofisticate revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic, informează AFP. Anul trecut, Europol a înregistrat 33 de atacuri „teroriste”. Printre aceste atentate comise, dejucate sau eşuate pe teritoriul european, 10 au antrenat moartea a 62 de persoane, a comunicat Agenţia de Poliţie europeană în raportul său anual. Pentru comparaţie, în 2016 fuseseră semnalate 13 atacuri, iar 10 dintre ele au fost sîngeroase, ucigînd în total 135 de persoane.

Agenţia Poliţiei europene se referă la acţiuni „teroriste” comise de indivizi care, aflaţi la bordul unor vehicule, au intrat în plină viteză în mulţime sau au înjunghiat trecători, ca de pildă la Londra în 2017, unde 13 persoane au fost ucise şi alte 98 rănite în două atacuri de acest gen. Autorii atacurilor jihadiste în UE de anul trecut domiciliau în principal pe continent, „ceea ce înseamnă că ei s-au radicalizat în ţara lor de reşedinţă, fără să fi călătorit pentru a se alătura unui grup terorist în străinătate”, menţionează documentul. După ce Statul Islamic a pierdut teren în Siria şi în Irak, „el îşi încurajează susţinătorii să efectueze atacuri în mod solitar în ţările lor de origine”, afirmă Europol.

„Ameninţarea teroristă actuală este în special o ameninţare de ordin intern, provenită din partea unor ‘combatanţi locali’ (home-grown fighters), adică persoane de origine europeană”, a subliniat procurorul federal al Belgiei, Frederic van Leeuw, în cursul unei conferinţe de presă organizate la sediul Eurojust din Haga.

Italia și Austria vor începe constituirea unei ‘alianţe’ a ţărilor care doresc să combată imigraţia ilegală

Ministrul italian de Interne Matteo Salvini şi omologul său austriac Herbert Kickl au convenit să-şi intensifice demersurile pentru a convinge Uniunea Europeană să sporească acţiunile împotriva imigraţiei ilegale şi să-şi protejeze frontierele externe, informează agenţia EFE, potrivit agerpres. Cei doi miniştri s-au întîlnit la Roma şi apoi au participat la o conferinţă de presă comună, la care au anunţat că vor începe constituirea unei ‘alianţe’ a ţărilor care împărtăşesc voinţa de a combate imigraţia ilegală. ‘Obiectivul este să protejăm frontierele externe, nu să împărţim problema între statele membre, ci să o rezolvăm toţi împreună’, a indicat Salvini, care este şi liderul partidului de extremă dreapta Liga.

El şi-a exprimat speranţa că Preşedinţia semestrială a Consiliului UE, care va fi preluată de Austria la 1 Iulie, va contribui la ‘schimbarea regulilor privind gestionarea migraţiei’, pentru că o ‘migraţie în masă dăunează adevăraţilor refugiaţi care într-adevăr doresc să fugă de războaie’. ‘Trebuie să facem o alianţă cu ţările care gîndesc la fel’, a afirmat la rîndul său Kickl. El a criticat frecventele referiri la ‘solidaritatea’ europeană avansate de susţinătorii redistribuirii migranţilor prin cote între statele UE, menţionînd că în opinia Guvernului de la Viena solidaritatea trebuie să însemne ‘protejarea cetăţenilor (europeni) şi a frontierelor externe’ ale UE.

Rusia: Măsuri față de intensificarea acţiunilor NATO în direcţia strategică Sud-Vest, discutate într-o reuniune a Colegiului Ministerului Apărării

Intensificarea acţiunilor Alianţei Nord-Atlantice în direcţia strategică Sud-Vest forţează Rusia să adopte măsuri simetrice pentru a riposta ameninţărilor la adresa securităţii naţionale ruse, a declarat ministrul Apărării rus, Serghei Şoigu, într-o reuniune a Colegiului Ministerului Apărării Rusiei, desfăşurată la Sevastopol (Crimeea), informează agenţia de presă rusă TASS. „De la începutul anului, ţările Alianţei au efectuat 13 exerciţii de anvergură în direcţia strategică Sud-Vest, la care au participat peste 40.000 de militari şi 2.000 de unităţi de tehnică militară. Aceasta ne obligă să luăm măsuri simetrice pentru a contracara ameninţările apărute”, a afirmat Şoigu.

„Astăzi vom discuta despre măsurile de contracarare a ameninţărilor militare în aceasta direcţie strategică”, a precizat ministrul rus, subliniind că măsurile de ripostă vizează „combinarea măsurilor de descurajare strategică cu creşterea capacităţilor de luptă ale trupelor din Districtul militar Sud”. Generalul de Armată Serghei Şoigu a declarat că Alianţa Nord-Atlantică şi-a sporit în mod semnificativ potenţialul de luptă la graniţele Federaţiei Ruse, pe fondul retoricii Poloniei şi statelor baltice despre o presupusă pregătire a unei agresiuni ruseşti.

„Pe fondul isteriei conducerii statelor baltice şi Poloniei privind o presupusă agresiune rusă care s-ar pregăti împotriva lor, numărul contingentelor NATO în ţările baltice, Polonia, România şi Bulgaria a crescut din 2015 de la 2.000 la 15.000 de oameni. În timpul exerciţiilor NATO, numărul militarilor implicaţi creşte la 40.000-60.000”, a spus Şoigu. În acelaşi timp, generalul Serghei Şoigu a declarat că elementele sistemului de apărare antirachetă al SUA, instalate în România şi, în perspectivă, în Polonia subminează stabilitatea pe continentul european, conform TASS şi publicaţiei Vzgliad.

De asemenea, Serghei Şoigu a avertizat că Peninsula Crimeea nu va putea fi recucerită prin forţă. Trupele ruse din Crimeea nu vor oferi „nici o şansă” eventualului inamic care ar îndrăzni să atace peninsula. Pentru Rusia, această peninsulă a „avut întotdeauna o importanţă imensă”, a menţionat el, evocînd că timp de aproape două secole şi jumătate, nu o dată soarta Rusiei a fost decisă pe teritoriul Crimeii. Potrivit lui Şoigu, Crimeea continuă să joace şi în prezent un rol crucial în asigurarea securităţii militare a Rusiei.

Raport: Statele Unite au redevenit prima ţară de solicitare de azil din cadrul OCDE

Statele Unite au redevenit anul trecut prima ţară de solicitare de azil din cadrul OCDE, a anunţat organizaţia, criticînd despărţirea familiilor de migranţi de către administraţia lui Donald Trump, care a provocat un potop de critici, relatează AFP, potrivit news.ro. Solicitările de azil au crescut cu 26% în Statele Unite anul trecut, la 330.000 în total, depăşindu-le pe cele depuse în Germania, care se afla pe primul loc din 2013, relevă Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) într-un raport. Acest document – ”Perspective ale migraţiilor internaţionale” – este publicat în contextul în care criza migraţiei în Europa scindează state membre şi în timp ce Donald Trump îşi asumă o fermitate inflexibilă la frontiere, provocînd un val de proteste cu privire la despărţirea familiilor imigranţilor fără acte. Aceşti solicitanţi sunt în proporţie de 40% salvadorieni, venezueleni şi guatemalezi – deci au profiluri foarte diferite de ceea ce cunoaşte Europa – sirieni, afgani şi irakieni -, subliniază OCDE.

Germania a înregistrat o scădere de 73% în cererile de azil, în comparaţie cu recordul din 2015, pînă la 198.000 de cereri în total. Pe următorul loc se află Italia – cu 127.000  de cereri, Turcia – 124.000 de cereri şi Franţa – 91.000 de cereri de azil. În total, cele aproximativ 40 de ţări dezvoltate care fac parte din OCDE au primit 1,23 milioane de cereri de azil în 2017, o ”scădere sensibilă” în comparaţie cu anul precedent (1,64 milioane), potrivit organizaţiei, care precizează că este necesar ca acestei cifre să i se adauge 550.000 de sirieni instalaţi în Turcia fără să fie nevoiţi să ceară azil.

Europol: Principalul motiv de îngrijorare pentru Europa este urmărirea jihadiștilor care au luptat pe front în Siria şi Irak

Europenii care au plecat să lupte în numele Statului Islamic State nu au revenit în număr mare după ce au pierdut bastioanele din Siria şi Irak, dar ei au inspirat un număr crescînd de atacuri în ţările lor de origine, a anunţat organizaţia europeană de Poliţie Europol, transmite Reuters, potrivit agerpres. Şeful Centrului de combatere a terorismului al Europol, Manuel Navarrete, a estimat că principalul motiv de îngrijorare pentru oficialii antiterorism occidentali este urmărirea combatanţilor care au luptat pe front în Siria şi Irak. ”Principala ameninţare vine de la combatanţii terorişti străini, chiar dacă numărul celor care se întorc este destul de scăzut”, a spus Navarrete.

El a explicat că atacurile teroriste din ultimii ani, comise de ‘lupi singuratici’ care au folosit un cuţit sau o maşină pentru a-şi duce la îndeplinire planul, au fost mult mai dificil de prevenit pentru Poliţie decît atentatele clasice. Din cei peste 5.000 de europeni – majoritatea provenind din Marea Britanie, Franţa, Germania şi Belgia – care s-au alăturat jihadiştilor din Siria şi Irak, aproximativ 1.500 au revenit în ţările lor, iar 1.000 au fost ucişi, conform Europol. Există puţine informaţii disponibile despre soarta celorlalţi. În statele membre ale Uniunii Europene au fost arestate în 2017 peste 700 de persoane avînd legătură cu activitatea teroristă, a adăugat Manuel Navarrete, în opinia căruia controalele frontaliere şi supravegherea mai dure din Europa au descurajat revenirea în ţările de origine a multor combatanţi jihadişti occidentali plecaţi în Siria şi Irak.

Rusia își exprimă îngrijorarea în legătură cu proiectul lui Trump de a crea o forţă armată spațială

Rusia şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu proiectul anunţat de Preşedintele Donald Trump de a crea o forţă armată spaţială independentă de armata aerului, temîndu-se de un „impact destabilizator” asupra securităţii internaţionale, relatează AFP, potrivit agerpres. „Cel mai îngrijorător lucru în legătură cu acest anunţ este că obiectivul a fost clar declarat: asigurarea dominaţiei în spaţiu”, a declarat purtătoarea de cuvînt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, în timpul unei conferinţe de presă.

Luni, Donald Trump a ordonat Departamentului Apărării şi Pentagonului să înceapă imediat procesul necesar „pentru a stabili o forţă spaţială drept a şasea ramură a forţelor armate. Vom avea o armată a aerului şi o forţă armată spaţială, separată, dar egală”, a spus el. „Pentru a apăra America, o simplă prezenţă în spaţiu nu este suficientă, noi trebuie să dominăm spaţiul”, a afirmat Trump.

Consolidarea potenţialului militar în spaţiu „ar avea un impact destabilizator asupra stabilităţii strategice şi a securităţii internaţionale”, a avertizat Maria Zaharova. Pentru Rusia, „explorarea spaţiului în scopuri paşnice este o prioritate”, a spus ea. „Ţara noastră nu are nici un interes să îndeplinească obiective în spaţiu folosind mijloace de atac”, a insistat Zaharova.

Un lider AfD o admonestează pe Merkel: ‘Trump este mai bine informat decît ea!’

Liderul din Berlin al partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Georg Pazderski, a declarat că Preşedintele american Donald Trump este mai bine informat despre rata criminalităţii din Germania decît cancelarul Angela Merkel. Georg Pazderski, cunoscut pentru comentariile sale incendiare despre refugiaţi, a afirmat că Trump „este în mod clar mai bine informat cu ajutorul agenţiilor americane de informaţii decît Guvernul german cu privire la rata criminalităţii din Germania”. „Cînd infracţiuni precum furtul, traficul de droguri şi agresiunile sexuale nu sunt raportate sau sunt raportate doar într-un număr foarte mic deoarece victimele se simt ruşinate, atunci aceste infracţiuni nu sunt incluse în statistici”, a mai spus Pazderski la Berlin.

El a făcut aceste declaraţii după două mesaje postate de Trump pe Twitter la începutul acestei săptămîni, în care Preşedintele american dădea de înţeles că creşterea criminalităţii în Germania este cauzată de numărul mare de imigranţi. „Oamenii din Germania se întorc împotriva conducerii lor, în timp ce migraţia zdruncină coaliţia deja fragilă de la Berlin. Criminalitatea din Germania este ridicată. Mare greşeală s-a făcut în întreaga Europă permiţînd intrarea a milioane de persoane care i-au schimbat atît de puternic şi de violent cultura!”, a scris Donald Trump Luni pe contul său de Twitter. „Nu vrem ca ceea ce se întîmplă cu imigraţia în Europa să se întîmple şi la noi!”, a mai spus Trump.

Potrivit datelor oferite de Ministerul de Interne german, numărul atacurilor fizice la persoane şi bunuri atinseseră în 2017 „cel mai scăzut nivel istoric după 1992”, cu 5.76 milioane de infracţiuni, o reducere netă de 5,1% în raport cu 2016, cînd numărul acestora fusese de 6.53 milioane.