Realitatea internationala pe scurt (21 Ianuarie 2019)

SUA au trimis un distrugător în Marea Neagră pentru ”sprijinul aliaților”. Răspunsul Rusiei

Flota rusă a Mării Negre monitorizează mişcările distrugătorului american Donald Cook, care a intrat în Marea Neagră, a declarat Sîmbătă Centrul Naţional de Control al Apărării din cadrul Ministerului Apărării din Rusia, informează TASS. “Forţele Flotei Mării Negre au început să urmărească distrugătorul echipat cu rachete ghidate USS Donald Cook imediat după ce a intrat în Marea Neagră”, a spus centrul, potrivit căruia mişcările distrugătorului american sunt monitorizate de nava de pază Pytlivy, precum şi cu ajutorul mijloacelor electronice şi tehnice ale flotei. USS Donald Cook a intrat în Marea Neagră Sîmbătă la ora 20.00, a specificat Centrul Naţional de Control al Apărării din Rusia. Militarii ruşi au reamintit că, în conformitate cu Convenţia de la Montreux, care reglementează tranzitul şi navigarea prin strîmtorile Bosfor şi Dardanele, USS Donald Cook nu poate rămîne în Marea Neagră mai mult de 21 de zile, fiind o navă de război care aparţine unei ţări fără litoral.

Sîmbătă dimineaţa, serviciul de presă al Flotei a şasea americane a raportat că distrugătorul cu rachete ghidate USS Donald Cook din clasa Arleigh Burke a început să traverseze Strîmtoarea Dardanele spre Marea Neagră “pentru a desfăşura operaţiuni de securitate maritimă şi pentru a spori stabilitatea maritimă regională, nivelul de pregătire şi capacitatea navală cu aliaţii şi partenerii NATO din regiune”, conform sursei citate. Comandantul distrugătorului, Matthew J.Powel, a subliniat că o astfel de cooperare va permite să reacţioneze eficient la viitoarele crize şi să prevină posibile agresiuni, scrie EFE. Agenţia spaniolă aminteşte în acest context că un incident naval a avut loc între Rusia şi Ucraina la 25 Noiembrie anul trecut, cînd trei nave ucrainene au fost sechestrate cu forţa de gărzile de coastă ruseşti pentru a fi pătruns ilegal în apele teritoriale din apropierea peninsulei Crimeea, în strîmtoarea Kerci, care face legătura dintre Marea Neagră şi Marea Azov. Kievul a acuzat Moscova de ″agresiune″⁣ şi a declarat stare de urgenţă în zece regiuni ale ţării, aminteşte EFE.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acceptat propunerea Berlinului de a trimite specialişti germani şi francezi în strîmtoarea Kerci pentru a verifica dacă Moscova garantează navigarea liberă între mările Neagră şi Azov. USS Donald Cook are baza în portul spaniol Rota şi a participat la bombardamente în Siria.

”Afacerea” ilegală pusă în practică de o studentă. Ce a făcut cu zeci de cai

O tînără de 24 de ani din Alabama a fost arestată pentru că a vîndut 50 de cai, pe care a pretins că îi salvează, dar i-a vîndut unor abatoare din Mexic, relatează Fox News. Fallon Blackwood este studentă în anul trei la facultatea de medicină veterinară, la Tuskegee University, lucru de care s-a folosit pentru a cîștiga încrederea proprietarilor care nu mai puteau întreține caii sau trebuiau să îi lase undeva temporar. Ea le-a promis proprietarilor de cai că deține o fermă în care va duce caii pentru a avea grijă de ei. Însă a fost prinsă atunci cînd a refuzat să îi trimită stăpînei unui cal poze cu animalul, pe care l-a lăsat temporar la tînără, conform înțelegerii. Nici unul dintre caii luați de tînără studentă nu a mai fost recuperat.

Caii au fost de partea legii. Cum a fost prins de polițiști un suspect fugar

Caii au fost de partea legii, ajutîndu-i pe polițiștii americani să prindă un suspect fugar, în Florida. În imaginile filmate în infraroșu, din elicopter, se vede un individ care aleargă noaptea pe o pășune. Cînd, deodată, apar venind spre el în galop ... trei cai. Speriat de asaltul neașteptat, fugarul sare un gard. Mai departe, e urmărit de oamenii șerifului, care în cele din urmă reușesc să-l prindă. Acum se află în arest și își așteaptă judecata pentru o lungă listă de capete de acuzare, inclusiv fuga de Poliție, încălcarea regimului de eliberare condiționată, dar și conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat.

Cel mai bătrîn om din lume a murit în somn

Japonezul Masazo Nonaka, care la 113 de ani deţinea titlul de cel mai vîrstnic bărbat din lume, a murit Duminică în casa lui din Hokkaido, relatează EFE, conform Agerpres. Decesul a avut loc în oraşul Ashoro, din insula Hokkaido, au confirmat rude ale bărbatului, care în momentul în care au încercat să-l trezească de dimineaţă şi-au dat seama că acesta murise în somn. Potrivit familiei sale, Nonaka, care se deplasa în scaun cu rotile, se bucura încă de viaţă uitîndu-se la meciuri de sumo la televizor, citind ziarele şi făcînd băi termale o dată pe săptămînă.

Masazo Nonaka era titularul recordului Guinness de cel mai vîrstnic bărbat din lume din 10 Aprilie 2018. Bătrînul s-a născut la 25 Iulie 1905 în Ashoro, oraşul în care a decedat Duminică. Soţia sa, Hatsuno, cu care Nonaka are cinci copii, a decedat în 1992. Japonia a deţinut numeroase recorduri ale celor mai longevive persoane din lume. Cel mai longeviv bărbat din lume a fost japonezul Jiroemon Kimuro, care a murit la 12 Iunie 2013, la vîrsta de 116 ani.

Român acuzat în scandalul dronelor de pe aeroportul Heathrow

Un bărbat de origine română a fost acuzat că a folosit o dronă în apropierea aeroportului Heathrow pe 24 Decembrie, la cîteva zile după ce utilizarea unei drone a determinat anularea a numeroase zboruri. Conform BBC, citat de News.ro, George Rusu este acuzat că a folosit o dronă pe un cîmp din apropierea pistei la doar cîteva zile după ce un incident cu o dronă a dus la anularea sau întîrzierea a peste 1.000 de zboruri. El a fost pus sub acuzare pentru că a utilizat „o aeronavă de mici dimensiuni fără permisiune”. Rusu, în vîrstă de 38 de ani din Hillingdon, va apărea la Tribunalul din Uxbridge Marţi.

Incidentul a avut loc la trei zile după ce aeroportul Gatwick s-a redeschis complet pe 21 Decembrie, după trei zile de haos care au afectat 140.000 de pasageri. La sfîrșitul lunii Decembrie, aeroportul Gatwick a fost închis după ce au fost depistate mai multe drone zburînd deasupra aeroportului. Timp de 36 de ore nu a decolat și nu a aterizat nici un avion. După trei zile, toate decolările de la aeroportul Heathrow din Londra au fost suspendate timp de cîteva ore, tot după după depistarea unei drone.

În urma acestor incidente, aeroporturile Gatwick și Heathrow din Londra au ordonat echipamente militare de protecţie împotriva dronelor, în valoare de mai multe milioane de lire sterline.

Summit-ul dintre Trump şi Kim Jong-un va avea loc în Vietnam

Oficialii administraţiei Trump plănuiesc ca al doilea summit dintre Preşedintele american şi liderul Nord-coreean Kim Jong-un să aibă loc în Vietnam, potrivit unor persoane care cunosc cu situaţia, scrie Bloomberg, citat de News.ro. Casa Albă a anunţat că Trump se va întîlni cu Kim la sfîrşitul lui Februarie. Anunţul a fost făcut după o întîlnire dintre Trump şi cel mai important diplomat Nord-coreean, Kim Yong Chol. Summit-ul ar avea loc în Capitala vietnameză Hanoi însă sunt luate în considerare şi alte locaţii precum Danang, care a găzduit summit-ul Cooperării Economice Asia-Pacific în 2017 şi Ho Chi Minh.

La 12 Iunie 2018, la Singapore, primul summit între un Preşedinte american în exerciţiu şi un moştenitor al dinastiei staliniste aflate la putere în Coreea de Nord a condus la un angajament al liderului Nord-coreean în favoarea unei „denuclearizări complete a peninsulei coreene”. Însă, de atunci, negocierile în vederea punerii în practică a acestei promisiuni s-au împotmolit, iar progresele concrete au fost puţine.

Săritură în apă de la etajul 11 al vasului de croazieră

O vitejie de vacanţă îl putea costa viaţa pe un tînăr, aflat în croazieră cu prietenii. În căutare de senzaţii tari şi puţin mahmur, s-a aruncat de la etajul al unsprezecelea al vasului, adică de la peste 30 de metri, spre amuzamentul amicilor, care l-au şi filmat. Vasul era ancorat în largul insulelor Bahamas şi, din fericire, americanul de 27 de ani a scăpat teafăr. Dar nu i-a mai fost permis accesul la bord şi a trebuit să se întoarcă în Statele Unite cu propriile mijloace. Mai mult, reprezentanţii companiei au chemat Poliţia, care a deschis o anchetă. Atît curajosului, cît şi prietenilor săi le-a fost interzis pe viaţă accesul pe navele de croazieră ale companiei cu care au plecat în vacanţă.

Autorităţile americane intenţionează să aplice Facebook o amendă-record

Autoritatea americană în domeniul concurenţei, Federal Trade Commission (FTC), intenţionează să aplice Facebook cea mai mare amendă din istoria sa, din cauza încălcării angajamentului pe care gigantul şi le-a luat în vederea protecţiei datelor personale ale celor 2,2 miliarde de utilizatori, relatează The Associated Press. Cotidianul The Washington Post (WP) dezvăluie că FTC examinează să aplice Facebook o amendă mai mare decît precedenta amendă-record - în valoare de 22,5 milioane de dolari - pe care a aplicat-o Google în 2012. Ziarul citează trei surse anonime la curent cu dosarul. Într-un răspuns automat, FTC afirmă că nu poate comenta, din cauza închiderii sale în cadrul ”shutdown”-ului, scrie AP. Facebook a refuzat să comenteze.

Această eventuală amendă decurge dintr-o anchetă pe care FTC a deschis-o anul trecut în urma unor dezvăluiri potrivit cărora Cambridge Analytica a luat datele personale a aproximativ 87 de milioane de utilizatori Facebook fără consimţămîntul acestora. FTC nu şi-a prezentat public concluziile anchetei şi nu a stabilit cuantumul acestei eventuale amenzi, precizează WP. Valoarea acţiunii Facebook s-a depreciat pe Wall Street în urma dezvăluirii cotidianului.

OMS: Top 10 cele mai mari amenințări la adresa sănătății

Opozanţii vaccinării au fost incluşi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în top 10 al celor mai mari ameninţări la adresa sănătăţii mondiale în 2019. OMS a precizat că respingerea imunizării prin vaccinare a contribuit la reapariţia unor boli, ca de exemplu rujeola.

Organizaţia arată că refuzarea vaccinării riscă să anuleze progresele făcute în combaterea bolilor care pot fi prevenite prin această metodă.OMS subliniază că vaccinarea previne două-trei milioane de decese în fiecare an.

Din top 10 al celor mai mari amenințări la adresa sănătății mondiale mai fac parte poluarea aerului, schimbările climatice, virusuri precum HIV, Ebola sau cel al febrei Dengue, pandemia de gripă, noile infecţii rezistente la antibiotice, bolile cardiace, cancerul, diabetul, dar și serviciile medicale de bază precare.

Chiriile au ajuns la un nivel record la Londra

Viaţa este tot mai scumpă la Londra: chiria pentru un apartament a ajuns la 2.300 de euro, în medie. Este cel mai mare nivel din toate timpurile. Agenţii imobiliari cred că lucrurile nu se vor opri aici şi că anul acesta va aduce şi alte creşteri. Londra este acum pe locul al doilea în topul celor mai mari chirii din Europa şi se apropie vertiginos de Paris, unde un apartament se închiriază, în medie, cu 2.500 de euro. Londra este una dintre cele mai scumpe Capitale şi cînd vine vorba de cumpărarea unui apartament, cu o medie de 600.000 de euro.

Spania, prima ţară din UE care impune taxa Google

Spania este prima ţară din Uniunea Europeană care aplică taxa Google. Un decret care impune acest impozit, precum şi un alt decret prin care se impozitează tranzacţiile de vînzare şi cumpărare de acţiuni, impozit  cunoscut sub numele de "taxa Tobin" a fost aprobat la sfîrşitul săptămînii trecute. Prin cele două impozite noi, Guvernul spaniol speră că va strînge la buget aproximativ 2 miliarde de euro şi că taxa Google este pentru companiile online cu venituri totale de 750 de milioane de euro pe an şi de peste trei milioane de euro în Spania.     

Purtătorul de cuvînt al Guvernului şi ministru al Educaţiei, Isabel Celaá, a precizat că impozitul va fi plătit trimestrial. „Spania este prima ţară din Uniunea Europeană care adaptează impozitarea la noile modele de afaceri digitale, pentru ca firmele să plătească taxe acolo unde generează beneficii. Estimăm din acest impozit venituri suplimentare la buget de 1,2 miliarde de euro. Impozitul va fi plătit trimestrial”, a subliniat ea. Taxarea se aplică serviciilor de publicitate sau de intermediere online şi celor de vînzare de date obţinute pe internet, informează Radio România Actualităţi. Valoarea taxei Google este de 3%, aşa cum a indicat Comisia Europeană, şi se aplică pentru serviciile de publicitate online, de intermediere online şi de vînzare de date generate din informaţiile oferite de utilizatori. Guvernul a precizat că este vorba despre platforme care au publicitatea studiată conform referinţelor de navigare, nu despre pagini de internet ale unor companii care fac vînzări online. Taxa Tobin, de 0,2%, se aplică la tranzacţiile de acţiuni spaniole executate de operatorii din sectorul financiar cu o capitalizare bursieră mai mare de un miliard de euro. Nu se aplică pentru vînzarea sau cumpărarea de acţiuni ale firmelor mici şi mijlocii şi ale companiilor care nu sunt la Bursă.

Sumele strînse din acest impozit, de 850 de milioane de euro, vor fi destinate finanţării pensiilor şi protecţiei din sistemul asigurărilor sociale. Isabel Celaá, purtătorul de cuvînt al Guvernului, spune că decretul este conceput avînd ca model legislaţia din domeniu din Franţa, unde ca şi în Italia, acest impozit deja se plăteşte. Cele două proiecte de lege aprobate de Executivul de la Madrid vor fi dezbătute în Parlament după ce au fost supuse dezbaterii publice. La elaborarea decretelor s-a ţinut cont de opiniile cetăţenilor şi ale mai multor asociaţii.

Guvernul SUA rămîne parţial închis. Donald Trump îi atacă pe democraţi după ce au respins concesiile sale

Preşedintele american Donald Trump a criticat dur reprezentanţii Partidului Democrat, care au respins Sîmbătă propunerile pe care le-a făcut pentru încheierea celui mai lung blocaj guvernamental federal din istoria Statelor Unite, relatează BBC. Donald Trump s-a declarat dezamăgit de faptul că Democraţii au respins propunerile înainte ca acesta să le prezinte. Preşedintele american a oferit două „compromisuri” în schimbul finanţării pentru construirea zidului de la frontiera cu Mexic. Donald Trump a anunţat Sîmbătă că este dispus să prelungească permisele temporare a aproximativ un milion de imigranţi, care riscau să fie deportaţi.

Democraţii au catalogat propunerile ca fiind inacceptabile şi imposibil de urmat. „Nancy Pelosi şi cîţiva democraţi mi-au respins oferta înainte ca măcar să o pot prezenta. Ei nu văd infracţiuni şi droguri, văd doar anul 2020- ceea ce nu vor cîştiga. Ar trebui să facă ceea ce este corect pentru ţară şi să permită oamenilor să se întoarcă la muncă”, a transmis Donald Trump Duminică, prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter. Într-o altă postare, Preşedintele american a criticat dreapta conservatoare, care asociază oferta pe care a făcut-o cu amnistia „Nu, amnistia nu face parte din oferta mea. Este o prelungire de trei ani a programului DACA”, a adăugat Trump. Președintele Donald Trump a decis în Septembrie 2017 să abroge programul DACA, inițiat de Barack Obama, care-i proteja pe tinerii imigranți fără acte.

Într-un mesaj ulterior, Donald Trump a criticat-o dur pe Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor. „Nancy Pelosi s-a comportat iraţional şi a mers atît de mult în stînga încît acum a devenit un democrat radical. Este atît de împietrită de adepţii de stînga din partidul său încăt a pierdut controlul... Şi apropo, curăţă străzile din San Francisco, sunt dezgustătoare!”, a transmis Preşedintele.

Guvernul Statelor Unite a intrat oficial în blocaj parţial pe 21 Decembrie 2018, după eşecul tentativelor de compromis între Congres şi Casă Albă cu privire la buget şi la finanţarea construirii unui zid la frontieră cu Mexic. Pînă acum nimeni nu ştie cu exactitate cît va dura această situaţie, mai ales că Preşedintele Donald Trump şi liderii democraţi continuă să se menţină fiecare pe poziţii, refuzînd să accepte solicitările celeilalte tabere.

Aproximativ 800.000 de angajaţi federali din totalul de 2.1 milioane, adică mai mult de o treime, sunt afectaţi într-un fel sau altul de închiderea parţială a Guvernului federal. Aproape jumătate vor fi trimişi acasă fără să fie plătiţi, în timp ce restul vor continuă să muncească fără însă să existe garanţia că vor fi plătiţi retroactiv atunci cînd situaţia va reveni la normal.