Realitatea internationala pe scurt – 2 (6 Februarie 2018)

Eroul Rusiei. Pilotul care s-a sinucis detonînd o grenadă înainte de a fi capturat de rebelii din Siria

Pilotul rus care a strigat "Asta este pentru băieţii noştri", înainte de a detona o grenadă pentru a evita capturarea de către rebeli, după ce avionul militar pe care-l pilota a fost doborît Sîmbătă în Siria, a primit post-mortem una dintre cele mai înalte distincţii din Rusia, scrie Daily Mail.

Rebelii au filmat momentul în care Roman Filipov a detonat grenada, strigînd: "Asta este pentru băieţii noştri". Un pilot rus care reuşise catapultarea, după ce avionul pe care-l pilota a fost doborît de către luptătorii rebeli în Siria, s-a sinucis prin declanşarea unei grenade, pentru a evita capturarea de către aceştia, a confirmat Moscova. Ministru rus al Apărării a spus că pilotul de 33 de ani a luptat cu rebelii pînă în ultimul moment, detonînd grenada cînd aceştia s-au apropiat de el. Roman Filipov, din Vladivostok, Estul Rusiei, a fost decorat post-mortem de către Kremlin cu cea mai înaltă distincţie, medalia "Eroul Rusiei". După ce s-a catapultat, Flipov a rămas în contact cu baza rusească de la Khmeimim, Siria, şi a raportat uciderea a doi atacatori cu arma de mînă în momentul în care aceştia s-au apropiat. Realizînd însă că se afla într-o situaţie fără ieşire a tras cuiul grenadei pe care o avea şi s-a sinucis.

De la recorduri şi creşteri euforice la prăbuşire: Pieţele globale înregistrează pierderi cumulate de 4.000 de miliarde dolari

Pieţele globale, aflate în a patra zi de scădere, au înregistrat pierderi cumulate de 4.000 de miliarde de dolari, totul la doar opt zile după ce trăiau creşteri euforice şi atingeau valori record, informează Reuters.

Bursele europene au deschis cu scăderi de circa trei procente, lăsînd investitorilor opţiuni reduse: cumpărarea de aur, de yeni japonezi sau obligaţiuni guvernamentale. Şi preţurile mărfurilor au înregistrat scăderi, în special petrolul şi metalele, după un început de an foarte bun. „Jocul s-a terminat. Volatilitatea ridicată le reaminteşte, în mod dureros, investitorilor că nu există numai pariuri cîştigătoare”, a declarat un analist de la Rabobank. Căderile de pe burse sunt văzute drept un recul, o corecţie după creşterile rapide de anul trecut, bulgărele rostogolindu-se din SUA spre pieţele din Asia şi Europa. Indicele Dow Jones a scăzut luni cu 4,6%, iar S&P 500 cu 4,1%, cele mai mari căderi din August 2011. Indicele european STOXX 600 este la cel mai redus nivel din ultimele şase luni.

Două ţări au şanse mari să adere la UE pînă în 2025 - oficiali europeni

Comisia Europeană urmează să identifice Serbia şi Muntenegru drept statele din Balcanii de Vest care au mari şanse să adere la Blocul comunitar pînă în 2025, potrivit unor oficiali europeni citaţi de site-ul agenţiei Novinite.

Marţi, Comisia Europeană va prezenta Strategia privind Balcanii de Vest, în condiţiile în care integrarea rapidă în UE a şase ţări din Balcanii de Vest este promovată de 12 state membre. "Calitatea de membru a statelor din Balcanii de Vest corespunde cu interesele politice şi economice ale UE. Cu o voinţă politică puternică, Muntenegru şi Serbia vor fi pregătite să devină state membre ale UE, după ce pun în aplicare reformele şi soluţionează problemele rămase cu vecinii lor. În acelaşi timp, Comisia Europeană consideră necesară încheierea unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic pentru normalizarea relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo", a precizat un oficial european, sub protecţia anonimatului. Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, a vorbit recent despre o "strategie a fruntaşului" cu argumentul "competiţiei sănătoase" pentru a justifica aderarea Serbiei la UE înaintea altor state din Balcani.

După ce a secătuit de resurse Europa de Est, cancelarul Austriei vrea să stopeze fondurile europene către statele din această zonă

Cancelarul austriac Sebastian Kurz se opune unei creșteri a contribuțiilor statelor membre ale Uniunii Europene la bugetul comunitar după ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar și pledează pentru tăieri bugetare ale anumitor programe, în special ale finanțărilor către state din Estul Europei. Austria, care va prelua la 1 Iulie a acestui an președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, dorește ca UE 'să fie mai economicoasă cu banii contribuabililor', explică șeful Executivului de la Viena într-un interviu publicat de cotidianul Standard. „În prezent, multe fonduri sunt livrate către țările din Europa de Est. Chestiunea care se pune este de a ști dacă banii sunt orientați în direcția bună”, a declarat Kurz. Opt state Est-europene, inclusiv România, au decis Vinerea trecută, la Budapesta, să-și suplimenteze sumele alocate bugetului comunitar în viitorul cadru financiar multianual al UE, pentru a contribui astfel la acoperirea golului creat de Brexit în acest buget. Comisarul european pentru buget, Gunther Oettinger, a propus ca în viitorul cadru financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027 statele membre să-și suplimenteze contribuțiile de la circa 1% din PIB pînă la 1,1% din PIB pentru a acoperi aproximativ jumătate din golul financiar lăsat de pierderea contribuției britanice, iar cealaltă jumătate să fie diminuată din buget prin realizarea de economii. Austria este una dintre țările cu o prezență extrem de puternic în economiile țărilor din Europa de Est, avînd puternice interese în zona financiar-bancară, energie sau resurse.

În ciuda criticilor venite din SUA şi Israel, preşedintele polonez va promulga legea privind Holocaustul

Preşedintele polonez Andrzej Duda a anunţat, Marţi, că va promulga contestata lege privind Holocaustul, în pofida protestelor venite din partea Israelului şi a SUA, transmite Reuters, potrivit agerpres. Legea impune amenzi şi pedepse cu închisoarea de pînă la trei ani pentru menţionarea termenului ‘tabere poloneze ale morţii’ şi pentru sugerarea ‘în mod public şi împotriva realităţii’ a faptului că naţiunea şi statul poloneze au fost complice la crimele comise de Germania nazistă. Guvernul de la Varşovia, condus de Partidul Lege şi Justiţie (centru-dreapta), afirmă că noul act normativ este necesar pentru a proteja reputaţia polonezilor ca victime ale agresiunii naziste. Israelul susţine că legea va interzice declaraţiile adevărate despre rolul pe care unii polonezi l-au avut în crimele naziste.

China recunoaşte că a privat de libertate un cetăţean suedez

China a confirmat, Marţi, că l-a privat de libertate pe librarul suedez de origine chineză Gui Minhai, după ce a pus în aplicare dreptul penal, în timp ce autorităţile de la Stockholm denunţă o răpire ‘brutală’ şi cer eliberarea acestuia, relatează AFP, potrivit agerpres. ‘Din cauza încălcării legilor chineze, autorităţile competente au adoptat măsuri judiciare coercitive împotriva lui Gui Minhai’, a declarat, Marţi, Geng Shuang, purtător de cuvînt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, fără a da detalii. ‘China se opune tuturor discursurilor sau acţiunilor care nu respectă suveranitatea sa judiciară. Chiar dacă Gui este un cetăţean suedez, cazul său trebuie judecat în conformitate cu dreptul chinez’, a menţionat Geng Shuang. Procedura corespunde prevederilor dreptului penal chinez care permite privarea de libertate a unui suspect vizat printr-o procedură judiciară, ceea ce poate însemna detenţia sau plasarea în arest la domiciliu. Gui Minhai, 53 de ani, care comercializa la Hong Kong cărţi despre regimul comunist, a fost arestat de poliţişti în civil pe 20 Ianuarie într-un tren chinez în timp ce era însoţit de doi diplomaţi chinezi.

Trump critică sistemul de sănătate britanic. Londra îi dă o replică usturătoare

Preşedintele american Donald Trump a criticat sistemul de sănătate public al Regatului Unit, NHS, ”pe cale să dea faliment” în opinia sa, după care a primit o replică usturătoare de la ministrul britanic al Sănătăţii Jeremy Hunt, relatează AFP, potrivit news.ro. ”Democraţii împing la un sistem de acoperire universală de sănătate, în timp ce mii de oameni defilează în Regatul Unit pentru că sistemul lor U (universal) este pe cale să dea faliment şi nu funcţionează”, a scris pe Twitter preşedintele american, evocînd astfel o manifestaţie organizată Sîmbătă la Londra în apărarea NHS. Ca răspuns, Jeremy Hunt a denunţat într-un tweet, fără să-l numească, serviciul american care, în opinia sa, ”lasă 28 de milioane de persoane fără asigurare”. ”NHS (Serviciul Naţional britanic de Sănătate) se confruntă cu provocări, dar sunt mîndru că m-am născut în ţara care a inventat acoperirea pe caz de boală universală – în care oricine poate fi preluat, indiferent de mărimea contului în bancă”, a adăugat el, tot pe Twitter. Această nouă înfruntare are loc la mai puţin de două săptămîni după o întîlnire între Donald Trump şi premierul britanic Theresa May la Davos, în Elveţia, în care cei doi lideri au încercat să repună pe şine, după o lungă serie de dezacorduri, ”relaţia specială” care le uneşte ţările, aliaţi tradiţionali.

O agenţie a Pentagonului nu poate justifica pe ce a cheltuit 800 de milioane de dolari

Defense Logistics Agency (DLA), o agenţie din cadrul Pentagonului, nu deţine documente cu care să arate cum a cheltuit sute de milioane de dolari, a stabilit un audit, relatează BBC News, conform news.ro. Firma Ernst and Young a descoperit că agenţia nu poate să justifice contabil cheltuirea sumei de 800 de milioane de dolari, potrivit Politico. Banii ar fi fost cheltuiţi în proiecte de construcţie militară şi sisteme informatice. DLA şi-a confirmat eşecul de a ţine socoteala cheltuielilor, însă a subliniat că nu este vorba despre o ”pierdere de responsabilitate”. ”DLA este de acord cu evaluarea Ernst and Young a incapacităţii noastre de a contabiliza adecvat şi urmări finanţarea unor proiecte de construcţii specifice”, a declarat o purtătoare de cuvînt DLA pentru BBC. Purtătoarea de cuvînt a mai declarat că DLA, înfiinţată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ia deja măsuri în vederea unei îmbunătăţiri. Departamentul Apărării, care are un buget anual de 700 de miliarde de dolari, nu a fost supus vreodată unui audit complet. DLA este una dintre cele mai mari agenţii din cadrul Pentagonului, cu 25.000 de angajaţi şi un buget anual de 40 de miliarde de dolari, potrivit Politico. Bugetul anual al Pentagonului depăşeşte o jumătate de trilion de dolari. Auditul acoperă anul fiscal care s-a încheiat în Septembrie 2016.

ONU solicită un armistiţiu în Siria de cel puţin o lună

Reprezentanţii Naţiunilor Unite în Siria au cerut Marţi încetarea imediată a ostilităţilor din Siria pentru cel puţin o lună pentru a permite accesul ajutoarelor şi evacuarea celor bolnavi şi răniţi, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres. O declaraţie a coordonatorului ONU pentru operaţiuni umanitare din Siria a calificat situaţia din această ţară drept „extremă”. „Echipa umanitară a Naţiunilor Unite din Siria avertizează asupra consecinţelor severe ale gravei crize umanitare din unele zone ale ţării”, se subliniază în declaraţie. Declanşat în 2011 cu reprimarea unor manifestaţii paşnice, conflictul din Siria s-a soldat pînă în prezent cu peste 340.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate şi refugiate, iar perspectiva unei soluţionări politice rămîne într-un punct mort. ONU deplînge dificultatea accesului în zonele asediate, inclusiv faptul că localităţile încercuite de forţele regimului nu pot primi ajutoare umanitare fără autorizarea puterii de la Damasc. Un plan care prevede distribuirea de ajutoare de două ori pe lună în regiuni aflate sub asediu este „paralizat”, notează ONU. „Dacă s-ar crea acces, ar putea fi trimise trei convoaie săptămînal, ceea ce ar însemna că în două luni 700.000 de oameni din aceste zone ar putea beneficia de ajutor”, se precizează în comunicat. Numai în Ghouta de Est, asediată din 2013 de forţele regimului, circa 400.000 de oameni sunt privaţi zilnic de hrană şi medicamente.

Singurul condamnat pentru atacurile din 11 Septembrie îl dă în judecată pe Donald Trump

Francezul Zacarias Moussaoui, singura persoană condamnată în SUA pentru atacurile din 11 Septembrie 2001, l-a dat în judecată pe preşedintele Donald Trump pentru a denunţa condiţiile sale de detenţie în închisoarea de înaltă securitate din Colorado, relatează AFP, potrivit agerpres. Într-un recurs scris de mînă, care a fost consultat de AFP, deţinutul pretinde că este supus ‘torturii psihologice în izolare’ şi solicită să fie audiat de un judecător. Potrivit acestui document, înregistrat în Decembrie, Moussaoui acuză Guvernul lui Trump şi administraţia penitenciară americană că îl privează de accesul la un avocat pentru ‘a-l distruge psihologic’ şi a-l ‘împiedica să dezvăluie adevărul despre 11 Septembrie’. În acest recurs precum şi în altă solicitare scrisă în paralel, Zacarias Moussaoui reia vechi acuzaţii potrivit cărora prinţi din Arabia Saudită ar fi finanţat reţeaua Al Qaida şi ar fi participat la pregătirea atacului pe teritoriul american. Fost membru al Al-Qaida, care a luat lecţii de zbor în Oklahoma şi a fost identificat drept unul dintre piraţii aerului în atacurile din 2001, Zacarias Moussaoui semnează apelurile sale cu expresia ‘Sclav al lui Allah ‘, adăugînd formulele ‘ luptător inamic’ sau ‘aşa-numitul al 20 -lea pirat al aerului’. Justiţia americană a respins recursurile anterioare depuse de Zacarias Moussaoui, care execută o condamnare pe viaţă şi a cărui sănătate mintală a fost pusă la îndoială în timpul procesului său din 2006.