Realitatea internationala pe scurt – 2 (28 Februarie 2018)

Serghei Lavrov acuză SUA că pregătesc Europa pentru o lovitură nucleară tactică împotriva Federaţiei Ruse

Armata americană instruieşte forţele armate ale ţărilor din Europa asupra modului de utilizare a armelor nucleare tactice împotriva Federaţiei Ruse, a declarat Miercuri ministrul de Externe rus Serghei Lavrov, potrivit căruia însuşi faptul că SUA dispun de arme tactice pregătite pentru utilizare în Europa reflectă o poziţie agresivă, relatează agenţiile de presă ruse TASS şi Interfax. În aceste condiţii, "existenţa unor arme nucleare tactice ale SUA gata de utilizare în Europa nu reprezintă doar o relicvă a războiului rece, ci şi o poziţie foarte agresivă", a insistat Serghei Lavrov, vorbind la o conferinţă privind dezarmarea la Geneva.

Ministrul rus a acuzat SUA că au decis să menţină un număr important de rachete, ceea ce încalcă un acord major de dezarmare nucleară, potrivit Reuters, cu referire la cele două agenţii de presă ruse. "Dezarmarea nucleară este obstrucţionată şi de păstrarea armelor nucleare americane nestrategice în Europa, însoţită de o practică destabilizatoare a unor 'misiuni nucleare comune'", a afirmat şeful diplomaţiei ruse, care susţine că, în cadrul acestor misiuni, printr-o încălcare gravă a Tratatului de neproliferare nucleară, ţări membre NATO - ce nu sunt puteri nucleare - participă la planificarea utilizării armelor nucleare americane nestrategice şi sunt implicate în dezvoltarea unor competenţe în acest sens. Washingtonul a explicat că noile arme, care suscită temerile experţilor în privinţa relansării proliferării nucleare, reprezintă un "răspuns la expansiunea capacităţilor nucleare ale Rusiei", conform AFP.

România. Încă trei persoane au murit din cauza gripei; 68 - numărul total al deceselor

Încă trei persoane au murit din cauza gripei, numărul total al deceselor ajungînd Miercuri la 68, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Este vorba despre doi bărbaţi - unul de 66 de ani din judeţul Braşov şi altul de 67 de ani din judeţul Iaşi - şi o femeie de 83 de ani din judeţul Neamţ. Toate cele trei persoane aveau condiţii medicale preexistente şi nu erau vaccinate antigripal. 

Norvegia va interzice armele semiautomate

Norvegia a anunţat un proiect prin care va interzice armele automate pînă în anul 2021, la cîţiva ani după ce extremistul de dreapta Anders Breivik a ucis 69 de persoane, a anunţat un deputat norvegian, relatează site-ul cotidianului The Independent.

Anunţul a fost făcut pe fondul celui mai recent incident întîmplat la un liceu din Statele Unite, în urma căruia 17 persoane au murit. Interzicerea armelor semiautomate în Norvegia a fost propusă cu un an în urmă de minoritatea de dreapta aflată în Guvern. Cu toate acestea, deputaţii consideră că abia acum au obţinut o susţinere suficient de mare pentru a adopta legea. Implementarea interdicţiei armelor semiautomate va dura din cauză că mai mulţi vînători folosesc astfel de armament.

Timmermans: Comisia Europeană nu intenţionează să propună activarea Articolului 7 în cazul României

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că Executivul european nu intenţionează să propună activarea Articolului 7 în cazul României şi a încurajat autorităţile române să aplice recomandările din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), relatează Novinite.

În cadrul unei discuţii la Bruxelles despre relaţiile dintre Polonia şi Uniunea Europeană, Timmermans a subliniat că independenţa sistemului judiciar este o parte integrantă a asigurării statului de drept. "Nu contestăm dreptul ţărilor membre UE de a-şi organiza sistemele judiciare, dar necesitatea de a reforma sistemul nu este niciodată o scuză pentru a impune controlul politic şi pentru eliminarea independenţei", a spus prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, potrivit agenţiei bulgare de ştiri Novinite. Frans Timmermans a precizat că Executivul european nu intenţionează să propună o măsură similară împotriva României, întrucît dialogul cu Bucureştiul se desfăşoară în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a încurajat autorităţile române să "depăşească ultima parte a maratonului" privind MCV, astfel încît Comisia să pună în aplicare intenţia de a renunţa la rapoartele de monitorizare. La 7 Februarie, Parlamentul European a organizat, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, dezbaterea cu tema "Ameninţări la adresa statului de drept provocate de reforma sistemului judiciar din România".

Iarna face prăpăd în toată Europa, pînă Sîmbătă

Un nou front atmosferic rece afectează în această săptămînă Marea Britanie, Irlanda, Peninsula Iberică şi Franţa, fiind preconizate ninsori, ploi abundente, vînt puternic şi temperaturi extrem de scăzute pînă Sîmbătă, relatează site-urile BBC News şi The Local. Oficiul britanic de meteorologie (Met Office) a anunţat condiţii meteorologice severe în perioada 28 Februarie – 3 Martie, cu vînt puternic şi precipitaţii semnificative sub formă de ninsoare.

În cursul zilei de Miercuri, stratul de zăpadă va atinge între 15 şi 40 de centimetri în Scoţia, Nordul Angliei, regiunea East Midlands (oraşele Nottingham, Leicester, Lincoln, Derby şi Northampton), Estul şi Sud-Etul Angliei, precum şi Londra. Marţi, patru persoane au murit, sute de şcoli au fost închise, iar majoritatea zborurilor au fost anulate. În cursul nopţii, temperaturile au atins valoarea minimă de minus 10 grade Celsius. Marea Britanie se confruntă cu cea mai rece săptămînă de Iarnă din acest sezon. Avertizarea cod portocaliu este în vigoare cel puţin pînă Sîmbătă.

În Irlanda, serviciul de meteorologie local a emis cod galben şi portocaliu de ninsoare şi gheaţă pentru regiunile Dublin, Carlow, Kildare, Laois, Louth, Wicklow and Meath. Zăpadă se va depune în straturi de pînă la 6-10 centimetri. Aeroportul Dublin nu a emis avertizări cu privire la posibile perturbări ale zborurilor. Alerta meteo este în vigoare în Irlanda pînă la 1 Martie. Furtuna Emma a adus începînd de Marţi ploi abundente, zăpadă şi vînt puternic în mai multe zone ale Peninsulei Iberice şi ale Franţei. Miercuri şi Joi, Emma va afecta coasta nordică a Portugaliei şi Nord-Vestul Spaniei. Portugalia este sub incidenţa unui cod portocaliu de ploi torenţiale, cantităţile de apă ajungînd la 75 de litri pe metru pătrat, depăşind media de precipitaţii pentru o lună întreagă. În plus, vîntul va bate cu viteze de pînă la 80-100 de kilometri pe oră.

O alertă de ninsori puternice a fost emisă pentru 20 de provincii din Spania, iar Lugo, Orense, Valencia şi Castellon vor înregistra straturi de zăpadă de peste şase centimetri. Pentru alte 18 provincii au fost emise avertismente de temperaturi extrem de scăzute, inclusiv Catalonia. Între timp, zonele de coastă din Spania sunt afectate de vîntul puternic, iar o însemnată parte a Spaniei va fi vizată de ploi torenţiale. Potrivit Meteo France, în perioada 28 Februarie - 1 Martie, departamentele Alpes Maritimes, Var şi Bouches-du-Rhône se află sub cod portocaliu de vînt puternic, ninsori, polei şi temperaturi scăzute.

Aerul arctic din Siberia care afectează Europa de Vest va aduce ninsori abundente în Franţa pînă Joi, în zonele sudice şi centrale ale ţării, care se vor transforma în averse de ploaie. Ninsoarea va afecta inclusiv coasta mediteraneană, oraşele Montpellier, Marsilia şi Nisa, fiind aşteptat un strat de zăpadă de pînă la 5 centimetri. În Capitala franceză Paris, ninsoarea va începe Miercuri noapte şi va continua Joi, cînd este probabil să alterneze cu averse de ploaie. Stratul de zăpadă preconizat este de 5-10 centimetri, fiind aşteptate perturbări semnificative privind transporturile.

Premierul slovac oferă un milion de euro recompensă pentru informaţii privind uciderea jurnalistului de investigaţii

Premierul slovac Robert Fico a anunţat, Marţi, că Guvernul de la Bratislava oferă o recompensă în valoare de un milion de euro pentru oricine poate oferi informaţii despre uciderea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak şi a prietenei acestuia, relatează site-ul BBC News. Duminică, Jan Kuciak, în vîrstă de 27 de ani, şi prietena lui au fost descoperiţi morţi în locuinţă după ce Poliţia a fost alertată de o rudă a victimelor. Jurnalistul a fost împuşcat în piept, iar femeia a fost împuşcată în cap. În cadrul unei conferinţe de presă, Robert Fico a stat alături de teancuri de bancnote pe care le oferă Guvernul în schimbul unor informaţii şi a subliniat că rezolvarea acestui caz este de importanţă naţională.

Şeful poliţiei slovace, Tibor Gaspar, a declarat că anchetatorii au interogat 20 de persoane începînd de Luni şi au contactat colegii din Cehia şi Italia cu privire la acest caz. De asemenea, Oficiul European de Poliţie (Europol) a oferit sprijin specializat pentru anchetă. Gaspar a precizat că motivul crimelor este "cel mai probabil" legat de ancheta jurnalistică a lui Jan Kuciak şi a avertizat presa să nu publice detalii amănunţite cu privire la acest caz. Un jurnalist britanic care a lucrat cu Jan Kuciak a declarat că slovacul era pe punctul de a publica o investigaţie care arăta legături între mafia italiană şi politicieni corupţi aflaţi la nivel înalt în Slovacia. Mai exact, ar fi vorba despre plăţi frauduloase cu fonduri europene, în cadrul unui sistem pus la punct de către cetăţeni slovaci şi italieni care au legături cu gruparea de crimă organizată "Ndrangheta".

Român mort de 7 ani, amendat de poliţiştii locali pentru că ”încerca” să vîndă o maşină

Poliţiştii locali din Brăila au amendat o persoană care a murit de şapte ani. Procesul verbal prin care bărbatul decedat în 2011 era sancţionat cu 500 de lei amendă pentru că a încercat să vîndă o maşină pe domeniul public a fost prezentat pe Facebook de fiul defunctului. În procesul verbal întocmit de poliţistul local scrie că la data de 20.02.2018, în dreptul blocului situat în municipiul Brăila, pe strada Siretului, persoana sancţionată, în calitate de proprietar, avea pus la vînzare un autoturism, pe domeniul public aparţinînd municipiului Brăila, în alte locuri decît cele special amenajate în acest sens. Procesul verbal a fost primit de fiul defunctului, avînd menţiunea ”Nu este de faţă la întocmirea procesului verbal”. Reprezentanţii Poliţiei Locale Brăila recunosc greşeala şi spun că totul a pornit de la neatenţia unui poliţist local, în condiţiile în care urmaşii decedatului nu făcuseră succesiunea bunului.

Reprezentanţii Poliţiei Locale Brăila mai spun că nu au cum să îndrepte greşeala decît la solicitarea persoanei care se simte neîndreptăţită. Concret, cetăţeanul care a reclamat pe Facebook ar trebui să solicite Poliţiei că ceară în instanţă anularea amenzii. ”Singura instituţie care poate anula o amendă este instanţa. Cetăţeanul care se simte prejudiciat se poate adresa instanţei. El nu a făcut succesiunea, nu este treaba noastră să stabilim de ce nu a făcut-o. Există varianta ca respectivul să se adreseze Poliţiei Locale, iar noi să luăm amendă şi să o prezentăm instanţei spre anulare. Nu s-a întîmplat aşa, cetăţeanul a ales altă variantă”, a spus directorul Georgică Tănase. Într-un fel sau altul, povestea brăileanului mort de şapte ani, amendat pentru că a încercat să vîndă o maşină, va ajunge în instanţă.

Un bătrînel din Cehia este acuzat de terorism şi riscă să-şi petreacă tot restul vieţii în spatele gratiilor

Un cetăţean ceh în vîrstă de 70 de ani riscă să fie condamnat la închisoare pe viaţă pentru „terorism” după ce a deraiat mai multe trenuri lăsînd să se creadă că a fost opera unor musulmani, a relatat Miercuri un site de ştiri din Republica Cehă, transmite AFP, potrivit agerpres. Arestat şi reţinut săptămîna trecută, bărbatul a doborît în Iunie şi Iulie 2017 mai mulţi copaci care au căzut pe o cale ferată în apropierea oraşului Mlada Boleslav din centrul ţării, potrivit procurorului citat de site-ul ziarului Lidove Noviny, unul dintre principalele cotidiene din Republica Cehă. Trenurile s-au lovit de copaci, dar nu au fost înregistraţi răniţi. Bărbatul de 70 de ani a lăsat la faţa locului mai multe mesaje în limba arabă transcrise în caractere latine. El a vrut „să provoace teama populaţiei de valul de migraţie musulmană şi atacuri teroriste”, a declarat procurorul Marek Bodlak. Pensionarul se confruntă cu închisoarea pe viaţă, potrivit www.lidovky.cz.

Șantaj franco-germano-italian la adresa României și a țărilor Grupului de la Vișegrad: Vreți fonduri europene? Primiți migranți!

Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, și premierul Italiei, Paolo Gentiloni, s-au declarat favorabili propunerii Germaniei de condiționare a acordării fondurilor UE de integrarea imigranților extracomunitari, avertizînd țările Est-europene că trebuie să dea dovadă de solidaritate. Liderii țărilor din Grupul Vișegrad – Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia – s-au exprimat, la reuniunea UE desfășurată săptămîna trecută la Bruxelles, împotriva impunerii vreunei condiționalități între primirea imigranților extracomunitari și accesarea fondurilor pentru coeziune acordate de Uniunea Europeană. Ideea, propusă de Germania, a fost susținută de președintele Parlamentului European, politicianul italian Antonio Tajani.

Liderii Germaniei și Franței au pledat, la Bruxelles, pentru condiționarea accesării fondurilor UE de respectarea normelor statului de drept, a standardelor fiscale și în domeniul muncii, fiind propus și un buget destinat integrării imigranților, spre nemulțumirea țărilor Est-europene. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a propus, la reuniunea informală a Consiliului European desfășurată la Bruxelles, recompense bugetare pentru statele care au acceptat imigranți extracomunitari în cadrul sistemului de cote instituit de Comisia Europeană.

 Ideea a fost respinsă atît de liderii țărilor central și Est-europene, care manifestă reticență față de imigranți, cît și de aliați tradiționali ai Germaniei, precum Austria și Luxemburg. Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în Septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiați extracomunitari ajunși în spațiul UE. România, Cehia, Slovacia și Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie și Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a migranților conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată.