Realitatea internationala pe scurt – 2 (19 Ianuarie 2018)

Manifestaţii de amploare în Siria împotriva lui Erdogan: ‘Afrin va fi mormîntul tău!’ 

Cîteva mii de persoane au manifestat, Joi, în zonele kurde din Nordul Siriei pentru a denunţa ameninţările Turciei vecine de a lansa o ofensivă împotriva bastioanelor comunităţii lor, relatează France Presse. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat, Luni, că armata turcă este ‘pregătită’ să lanseze o operaţiune ‘în orice moment’ împotriva oraşelor din Nordul Siriei controlate de forţele kurde, în special la Afrin, situat nu departe de frontiera cu Turcia. Estimaţi la aproximativ 15% din populaţia siriană, mult timp oprimaţi sub regimul de la Damasc, kurzii au profitat de războiul declanşat în 2011 pentru a institui o autonomie de facto în teritoriile pe care le controlează în nord şi nord-estul teritoriului sirian. Turcia se teme de apariţia unor ambiţii similare din partea comunităţii kurde de pe teritoriul său şi consideră drept ‘teroriste’ Unităţile de apărare a poporului kurd (YPG), principala miliţie kurdă în Siria. Manifestanţii au scandat lozinci precum ‘Jos, jos Erdogan!’, ‘Cu sufletul, cu sîngele nostru suntem cu tine Afrin!’, ‘Afrin va fi mormantul tau!’, agitînd drapele kurde, steaguri ale YPG.  Manifestaţii similare au avut loc în mai multe zone controlate de kurzi, inclusiv la Afrin, unde – potrivit organizatorilor – zeci de mii de persoane au ieşit în stradă în pofida ploii.

Clipe de groază pe cea mai cunoscută plajă din lume

Un bebeluş a murit şi cel puţin 17 persoane au fost rănite după ce o maşină a intrat, Joi seara, accidental în mulţimea care se plimba pe celebra promenadă de la plaja Copacabana, la Rio de Janeiro, în Brazilia, potrivit autorităţilor şi media locale, citate de dpa şi AFP, transmite agerpres. Se pare că şoferul a pierdut controlul vehiculului, a precizat poliţia. Nu există semnale că ar fi fost vorba de un atac terorist, a anunţat pe Twitter poliţia militară din Rio. Şoferul, în vîrstă de 41 de ani, a spus că a avut o criză epileptică la volan, a relatat portalul de ştiri O Globo. Doi copii şi un turist australian se numără printre răniţi. 

Se întîmplă şi în casele foarte, foarte mari! Scandal sexual la ONU

Zeci de angajate ale Naţiunilor Unite susţin că au fost hărţuite sau agresate sexual în timpul activităţii lor în cadrul organizaţiei, conform unor informaţii apărute în presă, relatează dpa, potrivit agerpres. Angajate ale ONU care lucrează în peste 10 ţări au făcut aceste mărturisiri sub protecţia anonimatului, de teama de represalii sau din cauza regulilor care le împiedică să vorbească public, a scris cotidianul britanic The Guardian. O femeie care spune că a fost violată de un superior din cadrul ONU în timp ce lucra într-un loc izolat a afirmat că şi-a pierdut postul şi viza şi că a petrecut şapte luni în spital din cauza stresului şi a traumei, conform publicaţiei citate. Ea a mai declarat că ONU a deschis o investigaţie în acest caz, dar că nu ar fi găsit suficiente dovezi, în ciuda faptului că erau disponibile probe medicale şi mărturii ale martorilor. Cincisprezece angajate au spus că au fost hărţuite sau agresate sexual în ultimii cinci ani, iar şapte femei au afirmat că au raportat oficial ce s-a întîmplat. Trei dintre aceste femei au mărturisit că ulterior au fost nevoite să îşi părăsească postul sau ameninţate cu încheierea contractelor, în timp ce presupuşii lor agresori rămîn în funcţii, inclusiv un înalt oficial al ONU.

ONU intenţionează să realizeze un sondaj printre angajaţi şi va crea o linie telefonică specială pentru ca oamenii să poată suna pentru a cere consiliere, a precizat purtătorul de cuvînt. Dacă acuzaţiile vor duce la o investigaţie penală, este în sarcina ţării gazdă să trimită în judecată, iar ONU va coopera cu respectivul stat pentru a se asigura că persoanele vinovate vor răspunde pentru faptele lor, a spus el. O investigaţie a dezvăluit numeroase acuzaţii de viol şi abuz asupra minorilor comise de membri ai forţelor de menţinere a păcii din Republica Centrafricană. Într-un caz de anul trecut, un întreg batalion al forţelor congoleze de menţinere a păcii ale ONU a fost trimis acasă din Republica Centrafricană după scurgerea în presă a unui raport în care se spunea că respectivii militari erau ‘arhicunoscuţi’ pentru acuzaţii de abuz sexual.

Israelul îşi cere scuze pentru uciderea a doi iordanieni la ambasada sa din Amman

Israelul a cerut scuze Ammanului pentru moartea a doi iordanieni ucişi în Iulie în ambasada sa şi pentru a unui judecător, împuşcat în 2014 la graniţă, afirmînd că este pregătit să plătească despăgubiri familiilor victimelor, a anunţat, Joi, Guvernul iordanian, relatează AFP. Israelul a anunţat imediat reluarea activităţilor la ambasada sa de la Amman. Purtătorul de cuvînt al Guvernului iordanian, Mohamed Momani, a făcut cunoscut că ţara sa a „primit o notă oficială din partea ministerului israelian de Externe exprimînd regretele profunde şi scuzele Guvernului israelian pentru incidentul petrecut în Iulie la ambasada Israelului la Amman care a dus la moartea a doi cetăţeni iordanieni, precum şi pentru moartea judecătorului Raed Zeiter”. Relaţiile dintre Iordania şi Israel, două ţări vecine legate din 1994 printr-un tratat de pace, s-au degradat semnificativ după incidentul sîngeros petrecut la 23 Iulie în incinta ambasadei Israelului la Amman, cînd un agent israelian de securitate a ucis doi iordanieni. Ambasadoarea Einat Shlein, precum şi alţi patru membri ai corpului diplomatic israelian în Iordania, inclusiv agentul de securitate implicat în moartea celor doi iordanieni, au fost nevoiţi să părăsească Ammanul după incident.

Austria înfiinţează ‘unităţi de apărare a frontierelor’ împotriva migranţilor

Noul ministru de Interne din Austria (FPOe, extremă dreapta), Herbert Kickl, a anunţat, Joi, înfiinţarea unei „unităţi de apărare a frontierelor” pentru a face faţă unui aflux de migranţi similar celui din 2015, relatează AFP, potrivit agerpres. Această unitate va putea fi mobilizată pentru „a asigura securitatea unui post de frontieră şi a desfăşura controale de identitate. Nu se va mai întîmpla să treacă cineva fără control”, a promis el. În 2015, în timpul crizei migranţilor, sute de mii de persoane au tranzitat prin Austria încercînd să ajungă în Germania sau alte locuri din Europa. În acel an, Austria a înregistrat un număr record de cereri de azil.

Noul Guvern conservator al Austriei a luat primele măsuri pentru cîștigarea bătăliei demografice

Noul Guvern conservator al Austriei, condus de tînărul Sebastian Kurz, a început lupta pentru cîștigarea bătăliei demografice din țara sa. Austria, ca și majoritatea țărilor din Europa, se confruntă cu o gravă criză demografică, avînd o rată a fertilității de 1,4 nașteri la o femeie. Astfel, Guvernul lui Kurz a decis să pună o limită ajutorul de urgență, scăzînd cuantumul de la de 800 de euro, la 520 euro pentru fiecare imingrant, informează presa din Franța. De asemenea, Executivul austriac a decis să stimuleze familiile, instituind o degrevare fiscală în cuantum de 1.500 de euro pentru fiecare copil sub vîrsta de 18 ani și de 500 de euro pentru un absolvent al Bacalaureatului. De această măsură ar trebui să beneficieze peste 700.000 de gospodării, urmînd să coste statul aproximativ 1,5 miliarde de euro. Astfel, o familie cu doi copii care are venituri de 2.300 de euro sau mici, va fi scutită de taxe, iar una care aduce venituri de 2,500 de euro va avea o scutire de 80%. Cei care au venituri de 3.000 de euro vor avea o scutire de 55% la taxe.

 Alte două țări din Uniunea Europeană, Polonia și Lituania, au ales să stimuleze natalitatea prin măsuri guvernamentale.

Ucraina se pregăteşte de război?

Parlamentul ucrainean a votat, Joi, o lege care califică drept „ocupație temporară rusă” conflictul armat ce afectează de patru ani Estul țării, provocînd indignarea separatiștilor ruși și proteste la Mosova, unde MAE rus a acuzat Kievul că se pregătește pentru „un nou război”, relatează AFP. Legea, aprobată de 280 de deputați ucraineni, denunță o „agresiune armată rusă” și califică „teritorii temporar ocupate” republicile populare autoproclamate Donețk (DNR) și Lugansk (LNR) în Estul Ucrainei, scrie Agerpres. Votat la mai puțin de o lună după decizia Washingtonului de a autoriza livrarea de arme letale Ucrainei, textul prevede ca Armata ucraineană să preia de acum conducerea operațiunilor în zona de conflict, care era pînă acum încredințată serviciilor de securitate. Cu adoptarea acestei legi, Președintele ucrainean Petro Poroșenko „se dotează cu puteri nelimitate apropiate de cele ale unui dictator pentru a reprima orice acțiune de contestare”, se arată într-un comunicat difuzat de Ministerul Afacerilor de Externe rus. „Kievul îngroapă astfel acordurile de la Minsk și toate mecanismele disponibile pentru căutare de soluții reciproc acceptabile în vederea soluționării crizei ucrainene', acuză diplomația rusă.

Marea Britanie are un ministru al... Singurătății

Pe data de 17 Ianuarie 2018, în Marea Britanie a fost numit un ministru al Singurătății, potrivit The New York Times. Potrivit unui raport publicat în 2017 de către Comisia Jo Cox, mai mult de nouă milioane de oameni din Marea Britanie se confruntă periodic sau permanent cu problema singurătății.  Fapt ce a determinat-o pe Theresa May să numească un ministru pentru... singurătate. Mark Robinson, director general al „Age UK”, cea mai mare organizație de caritate din Marea Britanie care lucrează cu persoane în vîrstă, a avertizat că singurătatea poate fi letală. Dr. Vivek Murthy, un fost chirurg american, avertizează, la rîndu-i, că singurătatea poate fi asociată „cu un risc mai mare de boli cardiovasculare, demență, depresie și anxietate”. Prim-ministrul britanic a anunțat că Tracey Crouch, sub-secretar pentru sport și societate civilă în cadrul ministerului Culturii, va conduce un grup guvernamental ce va stabili politici pentru rezolvarea problemei singurătății. Studiile guvernamentale au arătat că aproximativ 200.000 de vîrstnici din Marea Britanie nu mai avuseseră o conversație cu un prieten sau cu o rudă de mai mult de o lună de zile.

Şeful mafiei chineze din Europa a fost arestat la Roma 

Poliţia italiană a anunţat, Joi, destructurarea unei organizaţii infracţionale chineze de tip mafiot care controla distribuţia de produse chinezeşti în Europa. Douăzeci şi opt de persoane au fost arestate în cadrul operaţiunii, relatează dpa, potrivit digi24. Presupusul cap al organizaţiei, Zhang Nai Zong, în vîrstă de 57 de ani, a fost arestat la Roma. Poliţia, care l-a prezentat ca fiind „regele mafiei chineze”, l-a urmărit iniţial la Prato, localitate în apropiere de Florenţa care găzduieşte cea mai importantă comunitate chineză din Italia şi unde oamenii plecau capetele la apariţia sa. S-a stabilit că organizaţia chinezului, bănuită iniţial de cămătărie şi extorcare de bani, impusese un monopol asupra industriei transportului rutier de mărfuri, a declarat pentru radioul public comandantul Alessandro Giuliano. Reţeaua era implicată de asemenea în prostituţie, trafic de droguri şi pariuri ilegale şi avea sedii la Prato, Roma, Padova, Milano, Paris, Madrid şi Neuss, în Germania.

Scandal diplomatic în Germania după ce agenţi iranieni au spionat obiectivele evreieşti

Percheziţiile efectuate în apartamente ale unor presupuşi spioni iranieni în Germania la începutul acestei săptămîni au avut legătură cu activităţi ale acestora care au vizat obiective evreieşti din Berlin, potrivit ediţiei de Vineri a săptămînalului Focus, care citează surse ale serviciilor de informaţii, relatează DPA, conform agerpres. Surse ale serviciilor secrete au declarat publicaţiei citate că iranienii analizau potenţiale ţinte de atac, între care influenta organizaţie Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee – AJC), notează Focus. O comunitate ortodoxă evreiască din piaţa centrală Alexanderplatz din Berlin şi rabinul său au fost de asemenea sub supravegherea unor agenţi ai Teheranului, au declarat surse ale serviciilor de informaţii germane, menţionează publicaţia citată. De asemenea, pe lista serviciilor secrete iraniene s-a aflat clubul de gimnastică şi sport Makkabi. Josef Schuster, preşedintele Consiliului Central al Evreilor în Germania, a declarat pentru Focus că ‘această acţiune nu ar trebui să rămînă nepedepsită’. Informaţiile publicate de Focus au apărut după ce Procuratura Federală Germană a ordonat percheziţionarea unor apartamente şi spaţii comerciale care ar aparţine unor presupuşi agenţi iranieni, al căror număr a fost estimat la 10.

Criza politică din România, sub lupa observatorilor internaţionali

La nivel european, situaţia din România este urmărită cu mare atenţie din cauza instabilităţii politice şi a riscului de derapaj economic. O spune corespondentul Financial Times în România, Ungaria şi Balcanii de Vest, într-un interviu acordat Digi24. Jurnalistul Andrew Byrne spune că observatorii internaţionali sunt îngrijoraţi de consecinţele luptei pentru putere din interiorul PSD. „România este marcată acum de cea mai mare instabilitate politică din ultimii cinci ani.

Eu cred că observatorii internaţionali se vor uita cu mare atenţie la noul premier şi la Cabinetul pe care îl va forma, vor căuta semne să vadă dacă noul premier are credibilitate, are experienţă sau dacă e controlat de facţiuni din partid. Şi cred că îngrijorarea va fi în legătură cu lupta pentru putere, dintre facţiuni, în interiorul PSD, dacă va continua să consume energie politică şi atenţie în România. Dacă această situaţie va duce la alte lucruri, cum ar fi întîrzierea unor mari proiecte de stat, dacă va distrage atenţia de la necesitatea ca Guvernul să ofere stabilitate investitorilor şi dacă va continua să sporească temerile privind ameninţările la adresa statului de drept şi la independenţa sistemului judiciar.

Premierul Olandei, Mark Rutte, în conflict cu statele UE care vor să-şi suplimenteze contribuţiile la bugetul comunitar după Brexit

Premierul olandez Mark Rutte a cerut ca, o dată cu pierderea fondurilor oferite de Marea Britanie în urma Brexitului, Uniunea Europeană să-şi diminueze bugetul şi nu să compenseze contribuţia britanică prin sporirea contribuţiilor celorlalte state membre, informează agenţia EFE. 'Ieşirea Marii Britanii (din UE) înseamnă că bugetul trebuie redus', a scris Rutte pe Twitter după o întîlnire cu comisarul european pentru buget, Gunther Oettinger. Acesta din urmă a propus ca în viitorul cadru financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027 statele membre să-şi suplimenteze contribuţiile pentru a acoperi jumătate din golul financiar lăsat de pierderea contribuţiei britanice, pentru cealaltă jumătate el fiind de acord ca aceasta să fie diminuată din buget prin realizarea de economii, conform Agerpres.