Realitatea internationala pe scurt – 2 (12 Februarie 2018)

Mărturia unei refugiate din Coreea de Nord. Riscul la care se supun majoretele dacă cer azil

Majoretele Nord-coreene au devenit celebre în urma meciului de hockey jucat de echipa reunită a celor două Corei cu Elveţia. O tînără, Han Seo-hee, care a făcut parte dintr-o asemenea delegaţie de majorete, înainte de a fugi din Coreea de Nord, în 2006, spune că n-ar fi îndrăznit niciodată să fugă în timpul unei vizite oficiale. “Nici nu mi-ar fi trecut prin cap şi aşa va fi şi cu majoretele de anul acesta. Au rude acasă. Ştiu că dacă fug, familiile lor vor fi îngrozite şi persecutate.” Majoretele, artiştii şi sportivii sunt de altfel supravegheaţi permanent de informatori şi nu au voie să meargă singuri nici la toaletă. În satul olimpic, sunt izolaţi de ceilalţi sportivi şi păziţi permanent. Jurnaliştii străini îi urmăresc peste tot pe nord-coreeni. Iar aceştia au fost bine instruiţi cum să se poarte. Han Seo-hee spune că “cea mai importantă regulă e să nu vorbeşti. Cînd reporterii Sud-coreeni ne întrebau ceva, noi trebuia să tăcem. Ni se spunea şi să nu ne uităm în ochii nimănui.” O dată întorşi acasă, membrii delegaţiei sunt interogaţi şi primesc calificative pentru modul în care şi-au reprezentat ţara în faţa lumii. În cazul sportivilor, se spune că sunt pedepsiţi dacă dictatorul consideră că n-au avut rezultate suficient de bune. (Ştirile Pro Tv.ro)

În China, o dădacă a fost condamnată la moarte

O dădacă a fost condamnată la moarte, în China, pentru că a dat foc unei case în care se aflau trei copii și mama lor, incident în urma căruia toți patru au murit. Mo Huanjing a dat foc apartamentului în luna Iunie a anului trecut, iar cazul a fost intens mediatizat de presa chineză, scrie The New York Times. Femeia, în vîrstă de 35 de ani, avea datorii la jocurile de noroc în valoare de 9.500 de dolari și plănuise să provoace incendiul, apoi să îl stingă, în speranța că familia o va recompensa pentru fapta ei „eroică”. Tatăl copiilor, Lin Shengbin, se afla într-o călătorie de afaceri cînd a avut loc tragicul incident. El a lăudat pe blogul său decizia instanței de a o condamna la moarte pe dădacă. Lin Shengbin, un om de afaceri de succes, trăia cu familia într-un apartament de 3 milioane de dolari, în centrul orașului Hangzhou, capitala tehnologiei din China.

Dădaca fusese angajată de familie în 2016. Femeia era dependentă de jocuri de noroc și juca toți banii pe care îi cîștiga de la familie, ba mai mult, aceasta ar fi amanetat mai multe bijuterii ale familiei, pentru a face rost de mai mulți bani. Înainte să dea foc apartamentului, femeia a căutat pe internet mai multe informații despre cum să provoace incendiul, dar și dacă riscă să ajungă la închisoare, în caz că va fi prinsă. De asemenea, ea a furat bunuri în valoare de 28.000 de dolari din locuință, printre care bijuterii și ceasuri, iar familia îi mai împrumutase alți 18.000 de dolari. Dădaca a început prin a da foc cărților din living, dar cînd incendiul a început să se extindă incontrolabil, femeia a fugit din apartament, lăsîndu-i în casă pe cei trei copii, doi băieți și o fetiță, și pe mama lor. New York Times scrie că, în continuare, China execută mai mulți prizonieri decît orice altă țară din lume. (Digi24.ro)

SUA vor să privatizeze Staţia Spaţială Internaţională (ISS)

Aceasta este dorinţa Casei Albe, care speră să pună capăt finanţării pentru programul foarte costisitor în cîţiva ani, a relatat Duminică Washington Post în ediţia sa online. Planul american, scrie ziarul, implică privatizarea ISS, staţia spaţială condusă de NASA şi dezvoltată în comun cu agenţia spaţială rusă.ISS le-a permis unor echipe internaţionale - în special în colaborare cu agenţiile spaţiale canadiană, europeană şi japoneză - să facă cercetare ştiinţifică într-un mediu de gravitaţie redusă.

„Decizia de a pune capăt sprijinului federal pentru ISS în 2025 nu implică faptul că platforma va fi scoasă de pe orbită”, menţionează un document intern al NASA obţinut de Washington Post. „Este posibil ca industria să poată continua să opereze anumite elemente sau capabilităţi ale ISS în cadrul unei viitoare platforme comerciale”, se mai menţionează în textul citat. „NASA îşi va extinde parteneriatele internaţionale şi comerciale în viitorii şapte ani pentru a asigura în continuare accesul şi prezenţa oamenilor pe orbita joasă a Pămîntului”, notează documentul. (Sursa: Agerpres)

Cîţi oameni a pierdut România din cauza declinului demografic

Populaţia României a scăzut anul trecut cu 69.279 de persoane din cauza declinului demografic, cu 27,5% mai mult decît în anul anterior, în special ca urmare a scăderii natalităţii, arată datele publicate, Luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Prin comparaţie, în 2016, sporul natural negativ a fost de 54.316 de persoane. În 2017, s-au născut 191.496 copii, cu 5,8% mai puţini decît în 2016. Totodată, numărul deceselor a fost anul trecut de 260.775, cu 1,3% mai multe decît în anul anterior. În Decembrie 2017, s‐a înregistrat naşterea a 15.127 copii, cu 192 mai puţini decît în luna Noiembrie 2017 şi cu 839 mai puţini decît în Decembrie 2016.  

Totodată, s-au înregistrat 23.146 decese, cu 1.431 mai multe decît în luna Noiembrie 2017, dar cu 1.456 mai mic faţă de luna Decembrie 2016.   Mortalitatea infantilă din România a scăzut în Decembrie 2017 faţă de aceeaşi lună a anului anterior, fiind înregistrate 105 de decese ale unor copii cu vîrsta de sub un an, cu 13 mai puţine decît în urmă cu un an. Comparativ cu Noiembrie 2017, numărul copiilor de sub un an decedaţi este mai mare cu 12. În întregul an 2017, în România au murit 1.361 de copii cu vîrsta de sub un an, în scădere faţă de 2016, cînd au murit 1.381 copii cu vîrsta sub un an, şi faţă de 2015, cînd au murit 1.503. (Sursa: Adevărul.ro)  

Turcia anunţă că ‘Ramura de Măslin’ a ‘neutralizat’ deja 1369 de ‘terorişti’

Armata turcă a anunţat Luni că, în total, 1.369 de ”terorişti” au fost ”neutralizaţi” în cursul operaţiunii sale, intitulată ”Ramura de Măslin”, în enclava siriană sub control kurd Afrin (Nord-Vest), potrivit agenţiei turce de presă Anadolu, transmite agerpres. Autorităţile turce folosesc termenul ”a neutraliza” atunci cînd este vorba de uciderea, predarea sau capturarea combatanţilor din cadrul organizaţiilor kurde PKK/KCK/PYD-YPG şi al grupării Stat Islamic (SI), numindu-i pe toţi ”terorişti”. Într-un comunicat se precizează că, în cursul loviturilor aeriene întreprinse de către forţele armate turce noaptea trecută, au fost distruse 15 poziţii ”teroriste”, inclusiv adăposturi, depozite de muniţii şi ascunzători cu arme. Potrivit informaţiilor provenite din regiune, 103 ”terorişti” ai PKK/KCK/PYD-YPG şi ai Daesh (acronimul în arabă pentru Statul Islamic) au fost ”neutralizaţi” Duminică.

Ministrul de Externe olandez recunoaşte că a minţit cînd a vorbit despre planurile lui Putin

Ministrul de Externe olandez Halbe Zijlstra a recunoscut că a minţit că ar fi fost prezent la o întîlnire în care preşedintele rus Vladimir Putin ar fi vorbit despre planurile sale despre o ‘Rusie Mare’, scrie Luni site-ul olandez de ştiri www.dutchnews.nl, potrivit agerpres. Zijlstra a pretins că l-a auzit pe preşedintele rus vorbind despre ambiţiile sale expansioniste în timpul unei întîlniri cu oameni de afaceri la casa de vacanţă a lui Putin în 2006. La acea vreme, Halbe Zijlstra lucra pentru compania petrolieră olandeză Shell. Într-un interviu publicat la sfîrşitul săptămînii trecute în cotidianul Volkskrant, ministrul a recunoscut însă că nu a participat la întîlnire, ci a ‘împrumutat’ anecdota de la o persoană a cărei identitate a dorit să o protejeze.

În versiunea iniţială, pe care Zijlstra a început să o relateze la conferinţele partidului VVD (liberal, al premierului Mark Rutte) în 2014, el a susţinut că se afla într-o încăpere din spate a vilei cînd l-au auzit pe Putin definind ‘Rusia Mare’ drept ‘Rusia, Belarus, Ucraina şi statele baltice’, şi adăugînd că ‘Kazahstanul ar fi bine de avut’. Dezvăluirea survine într-un moment delicat pentru Zijlstra, care urmează să se deplaseze Marţi la Moscova pentru prima sa întrevedere oficială cu omologul său rus Serghei Lavrov.

Turcia a reluat controversatul proces împotriva unor jurnalişti celebri

Controversatul proces al unor jurnalişti turci de renume, acuzaţi de legături cu tentativa de lovitură de stat din Iulie 2016, a fost reluat Luni la Istanbul, verdictul fiind aşteptat pînă la sfîrşitul săptămînii, potrivit AFP, transmite agerpres. Ultima fază a procesului fraţilor Ahmet şi Mehmet Altan, al jurnalistei Nazli Ilicak şi al altor patru persoane s-a deschis în cursul dimineţii de Luni, a transmis pe Twitter site-ul P24, specializat în libertatea presei. Un procuror a cerut, în Decembrie, închisoarea pe viaţă pentru aceşti jurnalişti, acuzaţi de autorităţile turce în principal pentru că ar fi încercat „să răstoarne guvernul şi ordinea constituţională”. Însă susţinătorii jurnaliştilor resping acuzaţiile, Altan şi Ilicak fiind acuzaţi că au transmis „mesaje subliminale” în ajunul puciului eşuat de la 15 Iulie 2016. Conform presei turce, verdictul în acest caz ar putea fi anunţat pînă Vineri. Luna trecută, un tribunal turc a refuzat să îl elibereze pe Mehmet Altan, în ciuda unei decizii a Curţii Constituţionale conform căreia încarcerarea sa este o „încălcare” a drepturilor sale.

În vîrstă de 65 de ani, Mehmet Altan este autorul mai multor cărţi despre politică. El a fost arestat în septembrie 2016 împreună cu fratele său Ahmet, un romancier şi jurnalist în vîrstă de 67 de ani care a înfiinţat ziarul de opoziţie Taraf. Nazli Ilicak, jurnalistă şi scriitoare în vîrstă de 73 de ani şi care a lucrat pînă în 2013 pentru marele cotidian pro-guvernamental Sabah, este în detenţie de la sfîrşitul lunii Iulie 2016. După tentativa de lovitură de stat, peste 50.000 de persoane au fost arestate şi peste 140.000 au fost demise sau suspendate din posturi. Turcia ocupă locul 155 din 180 în clasamentul libertăţii presei stabilit de Reporteri fără Frontiere. 

Cambodgia a expulzat şapte străini arestaţi pentru o petrecere ‘pornografică’

Cambodgia a expulzat şapte din cei 10 străini arestaţi în legătură cu o petrecere cu caracter ”pornografic” în oraşul turistic Siem Reap, potrivit unui tribunal, relatează Reuters. Cei 10 străini au fost reţinuţi pe 25 Ianuarie, împreună cu alţi 77 de străini, în cursul unei razii la un eveniment denumit ‘Pub Crawl or Let’s Get Wet’ în provincia Siem Reap, locul unde se află ruinele străvechiului templu hindus Angkor Wat. Tribunalul provincial Siem Reap, care i-a eliberat pe cauţiune pe cei şapte străini săptămîna trecută, a ordonat şi expulzarea lor din Cambodgia, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvînt al instanţei respective, Yin Srang. Cambodgia, o ţară budistă conservatoare, este o destinaţie turistică populară în Asia de Sud-Est. Tribunalul i-a pus sub acuzare pe cei 10 străini, inclusiv britanici, olandezi, canadieni, neozeelandezi şi norvegieni, pe 29 Ianuarie pentru pornografie din cauza rolurilor lor în organizarea petrecerii. Toţi cei 10 străini au respins acuzaţiile. Potrivit avocatului apărării Ouch Sopheaktra, în cazul celorlalţi trei străini – din Marea Britanie, Olanda şi Norvegia – care au rămas în detenţie procesul va începe în curînd. Cei şapte străini eliberaţi pe cauţiune şi expulzaţi au părăsit toţi ţara, a afirmat Sopheaktra, adăugînd că acuzaţiile în cazul lor sunt valabile în continuare în Cambodgia.