Realitatea internationala pe scurt (18 Iunie 201)

Masacru la un festival din New Jersey, SUA

Cel puţin 20 de persoane, printre care şi un băiat de 13 ani, au fost rănite, Duminică, într-un atac armat de la un festival din Trenton, New Jersey, scrie BBC. Poliţia a informat că cel puţin doi oameni au deschis focul la ora locală 03:00, în timp ce 1.000 de persoane erau prezente. Unul dintre suspecţi, un bărbat în vîrstă de 33 de ani, a fost împuşcat mortal, iar încă o persoană se află în custodia Poliţiei. Patru persoane dintre cele rănite se află în stare critică.

Unul dintre cei prezenţi, Angelo Nicolo, a declarat pentru presa americană că era la festival cu fratele său şi a auzit zgomote  puternice, moment în care oamenii au început să fugă în stradă. „Am văzut doi poliţişti cum escortau un bărbat care era împuşcat în picior. L-au bandajat şi l-au evacuat”, a declarat Nicolo.

Organizatorii au comunicat pe pagina de Facebook a festivalului că sunt „şocaţi” şi „întristaţi” de ce s-a întîmplat. „Ne doare inima iar ochii ne sunt înceţoşaţi, dar determinarea noastră de a face din Trenton un oraş mai bun prin creativitate şi inspiraţie nu va ceda niciodată”, se arată în postarea lor de pe Facebook.

Peste 500 de migranţi salvaţi în Marea Mediterană

Garda de coastă italiană a anunţat, Duminică, că una dintre navele sale a preluat peste 500 de migranţi salvaţi în Mediterana, între care şi 41 de migranţi salvaţi în urmă cu o săptămînă de un vas american. Cei 523 de migranţi, şi un cadavru, se află la bordul navei Diciotti, a anunţat garda de coastă într-un comunicat, precizînd că deocamdată nu s-a luat o decizie cu privire la portul unde vor debarca migranţii.

Nava americană USNS Trenton a salvat Marţea trecută 41 de migranţi dintr-un naufragiu în timpul unei operaţiuni în largul Libiei. Soarta lor a rămas neclară pentru cîteva zile avînd în vedere decizia Guvernului italian de a-şi închidere porturile pentru cei 630 de migranţi de pe nava Aquarius, închiriată de organizaţiile neguvernamentale SOS Mediterana şi Medici fără Frontiere. Transferul migranţilor către garda de coastă italiană a avut loc Duminică în largul insulei Lampedusa, a anunţat Marina SUA. Blocada impusă navei Aquarius de către Italia, extinsă Sîmbătă şi la alte două nave închiriate de ONG-uri, nu se aplică migranţilor aduşi pe coastele italiene de ambarcaţiunile Marinei şi ale gărzii de coastă.

Măsura a fost impusă de noul Guvern italian, format din partidul de extremă-dreapta Liga şi de Mişcarea 5 Stele, pentru a forţa debarcarea migranţilor şi pe alte ţărmuri ale UE. Aquarius a fost escortată pînă în portul spaniol Valencia de către nave ale Marinei şi gărzii de coastă italiene. Navele au sosit Duminică, după mai mult de patru zile pe mare, cu cei peste 600 de migranţi la bord.

Organizaţia Medici Fără Frontiere denunță „tratamentul degradant” la care au fost supuşi migranţii de pe nava Aquarius

Organizaţia Medici fără Frontiere (MSF), care a închiriat nava Aquarius împreună cu SOS Mediterana, a denunţat „tratamentul degradant” la care au fost supuşi migranţii salvaţi în largul Libiei, aceştia fiind obligaţi să parcurgă o călătorie de o săptămîna pentru a ajunge Duminică în Spania după ce autorităţile italiene şi malteze au refuzat primirea lor, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Chiar dacă Italia are dreptate atunci cînd susţine că Guvernele europene nu participă la preluarea refugiaţilor, nimic nu justifică tratamentul degradant la care au fost supuşi pasagerii de pe nava Aquarius”, a declarat Karline Kleijer, coordonatoarea pentru situaţii de urgenţă a MSF. „Este scandalos faptul ca autorităţile italiene şi-au închis porturile pentru aceşti 630 de supravieţuitori şi i-au făcut parcurgă un drum istovitor pe mare în mod inutil, în numele unei alegeri politice”, a adăugat ea. „Bărbaţi, femei şi copii de la bordul Aquarius au fugit de război şi de mizerie şi au experimentat groaza în Libia. Ei au fost transbordaţi de pe o barcă pe alta ca nişte mărfuri, iar călătoria lor pe mare a fost prelungită în mod inutil, în condiţii foarte grele”, a adăugat ea.

Guvernul spaniol condus de socialistul Pedro Sanchez s-a oferit Lunea trecută să primească migranţii salvaţi de Aquarius în noaptea de 9 spre 10 Iunie în largul Libiei, după ce Italia şi Malta şi-au închis porturile pentru nava de salvare. Cele 630 de persoane de 26 de naţionalităţi diferite au ajuns Duminică în portul spaniol Valencia (Est) la finalul unei călătorii de 1.500 de kilometri. Nava Aquarius a ajuns la Valencia la ora 08:00 GMT cu o parte dintre cei 630 de migranţi pe care i-a salvat în largul Libiei. Ceilalţi migranţi au sosit în portul spaniol în zori cu nava gărzii de coastă italiene Dattilo.

Nava italiană Orione, cea de-a treia şi ultima navă care transportă migranţii salvaţi, a sosit şi ea Duminică la Valencia avînd la bord 250 de migranţi, a anunţat Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), relatează dpa. UNHCR a afirmat că angajaţi ai săi au vorbit cu unii dintre minorii neînsoţiţi proveniţi din Etiopia, Sudan şi Eritreea şi care au călătorit pe Aquarius. „Poveşti groaznice: deplasări forţate, detenţie, maltratare şi abuzuri la care au fost supuşi de traficanţi, contrabandişti şi de miliţiile din Libia”, a relatat UNHCR.

Guvernul israelian a aprobat o lege care prevede pedepse cu închisoarea pentru orice persoană care filmează, fotografiază sau înregistrează soldaţi

Guvernul israelian a aprobat Duminică o lege care prevede pînă la 10 ani de închisoare pentru orice persoană care filmează, fotografiază sau înregistrează soldaţi cu scopul „subminării securităţii statului”, a informat Ministerul Justiţiei, relatează AFP. Proiectul prezentat de partidul ultra-naţionalist Israel Beiteinou, condus de ministrul Apărării Avigdor Lieberman, prevede pedepse de cinci ani de închisoare pentru „persoanele care filmează, fotografiază sau înregistrează soldaţi aflaţi în timpul serviciului cu scopul de a demoraliza soldaţii şi civilii israelieni”. Această pedeapsă poate fi însă dublată în cazul în care aceste imagini şi înregistrări sunt menite să „submineze securitatea statului”.

Aceleaşi pedepse cu închisoarea pot fi, de asemenea, pronunţate, conform acestui text, şi în cazul persoanelor care difuzează aceste înregistrări în mass-media şi pe reţelele sociale. Potrivit iniţiatorilor proiectului, ONG-uri locale „anti-israeliene”, precum şi grupuri legate de mişcarea palestiniană The Boycott, Divestment, Sanctions (BDS), petrec „zile alături de soldaţi israelieni, aşteptînd cu nerăbdare un gest care poate fi înregistrat în mod părtinitor şi poate fi folosit pentru a-i denigra”.

Ministrul Apărării a salutat votul miniştrilor, spunînd că legea „va pune capăt” încercărilor „celor care susţin terorismul” de a „umili şi dezonora” soldaţii. „Dacă o persoană se comportă corect, ea nu are nevoie să ascundă nimic”, a scris pe Twitter Ksenia Svetlova, membră a Partidului Uniunea Sionistă, de opoziţie. Ea a calificat legea ca fiind „periculoasă şi nedemocratică”.

Poliţiştii ucraineni au reţinut, la Kiev, 56 de membri ai unei grupări de extremă-dreapta

Poliţia din Ucraina a comunicat că a reţinut Duminică 56 de membri ai unor grupări de extremă-dreapta în Kiev care protestau faţă de parada gay, scrie Reuters, potrivit news.ro. Dimineaţă, peste 150 de protestatari de extremă-dreapta au încercat să blocheze rutele pe care urma să aibă loc marşul reprezentanţilor comunităţii LGBT. Poliţia a intervenit pentru a elibera strada şi au avut loc mici confruntări. „Mai mulţi bărbaţi au fost reţinuţi după ce s-au opus şi au folosit gaze lacrimogene împotriva Poliţiei”, a comunicat Poliţia.

Gruparea de extremă-dreaptă C14 a declarat că Poliţia a înconjurat protestatarii şi i-a atacat cu bastoane şi gaze lacrimogene. „Uitaţi-vă cum protejează „minorităţile sexuale” şi încalcă drepturile cetăţenilor obişnuiţi din Kiev”, se arată într-o postare pe Facebook a organizaţiei. Mai multe persoane au fost reţinute într-o altercaţie separată în apropierea Casei Operei, a precizat Poliţia. Săptămîna trecută, organizaţiile pentru protecţia drepturilor omului au criticat autorităţile pentru lipsa de acţiune faţă de violenţele împotriva minorităţilor etnice, activistelor pentru drepturile femeilor şi persoanelor LGBT.

Papa Francisc condamnă avortul și îl compară cu practica nazistă de purificare a rasei

Papa Francisc a numit practica de face avort după ce testele prenatale au descoperit posibile defecte genetice ca fiind o versiune a încercărilor naziste de a purifica o rasă prin eliminarea celor slabi, scrie Reuters, potrivit news.ro. Suveranul pontif a făcut comparaţia într-un discurs adresat membrilor unor asociaţii familiale din Italia. „Copiii ar trebui acceptaţi aşa cum sunt, aşa cum i-a trimis Dumnezeu, aşa cum le permite Dumnezeu, chiar şi atunci cînd sunt bolnavi”, a declarat el.

Papa Francisc a vorbit apoi despre testele prenatale pentru a determina dacă fetusul suferă de o boală sau malformaţie. „Prima propunere în acest caz este: „Ar trebui să scăpăm de el?”. Iar pentru a avea o viaţă mai liniştită, un copil nevinovat este ucis”, a afirmat el. „Spun acest lucru cu durere în suflet. În ultimul secol, toată lumea a fost scandalizată de ce făceau naziştii pentru a purifica rasa. Astăzi, facem acelaşi lucru, cu mănuşi albe”, a avertizat suveranul pontif. În cadrul programelor de purificare naziste, sute de mii de oameni au fost sterilizaţi cu forţa şi zeci de mii de copii au fost omorîţi într-o încercare de a „curăţa” populaţia de cei cu dizabilităţi fizice sau cognitive.

Marți, la Berlin, va avea loc un consiliu franco-german

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Angela Merkel, se vor întîlni, Marţi, la Berlin, pentru a negocia alianţe în special cu privire la criza migraţiei şi reforma completă a zonei euro, a informat France Presse, Duminică. Acest consiliu franco-german, care reuneşte mai mulţi miniştri din cele două ţări, trebuia iniţial să fie dedicat stabilirii unei ”foi de parcurs” franco-germane asupra reformei zonei euro, care să fie pusă pe masa summit-ului UE din 28 şi 29 Iunie. Pe acest subiect, Parisul şi Berlinul sunt foarte aproape de acord, a anunţat Sîmbătă seara Bruno Le Maire, ministrul Finanţelor din Franţa, după o întîlnire finală cu omologul său german, Olaf Scholz. Dar acest dosar prioritar pentru Franţa riscă să fie în mare măsură umbrit de problema arzătoare a primirii migranţilor, după criza declanşată de Italia.

Roma tocmai a spulberat status quo-ul fragil în UE prin refuzul de a primi nave pline cu migranţi din Africa. După Aquarius Duminică, primită în cele din urmă după o săptămînă de Spania, ministrul de Interne italian Matteo Salvini (extrema dreaptă) a interzis în porturile sale accesul altor două bărci ale unui ONG. Angela Merkel şi Emmanuel Macron se pun de acord asupra unui singur punct: gestionarea migranţilor trebuie să fie europeană. Astfel, ei vor încerca să imagineze o reformă acceptabilă pentru toţi, chiar dacă ţări precum Polonia şi Ungaria refuză categoric să-şi deschidă graniţele. Merkel nu poate adopta decît o linie dură, altfel riscînd să-şi vadă dezmembrată coaliţia sa guvernamentală: ministrul său de Interne, care reprezintă aripa dreaptă, a spus că vrea să formeze, împreună cu omologii săi italian şi austriac, ”o axă a voluntarilor” împotriva imigraţiei ilegale.

Dorind să-i vină în ajutor, Emmanuel Macron a spus că „dacă ţările sunt de acord să decidă ceva, atunci acest lucru se va întîmpla la nivel de şefi de stat şi de Guvern”.

Parisul nu preconizează nici un acord al europenilor la sfîrşitul lunii Iunie privind o reformă a reglementării de la Dublin, care prevede că solicitanţii de azil vor fi trimişi înapoi în ţara din care sosesc. În schimb, Franţa speră la un acord cu Berlinul, apoi la nivel european, privind consolidarea masivă a Frontex, agenţia care patrulează coastele europene, privind crearea unor centre de triere în Africa şi privind armonizarea dreptului azil.

Reforma zonei euro şi măsura sa cheie, crearea unui buget autonom care să-i dea o capacitate de a investi, o mare ambiţie a Preşedintelui francez, ar trebui să facă, de asemenea, obiectul unui compromis Marţi cu Berlinul. Compromisul se anunţă modest în comparaţie cu aşteptările franceze. Angela Merkel a avertizat deja că ea ar accepta un buget al zonei euro, dar care să fie de doar cîteva zeci de miliarde de euro, în timp ce Parisul pleda pentru sute de miliarde. Merkel se află între ciocanul aripii sale drepte, care se teme că va vedea Germania plătind pentru ţările prea risipitoare din Sudul Europei, şi nicovala aripii stîngi, social-democraţii, care îi cer să nu mai dea dovadă de ”zgîrcenie”, comentează AFP.

Ultimul subiect principal al reuniunii de Marţi va fi consolidarea apărării europene, în timp ce Donald Trump ameninţă cu contribuţii financiare mai mici la NATO. Merkel s-a declarat „favorabilă” propunerii franceze pentru o ”iniţiativă europeană de intervenţie (IAI)”, un fel de stat-major de criză comun care să regrupeze în jur de zece ţări, între care Germania şi Marea Britanie. Parisul speră să încheie Marţi un acord cu Berlinul pentru a putea lansa proiectul pînă în iunie.

Franța: O femeie a fost arestată după ce a rănit cu un cutter două persoane în timp ce striga „Allah Akbar!”

O femeie a fost arestată Duminică în oraşul La Seyne-sur-mer, în Sudul Franţei, după ce a rănit cu un cutter două persoane la casa unui supermarket în timp ce striga „Allah Akbar!”, a anunţat procurorul din Toulon, relatează AFP, potrivit agerpres. Un client al magazinului a fost agresat de femeie, care l-a rănit cu un cutter în zona toracelui, şi a fost spitalizat, a precizat procurorul Bernard Marchal, confirmînd o informaţie apărută în cotidianul local Nice-Matin. O casieriţă a fost şi ea rănită uşor. „Este evident fapta izolată a unei persoane cu tulburări psihice cunoscute”, a afirmat Marchal, adăugînd că „acest lucru nu înseamnă că ea nu este radicalizată”. Autoarea atacului, care nu este cunoscută Poliţiei, a fost reţinută, iar Poliţia judiciară din Toulon a preluat ancheta. „Există suspiciuni privind o încercare de asasinat şi apologia unei crime cu conotaţie teroristă”, a declarat procurorul. „Nu ştim încă dacă aceste fapte au legătură cu terorismul, însă, în orice caz, sunt terorizante, pentru că acel bărbat a fost agresat la casa unui supermarket”, a mai spus procurorul.

Afganistan: Cel puțin 14 morți și 45 de răniți într-un atentat sinucigaş în faţa biroului guvernatorului provinciei Nangarhar în oraşul Jalalabad

Cel puţin 14 persoane au fost ucise şi alte 45 au fost rănite într-un atentat sinucigaş comis Duminică în faţa biroului guvernatorului provinciei Nangarhar, în Estul Afganistanului, a declarat purtătorul său de cuvînt, Attaullah Khogyani,relatează AFP şi Reuters. Atacul, comis în oraşul Jalalabad, nu a fost deocamdată revendicat. Biroul guvernatorului provinciei Nangarhar se află lîngă consulatul Indiei. Oficialul afgan a afirmat că atacatorul i-a vizat pe talibani, pe civili şi pe bătrînii care plecau din complexul în care se află şi biroul guvernatorului, după un eveniment care marca finalul Ramadanului.

Acest nou atac a avut loc în momentul în care talibanii au anunţat Duminică că nu vor prelungi armistiţiul de trei zile instituit la sfîrşitul acestei săptămîni, ce acoperă sărbătoarea Eid, care marchează sfîrşitul postului Ramadanului, şi că intenţionează să reia de Luni luptele, relatează AFP. „Încetarea focului se încheie în această seară (Duminică) şi operaţiunile noastre vor fi reluate. Nu intenţionăm să prelungim armistiţiul”, a declarat purtătorul de cuvînt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a anunţat Sîmbătă prelungirea armistiţiului de către forţele guvernamentale şi le-a cerut talibanilor să facă acelaşi lucru. Sîmbătă, 36 de persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaş cu bombă comis tot în provincia Nangarhar, într-un loc unde se sărbătorea finalul Ramadanului şi a doua zi a încetării focului între militanţii talibani şi trupele guvernamentale, atentat revendicat de gruparea Statul Islamic (SI).