Realitatea internationala pe scurt (13 Ianuarie 2020)

Americanii au încercat să ucidă al doilea lider iranian, după Soleimani

După lichidarea generalului iranian Qassem Soleimani, forțele armate americane au avut o a doua tentativă de ucidere a unui înalt oficial iranian din Gardienii Revoluției. Potrivit New York Times, citat de Ziare.com, este vorba despre Abdul Reza Shahlai, iar militarii SUA au încercat să-l ucidă printr-un atac aerian cu drone în Yemen, în aceeași zi în care a fost omorît Suleimani, însă de această dată nu au mai reușit.

Americanii oferă o recompensă de 15 milioane de dolari pentru informații care să ducă la prinderea lui Shahlai. Acesta este acuzat că ar fi fost implicat în organizarea unor atacuri asupra aliaților SUA, printre care și tentativa de ucidere, în 2011, a ambasadorului saudit în SUA. Shahlai era stabilit în Yemen, unde Iranul îi sprijină pe rebelii Houthi, care se luptă cu coaliția condusă de Arabia Saudită – coaliție care primește informații, ajutor și logistică de la Armata americană.

Întîlnire Merkel-Putin, la Kremlin. Se încearcă prevenirea un război mondial

Cancelarul german Angela Merkel a salutat Sîmbătă faptul că Iranul a recunoscut că a doborît din greşeală un avion de linie ucrainean, solicitînd o anchetă detaliată cu privire la această catastrofă, transmit AFP şi DPA. ″Este bine că se cunosc vinovaţii şi cred că trebuie făcut totul, în comun cu ţările din care proveneau cei decedaţi, pentru a găsi soluţii, a elucida faptele într-o manieră exhaustivă şi a discuta despre consecinţe. Astăzi a fost făcut un pas important″, a spus Merkel, aflată într-o vizită la Moscova.

Vladimir Putin a primit-o la Kremlin pe Angela Merkel, şi au discutat în primul rînd despre tensiunile din Orientul Mijlociu şi violențele din Estul Ucrainei. Situaţia din Iran, dar şi conflictele din Libia şi Siria, au făcut că întrevederea să se prelungească peste programul prevăzut, iar conferinţa de presă comună a fost întîrziată cu aproape 2 ore.

Cum zilele trecute Iranul şi Statele Unite erau pe picior de război, Merkel şi Putin susţin o evitare a escaladării tensiunilor. În căutare de soluţii, Berlinul ar putea fi silit să aibă încredere în Moscova, atît de influenţa în regiune, estimează analiştii.

Atacul Statelor Unite a provocat moartea generalului iranian Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds, unitatea de elită a Gardienilor Revoluţiei, fapt ce a declanşat o escaladare a tensiunii în regiune, Iranul promiţînd că se va răzbuna. La rîndul său, Washingtonul a avertizat că vor exista toate tipurile de răspuns la orice acţiune a Teheranului.

Misterul unui lingou de aur vechi de 500 de ani, elucidat după 40 de ani

Un lingou de aur descoperit într-o clădire, nu departe de centrul Capitalei Ciudad de Mexico în 1981, făcea parte din prada de război obţinută în 1520 de conquistadorii spanioli ai lui Hernan Cortes, potrivit unui studiu citat de AFP și preluat de ProTv.ro. Originea lingoului de aur, descoperit întîmplător de muncitori în timpul unor lucrări la fundaţia unei clădiri, a fost considerat un mister timp de 40 de ani. Dar analizele cu raze X au permis să se determine că piesa corespunde epocii în care conquistadorii spanioli au furat aurul aztecilor, a precizat Institutul Naţional de Antroplogie şi Istorie din Mexic.

În 1520, Cortes şi colegii lui de arme au fugit din mica insulă acum dispărută Tenochtitlan, unde era situată Capitala imperiului aztec, ducînd cu ei comoara împăratului Moctezuma.

“Acest lingou era o piesă cheie din puzzle-ul acestui eveniment istoric ce coincide cu relatările conquistadorului spaniol Bernal Diaz del Castillo privind lingourile obţinute după topirea aurului lui Moctezuma”, a asigurat Institutul.

În fuga lor din insulă, la presiunea aztecilor, spaniolii au pierdut acest lingou pe o rută din Nordul Capitalei Tenochtitlan. Acest lingou de aur, cu o greutate de 2 kg, a fost găsit la 13 Martie 1981, pe amplasamentul acestei rute.

Spaniolii, aliaţi popoarelor indigene ostile aztecilor, i-au învins pînă la urmă pe azteci iar Tenochtitlan a căzut în mîinile lor, la 15 August 1521. Dar tezaurul lui Moctezuma nu a mai fost recuperat niciodată.

11 migranţi, printre care opt copii, au murit într-un naufragiu în largul coastelor Turciei

Cel puţin 11 persoane, printre care opt copii, şi-au pierdut viaţa Sîmbătă în naufragiul unei ambarcaţiuni transportînd migranţi în largul coastelor Turciei, relatează Anadolu și AFP, citate de Agerpres.

Ambarcaţiunea s-a scufundat în Marea Egee în largul staţiunii Çeşme, situată în Vestul Turciei, în apropierea insulei greceşti Chios. Opt persoane au fost salvate. Naţionalitatea victimelor nu a fost stabilită deocamdată. Acest naufragiu a avut loc la cîteva ore după scufundarea unei alte ambarcaţiuni cu migranţi în Marea Ioniană, în apropierea insulei Paxi, care a făcut cel puţin 12 morţi.

Turcia, care adăposteşte circa patru milioane de migranţi şi refugiaţi, în marea majoritate sirieni, este o importantă ţară de tranzit pentru cei care fug din calea conflictelor şi caută să ajungă în Europa, cei mai mulţi prin Grecia. Un acord migratoriu încheiat în Martie 2016 între Ankara şi Uniunea Europeană pentru a frîna traversarea Mării Egee a redus considerabil numărul sosirilor pe cinci din cele mai apropiate insule de Turcia.

Două zile de proteste în Iran. Iranienii s-au revoltat după ce autorităţile au recunoscut că avionul ucrainean a fost doborît

La cîteva ore după ce s-a aflat că regimul de la Teheran a ascuns doborîrea avionului ucrainean cu o rachetă, minţind întreaga lume, oamenii au ieşit pe străzi pentru a-şi striga indignarea. Oficialii iranieni au mobilizat o masă manevrabilă de oameni care să-şi dea palme cu ocazia înmormîntării lui Ghasem Soleimani. După ce au minţit lumea, spunînd că avionul s-a prăbuşit din cauza unei defecţiuni tehnice, iranienii au fost nevoiţi să recunoască ce s-a întîmplat în realitate. Asta deoarece, atît canadienii, cît şi ucrainenii au intrat în posesia unor dovezi care au demonstrat că avionul care a avut 176 de oameni la bord a fost doborît de o rachetă iraniană pe care regimul de la Teheran ar fi lansat-o „din greşeală“.

Aşa cum era de aşteptat, această ştire a provocat un val uriaş de indignare în Iran, mai ales că printre morţi s-au numărat foarte mulţi studenţi, adevărate genii, care erau înscrişi la diferite universităţi din Canada. Tocmai de aceea, Sîmbătă, sute de studenţi s-au adunat în faţa Universităţii „Amir Kabir“ din Teheran, strigînd împotriva regimului.
„Moartea dictatorului! Moartea mincinosului“, au fost doar cîteva dintre scandările mulţimii care a fost întîmpinată cu gloanţe, gaze lacrimogene şi tunuri de apă fierbinte. Agenţia semioficială Fars a notat că protestatarii au scandat sloganuri împotriva autorităţilor şi au rupt fotografii ale lui Qassem Soleimani, generalul ucis într-un atac cu dronă al SUA.

Zeci de protestatari s-au strîns și Duminică în Iran, scandînd lozinci împotriva autorităților, potrivit Reuters, citată de mediafax. „Ei mint că dușmanul nostru este America, inamicul nostru este chiar aici”, au scandat protestatarii care se adunaseră pe o stradă în faţa unei universități din Teheran. Demonstraţii anti-regim s-au adunat, de asemenea, și în alte orașe din Iran. Protestatarii s-au adunat în mai multe zone din Teheran, scandînd, iarăși, „Moarte mincinoşilor” şi cerînd demisia liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Trump atenţioneză Teheranul: Nu vă ucideţi protestatarii!

Preşedintele american Donald Trump i-a atenţionat din nou Duminică pe liderii iranieni, cerîndu-le să nu îi ucidă pe protestatarii care îşi manifestă indignarea pe străzile din Teheran după prăbuşirea avionului ucrainean, relatează AFP, scrie agerpres.

„Către liderii din Iran – Nu vă ucideţi protestatarii!”, a postat pe Twitter, într-un avertisment scris cu litere mari, liderul de la Casa Albă. „Mii de persoane au fost deja ucise sau închise de către voi. Lumea vă priveşte. Şi, mai important, SUA vă privesc”, a adăugat el, reluînd un avertisment transmis Sîmbătă, cînd a atenţionat regimul islamic că „nu poate exista un nou masacru asupra unor manifestanţi paşnici”.

Trump face referire la manifestaţiile care au izbucnit la mijlocul lunii Noiembrie în Iran şi care au făcut peste 300 de morţi, conform organizaţiei neguvernamentale Amnesty International.

„Daţi drumul la internet şi lăsaţi reporterii să circule liber. Nu vă mai ucideţi marele popor iranian”, a mai scris Duminică Trump.

Poliţia iraniană a dispersat Sîmbătă adunări ale studenţilor în Capitala iraniană, organizate în memoria celor 176 de victime moarte în distrugerea unui avion de linie, doborît Miercuri „din eroare” de către Armată.

Atenţionarea preşedintelui american survine într-un context extrem de tensionat între SUA şi Iran, marcat de o escaladare după eliminarea de către americani, la 3 Ianuarie, a puternicului general Qassem Soleimani. Miercuri, forţele armate iraniene au lansat rachete asupra unor baze care găzduiesc soldaţi americani în Irak, fără a face victime.

În ciuda tensiunilor, Trump este în continuare dispus să discute cu Iran „fără nici o condiţie prealabilă”, a declarat Duminică secretarul american al Apărării, Mark Esper.

SUA sunt pregătite să discute cu Iran „o nouă cale, o nouă serie de măsuri care să facă din Iran o ţară mai normală”, a explicat şeful Pentagonului la postul de televiziune CBS.

Suma uriașă cu care a fost vîndut Fordul Mustang folosit de Steve McQueen în una din cele mai celebre urmăriri din istoria filmului

Fordul Mustang GT, model 1968, de culoare verde închis, folosit de Steve McQueen în filmul „Bullitt” a devenit cea mai valoroasă mașină Ford din istorie, după ce a fost vîndută la o licitație în SUA contra sumei de 3,7 milioane de dolari, informează CNN, citat de DIGI24.RO. Filmul conține una dintre cele mai cunoscute scene de urmăriri cu mașini din cinematografie.

Fostul proprietar al mașinii s-a declarat mulțumit de prețul obținut. „Nu are nimic de-a face cu banii”, a spus acesta, al cărui tată cumpărase mașina respectivă, în 1974, contra sumei de 3.500 de dolari. „Totul a ținut de doborîrea recordului și exact asta am reușit să facem”. Identitatea cumpărătorului nu a fost dezvăluită.

Filmul „Bullitt” conține o secvență de urmăriri cu mașinile care a devenit „iconică” și de referință în istoria cinematografiei, fiind considerată prima urmărire „modernă” cu mașini. În această scenă, personajul principal, interpretat de Steve McQueen, se află la volanul respectivul Ford Mustang GT. În anumite momente ale urmăririi, mașinile au atins viteze de peste 180 kilometri pe oră, pe străzile în pantă din San Francisco. Au fost necesare trei săptămîni pentru filmarea respectivei scene.

În mod normal, un Ford Mustang GT din 1968, cu motor V8 ar putea să valoreze pînă la 70.000 de dolari, dacă este stare bună. Dar filmul „Bullitt” (tradus în România cu titlul „Locotenentul Bullitt”) nu este un film oarecare și Steve McQueen nu este un actor oarecare. Steve McQueen este una dintre marile vedete ale cinematografiei, a cărei pasiune pentru mașini și sporturile cu motor (binecunoscută de către colecționari) face să crească cu mult valoarea unei mașini, mai ales dacă aceasta a avut, la un moment dat, vreo legătură cu el. Astfel, la o licitație desfășurată în 2015, o motocicletă care a aparținut actorului american a fost vîndută cu 775.000 de dolari.

Kim Jong Un recunoaște că are „sentimente personale bune” față de Donald Trump

Liderul Nord-coreean Kim Jong Un recunoaște că are „sentimente personale bune” față de Președintele SUA, Donald Trump, însă relația dintre aceştia nu este suficientă pentru o revenire la discuţii, se arată, conform Agerpres, într-un comunicat publicat de agenţia oficială Nord-coreeană KCNA.

Preşedintele american Donald Trump i-a trimis Vineri un mesaj de felicitare, cu ocazia zilei de naştere, liderului Nord-coreean Kim Jong Un, a anunţat consilierul pentru securitate naţională al Coreei de Sud, Chung Eui-Yong. Astfel, „deşi Kim ar putea să-l placă pe Trump în plan personal, el nu îşi va conduce ţara pe baza sentimentelor personale”, a afirmat Kim Kye Gwan, consilier în Ministerul de Externe de la Phenian.

„Deşi Preşedintele Kim Jong Un are sentimente personale bune faţă de Preşedintele Trump, acestea sunt, în adevăratul înţeles al cuvîntului, personale”, a spus oficialul nord-coreean. „Am fost înşelaţi de Statele Unite, fiind prinşi într-un dialog cu ele timp de peste un an şi jumătate, iar acesta a fost timp pierdut pentru noi'”, a adăugat oficialul.

Phenianul nu va renunţa la instalaţiile sale nucleare în schimbul unei ridicări parţiale a sancţiunilor şi va reveni la discuţii doar atunci cînd SUA vor face „concesii”. După o apropiere în 2018, negocierile legate de programul nuclear Nord-coreean sunt în impas după eşecul summitului din Februarie de la Hanoi între Kim şi Trump.

Donald Trump crede că el ar fi meritat premiul Nobel pentru pace: „Am evitat un mare război, am evitat mai multe”

Președintele american Donald Trump sugerează că el ar fi trebuit să fie recompensat cu premiul Nobel pentru Pace și nu premierul Etiopiei, Abiv Ahmed, cîștigătorul distincției, relatează BBC, preluat de DIGI24.RO.

„O să vă spun despre Premiul Nobel pentru Pace, o să vă spun. Eu am făcut un acord, am salvat o ţară şi tocmai am auzit că liderul acelei ţări primeşte acum Premiul Nobel pentru salvarea ţării. Mi-am spus: 'Oare eu am avut vreo implicare?' Da, dar ştiţi cum este, aşa se întîmplă. Atît timp cît se ştie, asta este ce contează... Am evitat un mare război, am evitat mai multe”, a spus Donald Trump la o întîlnire electorală care a avut loc în Toledo, Ohio.

Trump nu a pronunțat numele cîștigătorului premiului Nobel pentru Pace, dar se referea la premierul etiopian Abiy Ahmed. Acesta a primit premiul Nobel pentru Pace pentru „iniţiativa decisivă de soluţionare a conflictului privind frontiera cu Eritreea”. Ahmed a primit distincția pentru contribuția sa la încheierea războiului dintre țara sa și Eritreaa, care dura de peste 20 de ani. Conflictul teritorial între Etiopia și Eritreea, izbucnit la finalul anilor '90, a însemnat pierderi financiare imense pentru ambele state, precum și nenumărate victime.

"Cred că ceea de Abiy a făcut în privința problemei cu Eritreea a presupus mult curaj și a fost un gest remarcabil. Cred că mulți consideră că această reușită este demnă de o mare recunoaștere. Cele două state nu mai sunt în război. Familii au fost reunite pentru că există din nou zboruri între cele două țări. Relații rupte acum 20 de ani au fost reluate", a spus Awol Allo, profesor de drept la Universitatea Keele din Marea Britanie.

Cuplu de Nord-coreeni, arestat pentru că făcea produse de patiserie ”în mod capitalist”

Un cuplu din Coreea de Nord care deținea o brutărie în Wangjaesan-ri a fost arestat pentru că și-a condus afacerea după “metode capitaliste”. Potrivit unor surse Nord-coreene, cei doi au fost arestați în luna Noiembrie pentră că “au făcut o avere” din vînzarea unui produs de patiserie cu specific chinezesc, numit “Prăjitura Lunii”, scrie DailyNK, citat de ProTv.ro. În cei trei ani cît au deținut brutăria, cei doi au beneficiat și de fonduri prin programe guvernamentale, prin care au reușit să își extindă afacerea și să își crească numărul de angajați. Phenianul importă acest tip de patiserie chinezească direct din țara vecină, însă prăjiturile produse de cei doi ar fi fost de o calitate mai bună, iar asta a atras foarte mulți clienți în brutăriile lor.

“Poliția i-a luat și în urma investigațiilor au fost exilați în mediul rural. Cei doi erau acuzați că au produs prăjituri ‘contrafăcute’, prin ‘metode capitaliste’, cum ar fi plătirea salariilor angajaților”, a declarat o sursă Nord-coreeană pentru DailyNK.

Cei doi au fost acuzați și de furt, după ce autoritățile din Coreea de Nord au găsit patru saci de făină în locuința acestora. În timpul interogațiilor, cuplul ar fi fost bătut atît grav de autorități, încît bărbatul și femeia au fost desfigurați. Aceleași surse din Coreea de Nord susțin că afacerea celor doi a fost închisă de persoane din Guvern, invidioase pe succesul lor.

Ambasadorul Regatului Unit la Teheran susţine că nu a participat la proteste

Ambasadorul Regatului Unit la Teheran, Robert Macaire, reţinut pentru scurt timp Sîmbătă, în timpul protestelor din Capitala Iranului, susţine că nu a participat la demonstraţii. „Pot confirma că nu am luat parte la nici o manifestaţie”, a scris diplomatul britanic pe Twitter, într-un mesaj preluat Duminică de AFP, potrivit agerpres.

Macaire afirmă că s-a deplasat la un eveniment anunţat ca un priveghi pentru victimele din avionul Ukraine International Airlines doborît Miercuri de o rachetă iraniană, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Teheran. Iranul şi-a recunoscut Sîmbătă responsabilitatea pentru uciderea celor 176 de pasageri şi membri ai echipajului aeronavei, printre care se aflau şi cetăţeni britanici.

Ambasadorul afirmă că era normal să dorească să le aducă un ultim omagiu compatrioţilor săi şi că a părăsit locul manifestaţiei cînd au început să se audă sloganuri împotriva regimului de la Teheran. El şi-a scris mesajele atît în engleză, cît şi în persană, limba oficială a Iranului.

Arestarea ambasadorului fusese anunţată Sîmbătă seară de ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, care a apreciat că a fost un act nejustificat, prin care s-a încălcat flagrant legislaţia internaţională. Diplomatul a fost eliberat de autorităţile iraniene după o oră, potrivit cotidianului britanic Daily Mail, preluat de AFP. Agenţia iraniană de presă Tasnim a transmis Sîmbătă noaptea că detenţia a durat cîteva ore, iar Macaire a fost supus unui interogatoriu. Teheranul nu a comentat deocamdată oficial incidentul.

Unul dintre cele mai puternice incendii din Australia, sub control, după mai bine de 10 săptămîni

Unul dintre cele mai puternice incendii, care arde de mai bine de 10 săptămîni în statul australian New South Wales, este în sfîrşit sub control, conform unui anunţ făcut Duminică de pompieri, transmite DPA, scrie agerpres. Incendiul de pe Muntele Gospers a izbucnit din cauza unui fulger la 26 Octombrie şi a cuprins mai mult de jumătate de milion de hectare de teren la Nord-Vest de Sydney. Focul a cuprins şi zone din Munţii Albaştri, un parc naţional aflat la Vest de Sydney.

Conform unui anunţ făcut de pompierii din Hawkesbury pe Facebook, lupta cu acest incendiu a durat foarte mult din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. De asemenea, pompierii au lansat şi un apel către populaţie pentru păstrarea vigilenţei, precizînd că sezonul incendiilor de vegetaţie nu s-a terminat şi există încă zone în pericol de incendiu.

Tot Duminică autorităţile din statul Victoria au anunţat moartea a încă unui pompier, numărul total al australienilor care şi-au pierdut viaţa în urma incendiilor ajungînd la cel puţin 27. Pompierul decedat, care avea 40 de ani de experienţă, a murit Sîmbătă, în timp ce lupta cu flăcările din regiunea Omeo.

Condiţiile meteorologice propice – scăderea temperaturilor, ploile şi vîntul mai puţin puternic – le-au oferit un răgaz pompierilor extenuaţi şi au contribuit, de Sîmbătă, la calmarea incendiilor din statele Victoria şi New South Wales. Situaţia este însă departe de a se fi calmat. Vineri noapte, trei focare s-au unit creînd un „mega-incendiu” în regiunea muntoasă Snowy Mountains, la frontiera statelor Victoria şi New South Wales (NSW) acoperind o zonă de peste 6.000 de kilometri pătraţi. Acest al doilea incendiu de proporţii – după cel din Gospers Mountain, produs la Vest de Sydney şi care a mistuit o zonă de şapte ori mai mare decît suprafaţa portului Singapore – îngrijorează autorităţile în faţa posibilităţii fuziunii cu alte focare, în pofida ploilor căzute în ultimele zile dar care nu au putut să le stingă.

În total, peste 2.000 de gospodării au fost distruse de foc, incendiile mistuind o suprafaţă de două ori mai mare decît cea a Belgiei. Totodată, se estimează că un miliard de animale sălbatice au pierit, sau au rămas fără habitat în urma acestor incendii devastatoare.

Mii de australieni au demonstrat Vineri în mai multe oraşe din ţară pentru a cere demisia prim-ministrului Scott Morrison, din cauza lipsei sale de acţiune în faţa incendiilor forestiere. Picătura care a umplut paharul multor australieni a fost plecarea în vacanţă în Hawai a premierului australian, luna trecută, în plină criză a incendiilor, fapt pentru care acesta s-a văzut obligat să-şi ceară scuze public.