REALITATEA INTERNATIONALA PE SCURT (11 octombrie 2018)

Frans Timmermans candidează pentru președinția Comisiei Europene

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, olandezul Frans Timmermans, îşi doreşte să conducă executivul european, după ce expiră mandatul lui Jean-Claude Juncker. Fostul ministru de externe olandez şi-a anunțat intenţia în oraşul său natal, pregătindu-şi astfel terenul pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. „Mi-aş dori ca în următorul mandat să fiu preşedinte al Comisiei Europene. Ca să realizez asta, mi-ar plăcea să fiu candidat şi să conduc social-democraţii în Europa. Şi sper să obţin sprijinul tuturor partidelor social-democrate din Europa şi să facem o campanie frumoasă şi optimistă”, a declarat Frans Timmermans, care provine din familia socialiștilor europeni. Considerat mîna dreaptă a actualului preşedinte al Comsiei încă de la preluarea mandatului, în 2014, Frans Timmermans este responsabil de problemele legate de statul de drept.

 

Un nou pod s-a prăbușit în Italia

O porţiune dintr-un pod rutier s-a prăbuşit miercuri, din cauza ploilor abundente, pe insula italiană Sardinia, potrivit imaginilor difuzate de pompieri. Podul de deasupra unui rîu din apropiere de Cagliari s-a prăbuşit pe o porţiune de cîţiva metri. Niciun vehicul nu circula însă pe drum deoarece acesta fusese închis puţin mai devreme ca urmare a apariţiei unei gropi în carosabil. Incidentul din Sardinia are loc la mai puţin de două luni de la prăbuşirea podului Morandi la Genova, care a provocat pe 14 august moartea a 43 de oameni şi a scos la iveală problema întreţinerii infrastructurii italiene de transport.

 

Polonia continuă sfidarea Uniunii Europene

Polonia sfidează iar Bruxelles-ul. Preşedintele Andrei Duda a numit 27 de judecători la Curtea Supremă, în condiţiile în care Polonia a fost dată în judecată de către Comisia Europeană tocmai din această cauză. Executivul de la Bruxelles a criticat aspru modificarea legii de funcţionare a instanţei supreme şi a declanşat procedura de infringement după ce 40% dintre judecătorii Curţii au fost scoşi la pensie anticipat. Comisia Europeană a atras atenţia că în numirea unor noi membri va apărea o influenţă politică nepermisă care va duce la periclitarea separaţiei puterilor în stat. În luna decembrie, Bruxelles-ul a anunţat şi activarea articolului 7, ce ar putea lăsa Polonia fără drept de decizie la nivelul Uniunii.

 

Agent chinez de informaţii, extrădat din Belgia către SUA

Un agent chinez, arestat în Belgia, a fost extrădat către Statele Unite şi inculpat cu privire la faptul că a încercat să fure secrete industriale unor companii aeronautice americane, a anunţat miercuri Departamentul american al Justiţiei, relatează Le Figaro. Un agent al serviciilor chineze de informaţii, Yanjun Xu - alias Qu Hui sau Zhang Hui - a fost arestat la 1 aprilie în Belgia şi a fost extrădat marţi către Statele Unite. El a fost inculpat de „tentativă de spionaj economic”, a precizat într-un comunicat Departamentul Justiţiei.

 

Aterizare de urgență a capsulei Soiuz, care transporta doi astronauți

Astronauţii Nick Hague (american) şi Aleksei Ovcinin (rus) sînt în viaţă, după ce capsula Soiuz care îi transporta spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a fost nevoită să efectueze o aterizare forţată, joi, din cauza unei defecţiuni la motor survenite la scurt timp după decolare, au anunţat agenţiile de ştiri ruse. Cei doi astronauţi sînt în viaţă şi au aterizat în Kazahstan. Patru elicoptere Mi-8 plecaseră în căutarea echipajului avînd la bord echipaje medicale. Interfax anunță că cei doi au fost găsiți și nici măcar nu sînt răniți. Naveta Soiuz decolase de la cosmodromul Baikonur, din Kazahstan, iar defecțiunea a intervenit la nici două minute. Imediat s-a activat mecanismul pentru aterizarea de urgență.

 

Tranzacţiile pe pieţele europene au început cu scăderi abrupte

Tranzacționarea pe piețele europene de capital a început joi la ora 10:00 cu scăderi abrupte. Principalul indice al bursei de la Londra scade cu aproape 1,3 procente, în vreme ce referința pieței de capital germane DAX se depreciază cu 2,2 la sută. Primele 40 de companii franceze listate la bursa din Paris sînt în cădere cu peste 2 procente, iar la Milano piața de capital italiană coboară cu 1,7 la sută. Bursa de Valori de la București s-a deschis în scădere puternică, în linie cu celelalte piețe din regiune. Indicele acțiunilor blue-chip BET scade cu 1,6 procente, referința societăților de investiții financiare BET-FI coboară ceva mai lent, cu doar 0,2 la sută, însă indicele companiilor din energie BET-NG se depreciază puternic, cu aproape 2,5 procente.

 

Gest impresionant al tenismanului Rafael Nadal

În timp ce Federer şi Djokovic luptă pentru trofeu la Shanghai, Nadal a lăsat de-o parte tenisul şi a trecut la munca de jos. Mai exact, liderul ATP a dat o mînă de ajutor autorităţilor din Mallorca după inundaţiile devastatoare din ultimele zile. Nadal s-a încălţat cu cizme de cauciuc, a luat o mătură şi a ajutat la înlăturarea apei de pe străzi. Mai mult decît atît, spaniolul le-a oferit cazare gratuită la academia sa tuturor victimelor care şi-au pierdut locuinţele în urma calamităţii. Nadal s-ar putea întoarce pe teren la Mastersul de la Paris-Bercy, transmis pe Digi Sport, din 29 octombrie. Inundaţiile au produs un dezastru în insula Mallorca, după ce în cîteva ore a plouat cît pentru două luni. Rîurile revărsate au luat tot ce au întîlnit în cale, oameni, autoturimsme şi chiar vehicule grele. În Catalonia, străzile din oraşul Tarragona s-au transformat în rîuri învolburat după ce s-au acumulat 185 de litri de apă pe metru pătrat.