Realitatea internationala pe scurt – 1 (21 Martie 2018)

Un mort din România a cîştigat procesul cu Poliţia

O instanţă din Iaşi a dat cîştig de cauză unui bărbat decedat, într-un proces în care acesta cerea anularea unei sancţiuni prin care a rămas fără permis de conducere. Deşi aveau certificatul de deces depus la dosar, judecătorii au decis, prin sentinţă definitivă, ca bărbatul să primească înapoi şi contravaloarea amenzii rutiere pe care o plătise. Valerian Vasiliu a dat în judecată Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi după ce, pe 9 Martie 2017, a fost sancţionat contravenţional cu 1.305 lei, reprezentînd 9 puncte amendă. Tot atunci i s-a reţinut şi permisul de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 90 de zile. Potrivit judecătorilor, în ziua respectivă, maşina pe care acesta o conducea ar fi fost surprinsă de un radar al Poliţiei circulînd cu o viteză de 105 kilometri pe oră, deşi se afla în localitate. Conducătorul auto a contestat în instanţă procesul verbal de sancţionare, prima decizie fiind luată de Judecătoria Paşcani, în data de 19 Septembrie 2017. „Anulează procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PISX nr. 0068964 întocmit la data de 09.03.2017 de către intimat şi exonerează pe petent de sancţiunile aplicate. Dispune restituirea către petent a sumei de 653 lei achitată cu titlu de amendă aferentă procesului verbal”, au stabilit judecătorii primei instanţe. Sentinţă „legală şi temeinică”. Pe 9 Octombrie 2017, Valeriu Vasiliu a murit. Fix o lună mai tîrziu, pe 9 Noiembrie, Poliţia a formulat apel împotriva primei decizii, cerînd în continuare sancţionarea defunctului. Cazul nu a mai fost reanalizat la Tribunalul Iaşi deoarece judecătorul de caz a constatat că şoferul este decedat. Chiar şi aşa, magistratul a considerat că sentinţa primei instanţe este „temeinică şi legală”. Instanţa de apel a confirmat astfel sentinţa dată de Judecătoria Paşcani, chiar dacă, spre deosebire de momentul primei hotărîri, cel care deschisese procesul era mort.

Un lider mafiot italian, deranjat de vecinii români, a dat foc casei în care locuiau

Un lider al mafiei italiene 'Ndrangheta a fost arestat şi acuzat de tentativă de crimă pentru că luna trecută a dat foc unei case din vecini în care locuiau şase români. Potrivit Poliţiei italiene, mafiotul nu a fost niciodată mulţumit de cei care s-au mutat lîngă el şi i-a ameninţat adesea să se plece. Anchetatorii spun că liderul 'Ndrangheta a vrut să-şi omoare vecinii. La 27 Februarie, bărbatul de 68 de ani a umplut o canistră cu benzină, s-a dus la casa unde se aflau românii, a stropit totul în jur şi a dat foc. Cei şase celebrau o zi de naştere cînd au văzut flăcările şi au sărit pe geam ca să scape cu viaţă. Totuşi, presa italiană a notat că grupul de români erau de fapt persoane fără adăpost, care ocupaseră abuziv casa părăsită de lîngă locuinţa mafiotului. (Digi24.ro)

Legaţi în lanţuri şi torturaţi de proprii părinţi

Cazul celor 13 fraţi din California care au fost ţinuţi în lanţuri şi înfometaţi de proprii părinţi a făcut înconjurul lumii la începutul acestui an. Totul a ieşit la iveală cînd una dintre surori a reuşit să scape şi să sune la numărul de urgenţă. Cînd au ajuns la locuinţa soţilor David şi Louise Turpin, poliţiştii au fost şocaţi de condiţiile mizere în care aceştia îşi creşteau cei 13 copii. Iniţial, autorităţile au crezut că toţi cei 13 fraţi sunt minori, din cauza faptului că erau subnutriţi şi foarte murdari, însă apoi s-a constatat că aceştia aveau vîrste cuprinse între 2 şi 29 de ani. În urma ororilor descoperite în casa groazei, cei doi părinţi au fost arestaţi şi li s-a interzis să îşi mai contacteze copiii. Din cauza lipsei de educaţie şi atenţie din partea părinţilor, toţi copiii au nevoie de ajutor de specialitate şi acum se recuperează în centre medicale care îi ajută să treacă peste traumele suferite. Pentru că cei 13 fraţi au vîrste şi nevoi diferite, nu au putut fi plasaţi într-un singur centru. Chiar dacă nu locuiesc în acelaşi loc, fraţii vorbesc des pe Skype şi se întîlnesc destul de des.

Surdo-mut român amendat pentru că a scandat lozinci anti-PSD

Un bărbat din Bucureşti care este surdo-mut a fost amendat de Jandarmeria Capitalei cu 2.000 de lei pe motiv că a scandat lozinci anti-PSD cu prilejul congresului partidului din 10 Martie. În aceeaşi zi au mai fost împărţite mai multe amenzi protestatarilor. De pildă, preşedintele ONG-ului Eco Civica, Niculae Rădulescu Dobrogea, a primit o amendă de 1000 de lei pentru că avea o pancartă pe care scria: “Liviu Dragnea reales la al XIV-lea Congres”. Concret, potrivit paginii de Facebook Corupţia Ucide, şase persoane au fost sancţionate pentru perturbarea liniştii publice, patru dintre acestea fiind conduse către secţiile de poliţie cu duba Jandarmeriei. „Revoltător este faptul că domnul Ioan Duia este surdo-mut, dar a fost sancţionat de către Jandarmerie cu 2.000 de lei pentru participare şi scandarea de lozinci”, se arată în postarea celor de la Corupţia Ucide.   

Reacţia Jandarmeriei Bucureşti nu a întîrziat să apară. „Informaţia din spaţiul public este pe jumătate falsă, în sensul că persoana respectivă nu a fost amendată pentru scandarea de lozinci ci a fost sancţionată pentru participarea la o contramanifestaţie, aşa cum a fost făcută încadrarea faptei în procesul verbal. Într-adevăr, agentul constatator, jandarmul care a aplicat sancţiunea, a înţeles să descrie fapta persoanei menţionînd că a scandat şi lozinci. Temeinicitatea şi legalitatea acelei fraze din procesul verbal poate fi stabilită doar de o instanţă de judecată, care poate aprecia dacă menţine  valabilitatea procesului verbal sau îl poate anula”, au explicat oficiali din Jandarmeria Capitalei pentru „Adevărul.ro”.

Decizia Jandarmeriei Bucureşti de a amenda cu 2.000 de lei o persoană cu dizabilităţi de vorbire este aberantă, spune Bogdan Anicescu, asistent social şi interpret în limbaj mimico-gestual la Asociaţia Naţională a Surzilor. „E absurd ca o persoană surdo-mută să fie amendată pentru că ar fi strigat lozinci. În primul rînd pentru că agentul constatator nu cunoaşte limbajul semnelor şi nu poţi să ştii ce a comunicat exact acea persoană. În al doilea rînd, fiind surdă, persoana nu se putea exprima verbal, ci doar prin gesturi. E aberantă decizia asta. Din păcate, este nevoie de o înţelegere reală asupra felului în care o persoană surdă şi cu deficienţe de auz se exprimă pentru că nu se acordă nici importanţă limbajului semnelor, nu se recunoaşte necesitatea intervenţiei a unui interpret în limbajul semnelor care să faciliteze comunicarea persoanei surde cu alte persoane sau cu instituţii”, a explicat Anicescu.

Unul dintre fiii fostului dictator Muammar Gaddafi şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Saif al-Islam Gaddafi, al doilea fiu al fostului dictator libian Muammar Gaddafi, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din Libia, prevăzute să aibă loc înainte de sfîrşitul lui Septembrie anul curent. Aflat în exil în Tunisia, Saif al-Islam Gaddafi, în vîrstă de 45 de ani, candidează la Preşedinţia Libiei din partea Frontului Popular pentru Eliberarea Libiei. Anunţul a fost făcut la Tunis de către purtătorul său de cuvînt, Aymen Bourass. „Candidatura lui Gaddafi va fi înregistrată oficial în perioada înscrierilor pe listele electorale, scopul său fiind de a salva Libia, de a aduce pacea şi stabilitatea“, a subliniat purtătorul de cuvînt. El a mai anunţat că Saif al-Islam Gaddafi se va adresa libienilor în zilele următoare pentru a-şi prezenta viziunea asupra reconstrucţiei statului. Anunţul cu privire la candidatura fiului lui Muammar Gaddafi, care a condus Libia între 1 Septembrie 1969 şi 23 August 2011, nu constituie o surpriză. Purtătorul de cuvînt al familiei Gaddafi, Basem al-Hashimi al-Soul, a afirmat în Decembrie anul trecut pentru Egypt Today că Saif al-Islam Gaddafi intenţionează să participe la următoarele alegeri prezidenţiale din Libia. După înlăturarea de la putere a tatălui său, Saif a fost prins şi menţinut în captivitate timp de aproape şase ani de brigada lui Abu Bakr al-Sadiq, care a pus stăpînire pe oraşul Zenten, situat în Nord-Vestul Libiei. Vizat de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru crime împotriva umanităţii, s-a refugiat în Tunisia în momentul eliberării.

În Europa există circa 30.000 de potenţiali teroriști

30.000 de persoane radicalizate, ce reprezintă o amenințare potențială de terorism jihadist, se află în prezent în Europa. Este avertismentul directorului Europol, Rob Wainwright, care spune că majoritatea sunt „inspirați de grupuri jihadiste precum Statul Islamic”. Oficialul precizează, în acest context, că toate statele din Europa sunt amenințate de terorism. „Nu toți se vor transforma în teroriști activi”, dar cei mai mulți dintre ei sunt „inspirați de grupuri jihadiste precum Statul Islamic”. Într-o declarație făcută postului bulgar de televiziune bTv, directorul Europol a precizat, totuși, că acest lucru nu înseamnă că ei ar putea acționa sub coordonarea directă a acestei grupări. Cei 30.000 de radicalizați „aparțin unei comunități mai largi, care s-au radicalizat pe internet”, declară Rob Wainwright. Ei „pot oricînd să închirieze un camion sau să ucidă oameni nevinovați”, a adăugat directorul executiv al Europol.

Agresivitatea neiertătoare a Corectitudinii Politice

Un val de controverse a generat decizia recentă a conducerii Colegiului Sfintei Cruci, din Massachusetts, SUA, de a renunța la unul din principalele sale simboluri – mascota reprezentînd un cavaler cruciat – după ce au apărut voci care au susținut că aceasta aduce aminte de cruciadele medievale și astfel promovează „islamofobia”. Fiind vorba de un colegiu privat catolic, acum mulți consideră, pe bună dreptate, că dacă tot s-a renunțat la tradiționala mascotă, de ce nu, pe viitor, să fie înlocuit și numele „Sfintei Cruci”, informează washingtonexaminer.com.

Decizia a fost luată după ce președintele Colegiului Sfintei Cruci, reverendul Philip Boroughs, a transmis, în urmă cu o lună, o scrisoare studenților, absolvenților și personalului școlii, în care arăta că imaginea unui cavaler cruciat reprezintă o amintire cu conotații negative despre ciocnirile sîngeroase și violențele religioase care au avut loc în timpul Cruciadelor, în urmă cu sute de ani. Potrivit Reformei campusului, cruciada a fost votată ca simbol școlar de către studenți încă din anul 1925, înlocuind vechea mascotă, reprezentînd Americanul Nativ. Mai apoi, în anul 1955, numele ziarului editat de acest colegiu a fost schimbat din „Tomahawk”  în „Cruciatul”. Unul dintre raționamentele din spatele acestei decizii, a fost, după cum a explicat Boroughs, că „reprezentarea vizuală a unui cavaler care poartă numele de cruciat, duce cu gîndul, în mod inevitabil, la realitatea războaielor religioase și a violenței cruciadelor (... ), prin urmare, în lunile următoare, colegiul va elimina treptat utilizarea tuturor imaginilor care au legătură cu cruciații.