Reactia oficiala a Comisiei Europene la amenintarile Italiei

Comisia Europeană a transmis, Vineri, Italiei că „ameninţările” în problema imigraţiei extracomunitare „nu sunt utile”, după ce Guvernul de la Roma a evocat posibilitatea suspendării contribuţiilor la bugetul comunitar. „Găsirea unei soluţii pentru imigranţii aflaţi la bordul unor nave este principala noastră prioritate, de aceea ne concentrăm pe acest lucru şi de aceea credem că toată lumea trebuie să se concentreze pe asta”, a declarat Alexander Winterstein, purtătorul de cuvînt al Comisiei Europene, relatează mediafax.

„Nu ne lansăm în acuzaţii reciproce. Credem că declaraţiile neconstructive, ameninţările nu sunt utile. În acest fel nu ne apropiem de soluţii. Uniunea Europeană este o comunitate de reguli, funcţionează pe baza regulilor, nu a ameninţărilor”, a precizat oficialul CE, citat de cotidianul Le Figaro şi de agenţia Reuters.

Italia va suspenda alocarea fondurilor pentru bugetul Uniunii Europene în cazul în care Comisia Europeană nu va decide modalităţi de redistribuire a imigranţilor extracomunitari ajunşi pe teritoriul italian, a avertizat Joi după-amiază vicepremierul italian Luigi di Maio, liderul Mişcării Cinci Stele.

Guvernul de la Roma, condus de coaliţia Mişcării Cinci Stele (populistă, antisistem) şi Ligii Nordului (extremă-dreapta), se opune venirii navelor cu imigranţi extracomunitari în Italia, cerînd preluarea imigranţilor de către alte ţări membre ale Uniunii Europene. În prezent, în Portul Catania se află o navă la bordul căreia sunt 150 de extracomunitari. Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, a permis doar debarcarea copiilor din această navă.