RAZBUNAREA LUI GHIMPU ŞI CHIRTOACA PE UNII MOLDOVENI

„Nu ne-aţi votat, n-aveţi concert de Revelion în PMAN!”

Chişinăul este singura capitală din Europa şi din întreaga lume civilizată de pe planetă în care, în noaptea dintre ani, de Revelion, municipalitatea nu a organizat concerte şi alte manifestaţii sărbătoreşti în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) pentru locuitorii şi vizitatorii Chişinăului. De regulă, o astfel de organizare intră cu de la sine în atribuţiile Primăriei, aşa cum s-a întîmplat, tradiţional, de-a lungul anilor.

Indiferent de resursele bugetare limitate care au fost invocate, Primăria are competenţa, capacitatea şi disponibilitatea reciproc avantajoasă de a atrage sponsorizări legale de la o serie întreagă de firme, societăţi comerciale interesate de un astfel de parteneriat. Doar parcul de distracţii funcţionează brici în faţa Guvernului şi nimeni nu zice nimic!

Fiind clar că Primăria va sabota astfel acest Revelion, putea măcar Ministerul Culturii să preia această iniţiativă, iar asta nu din obligaţie, ci din respect pentru acest simbol care, într-o oarecare măsură, dă identitate sărbătorească unei capitale cu pretinse aspiraţii europene sau, mai curînd, civilizate. Doar madam Monica l-a citit pe Camus! Sîntem siguri că Ministerul Culturii condus de PD nu s-a implicat din meschinul motiv că nu-i campanie electorală, singura ocazie cu care PD de la guvernare înţelege să ofere pîine şi circ gratis pentru populaţie.

Sabotarea Revelionului de către Primărie s-a făcut nu din cauză că n-ar fi fost resurse bugetare, ci din pricini de răzbunare a lui Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă pe electoratul tînăr, care nu l-a votat la alegerile prezidenţiale pe liderul liberal, săpîndu-i astfel definitiv mormîntul politic. Să fim serioşi, în alte condiţii, primarul Chirtoacă găseşte bani nenumăraţi pentru cele mai absurde manifestări sau alte prostii! Sau Chirtoacă este adeptul petrecerilor de tip „garaj”, cu furtun de apă şi şampanie?

Este sigur că Chirtoacă s-a supus dorinţei lui Ghimpu, care a decis acest sabotaj nu numai din răzbunare, ci şi dintr-un dispreţ primitiv al lui pentru toţi moldovenii care nu-l ridică în slăvi, cu toate aberaţiile lui de pretins politician naţional. El şi Chirtoacă ştiu prea bine că au pierdut definitiv suportul electoral nu doar al tinerilor şi pe cel al majorităţii moldovenilor, aşa că şi-or fi spus: „Nu ne-aţi votat, n-aveţi concert de Revelion în PMAN!” Astfel încît, Chirtoacă plecat de la PL la viitorul partid al lui Şalaru va însemna pentru ultimul doar un destin de garaj pentru viitoarea formaţiune politică unioniost-bîsistă.

„Dă-i în mă-sa de moldoveni nerecunoscători şi primitivi”, şi-or fi spus ei, după care s-au urcat în maşinile lor cu geamuri fumurii şi au plecat să-şi facă Revelionul în locuri în care 90% dintre moldoveni pot doar să viseze. Auzim că Chirtoacă ar fi fost surprins pe la Viena, cu o pipiţă de hotel, ca să-l înveţe... Deocamdată este cam secretă destinaţia lui Ghimpu, dar deja nu mai contează. Locul lui, aşa cum a mărturisit, este în pădure. Dar nici pădurea nu este tocmai locul lui, ci la o mănăstire să se aciueze, căreia să-i doneze toată averea agonisită din demagogie politică.

Important pentru moşul şi nepotul liberali este că s-au simţit bine, în timp ce PMAN era pustie în noaptea de Anul Nou, pustie şi părăsită aşa cum este Chişinăul dus la marginile civilizaţiei de către cel mai incompetent şi profitor primar imaginat vreodată! Pustie aşa cum pustiite au fost satele Moldovei. Nici măcar în Coreea de Nord nu se întîmplă aşa ceva! Capitală europeană? Pe naiba – capitală SRL pentru prosperarea familiilor Ghimpu-Chirtoacă!

Mihai CONŢIU

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:42
03.04.24 - 13:44
01.04.24 - 12:39
01.04.24 - 12:46
05.04.24 - 19:01
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
07.04.24 - 00:04
06.04.24 - 13:48
07.04.24 - 00:09
05.04.24 - 17:07
06.04.24 - 13:46
02.04.24 - 12:29
09.04.24 - 12:16