RAZBOIUL LUI PLAHOTNIUC CU RM SI CU INTREAGA LUME

Incapacitatea partidelor de a se coagula împotriva răului cel mare

La ora actuală, inamicul cel mai nemilos al ţării şi al moldovenilor nu este nici Rusia, nici regimul de la Tiraspol, nici România, UE sau SUA, prin absurd, ci Vladimir Plahotniuc. Este normal ca Republica Moldova să fie privită de absolut toate statele civilizate ale lumii ca cea mai bizară ţară, instabilă, imprevizibilă şi nedemnă de a avea statutul de partener de negocieri la nivel internaţional. Un partid minoritar clonat şi practic improvizat conduce ţara, iar asta se întîmplă doar la faţadă, spre a se crea iluzia exerciţiului democratic. În realitate, RM este stăpînită şi subjugată de către Vladimir Plahotniuc, un aventurier politic care nu are absolut nici o funcţie oficială în Stat, dar care decide absolut totul.

În cazul său, avem de-a face cu manifestări tipice de megalomanie. El face parte din acea categorie de oameni incapabili să se autoevalueze, autoexpertizeze, să înţeleagă şi să admită că trebuie să se ocupe strict doar de acele îndeletniciri pentru care are vocaţie. Încă din timpul guvernării comuniste, el a demonstrat că este un maestru al jocurilor ascunse aducătoare de averi nu neapărat licite. Intrînd în politică, „cumpărînd practic PDM”, el a transformat partidul pe care îl conduce şi politica ţării în propria-i afacere, prin aceleaşi metode cu care a operat şi pe care le mai arbitrează în sfera unor afaceri ferite de ochiul public al legalităţii.

Dovadă a faptului că Plahotniuc nu are ce căuta în politică este antipatia generală pe care şi-a atras-o din partea a peste 90% din populaţia ţării, iar asta în pofida autoreclamei pe care şi-o face, a mult mediatizatei sale fundaţii de binefacere etc.! Dovadă a faptului că Plahotniuc nu are ce căuta în politică mai este faptul că şi-a atras o majoritate parlamentară de partea lui şi şi-a mărit numărul de deputaţi din propriul partid cumpărîndu-i sau şantajîndu-i! Dovadă a faptului că Plahotniuc nu are ce căuta în politică este incapacitatea lui de a susţine un discurs politic liber şi a se pune la dispoziţia tirurilor de întrebări justificate ale jurnaliştilor independenţi sau incomozi! Pe fătucile de la televiziunile lui de propagandă le trimite să pună întrebări brutale, indecente şi jignitoare, dar el nu răspunde nimănui nici la o întrebare! Dovadă a faptului că Plahotniuc nu are ce căuta în politică este şi metodologia de tip mafiot prin care controlează/stăpîneşte absolut toate instituţiile vitale ale Statului, cu excepţia Preşedinţiei!

Politicienii profesionişti, responsabili conduc ţara în mod transparent şi au grijă ca funcţiile decizionale în Stat să fie ocupate de experţi în domeniu, nicidecum pe criteriul aservirii partinice şi, în realitatea moldovenească, unui individ. În aceste circumstanţe, constatăm cu dezolare, cu tristeţe faţă de destinul pe care acest individ i-l rescrie ţării. Pentru că Plahotniuc a intrat în politică nu spre a-şi sluji ţara şi concetăţenii, ci pentru a transforma Statul într-un mecanism diabolic subordonat intereselor şi ambiţiilor sale personale.

 

Capcanele întinse de Plahotniuc Opoziţiei

Pînă la declanşarea alegerilor prezidenţiale, opozanţii cei mai activi ai lui Plahotniuc erau Igor Dodon cu PSRM, Andrei Năstase cu Platforma DA, Renato Usatîi şi Maia Sandu. Pe atunci încă mai funcţiona convingerea acestor lideri că indiferent de doctrina de partid a fiecăruia, lupta împotriva lui Plahotniuc trebuie să fie un ţel comun. Declanşarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare a adus fisuri serioase în rîndul opoziţiei faţă de Plahotniuc. Au fost sesizabile vulnerabilităţi în cam toate componentele Opoziţiei de atunci.

Fără ca lucrurile să fie receptate în rîndul maselor de alegători opozanţi ai lui Plahotniuc, există certitudinea că au existat serioase tensiuni între Platforma DA şi PAS în privinţa desemnării unui candidat unic la Preşedinţie. Din perspectiva popularităţii şi a reprezentativităţii partinice teritoriale la nivel naţional, era limpede că Andrei Năstase ar fi trebuit să fie candidatul unic. Am convingerea că a fost determinat să cedeze în favoarea Maiei Sandu din raţiuni construite şi probabil impuse din partea externă de Vest a ţării. Telecomanda se află peste hotarele ţării.

În acest context, este uşor de bănuit că Plahotniuc şi armata lui de sfătuitori supuşi monitorizau absolut totul spre a identifica soluţii convenabile oligarhului. În calitate de candidat la Preşedinţie, Maia Sandu a fost o conjunctură, iar procentajul de voturi acumulat nu-i legitimează nici pe departe vreo virtute prezidenţială relativ acceptabilă. La fel ar fi fost şi în cazul lui Andrei Năstase, care este încă insuficient rodat în exerciţiul politic major la nivel de expertiză pe măsură. În campania electorală, Maia Sandu a demonstrat lipsă de viziuni concrete de perspectivă (Sic!) grefate strict pe realităţile existente din ţară, dar şi neputinţa ei de a conserva, pentru viitor, o coeziune măcar formală a Opoziţiei unite faţă de Plahotniuc de dinainte de campania electorală, iar aici mă refer la retorica abordată de ea în confruntările cu Igor Dodon.

Ce înseamnă asta – „eu nu am ce discuta cu acest om” atunci cînd se punea problema unor confruntări electorale directe? Ceea ce nu a putut înţelege Sandu este aceea că chiar avea ce discuta cu „acest om”, Igor Dodon, mai ales că aveau abordări diametral opuse. În contextul disputelor electorale comune, a prezentării propriilor „viziuni prezidenţiale”, Sandu nu a înţeles că era necesară şi o abordare mai… colocvială, ca să spunem şi aşa, în urma cărora Opoziţia comună faţă de Plahotniuc trebuia conservată cu orice preţ, indiferent de cine cîştiga fotoliul prezidenţial.

„Animalul politic de pradă Plahotniuc” a sesizat cu promptitudine aceste disfuncţionalităţi strategice şi le-a exploatat cu dibăcie şi şiretenie diabolică în favoarea lui. Oficial, şi-a declarat susţinerea pentru Maia Sandu. Neoficial, a avut grijă să se „ventuzeze” mediatic şi ca susţinător al lui Dodon. Pentru el, indiferent cine cîştiga, i-ar fi devenit oricum inamic, dar unul mai… convenabil. Pe Sandu o putea sabota la fel cum o face astăzi cu Dodon, dar şi în virtutea unor susţineri politice nocive de la social-democraţii români, precum şi a „îngăduinţei” cu care atunci vesticii îl mai tratau încă.

Devenind Preşedinte, Dodon a ajuns ţinta celor mai malefice atacuri declanşate de Plahoniuc. Capcana lui Plahotniuc în care au picat Năstase şi Sandu este aceea că, parcă urmînd dispoziţiile oligarhului, au ajuns să se transforme în Opoziţie faţă de Plahotniuc şi Dodon la pachet. Păi de asta a avut el nevoie! Năstase şi Sandu au ajuns să fie „oamenii lui Plahotniuc” fără să fie conştienţi de aceasta. Desemnîndu-i drept parteneri ai unei alianţe tacite, aceştia nu fac nimic altceva decît să contribuie la demonizarea lui Dodon şi crearea unei imagini prooccidentale false lui Plahotniuc. Fără Dodon nu-l veţi atomiza şi exclude din politică pe Plahotniuc. Acest lucru nu-l înţelege nici Usatîi, mereu euforizat de furie că a fost developat.

Acum planul oligarhului în raport cu Occidentul s-a cam năruit, iar UE şi SUA au înţeles deja farsa cu „pericolul rusesc” întruchipată de Dodon, care a fost concepută subtil de către Plahotniuc şi preluată imatur de Sandu şi Năstase. Falsa convingere a lui Năstase şi Sandu că Dodon este în alianţă cu Plahotniuc a fost alimentată artificial cu prilejul aprobării în comun (socialiştii şi democraţii), în Parlament, în favoarea schimbării sistemului de vot. Nimeni nu vrea să remarce amănuntul că dacă socialiştii nu-şi impuneau proiectul lor cu votul mixt atunci subalternii parlamentari de paie ai oligarhului aprobau oricum votul uninominal. Aici socialiştii au fost obiectul unui şantaj politic brutal, iar asta pentru că uninominalul şi mixtul este în defavoarea lor, fiind creditaţi cu şanse de a cîştiga majoritar viitoarele alegeri parlamentare în sistemul de vot proporţional. Deşi slugile mediatice şi politice ale lui Plahotniuc se declară proeuropeni, nu spun nimic despre eşecul votului mixt în România, Georgia sau Ucraina. Cu ipocrizie, ei dau exemplul Germaniei, de parcă democraţia moldovenească ar fi compatibilă cu cea de acolo, de parcă PDM ar avea vreun politician măcar de nivelul unui consilier din cel mai mic sătuc nemţesc!

Capcana întinsă de Plahotniuc lui Năstase şi Maiei Sandu (Dodon, omul şi agentul ruşilor, partener din umbră al oligarhului) a fost mai „convenabilă” acestora faţă de oferta de dialog pe care le-a făcut-o Dodon cînd a ajuns Preşedinte. Din raţiuni doar de ei cunoscute, n-au înţeles că înfrîngerea lui Plahotniuc, inamicul numărul unu al ţării şi al moldovenilor, ar fi fost mai lesnicioasă avîndu-l în calitate de aliat pe Preşedintele ales al ţării. Doar ei ştiu de ce nu au fost capabili să renunţe la diferenţele doctrinare de partid la fel cum o făcuseră şi înainte de declanşarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale!

Aceste inabilităţi politice ale lor au făcut posibilă declanşarea în forţă de către Plahotniuc a unui război personal împotriva ţării, moldovenilor, ruşilor şi întregului Occident. Declarîndu-se un adept al păstrării unor relaţii strînse cu Rusia, dar şi cu UE şi SUA, pledînd pentru renegocierea Acordului de Asociere a RM cu UE, Dodon nu a declanşat război împotriva Occidentului aşa cum o face Plahotniuc prin sfidarea normelor, principiilor şi valorilor unei UE în care spune că vrea să integreze RM.

Analiştii români au sesizat şi scris de multe ori despre postura nedemnă, în raport cu UE şi SUA, în care este pusă România de către corupta guvernare social-democrată care-l sprijină pe Plahotniuc de la Bucureşti. Fără acest sprijin de la Bucureşti, oligarhul nu ar fi îngenuncheat atît de mult această ţară, iar un astfel de „ajutor frăţesc românesc pentru moldoveni” seamănă mai mult cu un cuţit înfipt în spatele moldoveanului.

Acum, fiind încolţit din toate părţile, fiind dezavuat fără menajamente de UE şi SUA după aprobarea votului mixt, Plahotniuc, prin guvernanţii, deputaţii, comentatorii politici şi jurnaliştii săi subordonaţi, a declarat, neoficial, război şi Preşedinţiei, căreia oricum i-a ştirbit din timp o serie întreagă de atribuţii. În această situaţie, indiferent de simpatiile sau antipatiile unora faţă de Dodon, dacă este să admitem că trebuie să respectăm conştient principiile unei democraţii autentice, atunci sîntem obligaţi să recunoaştem o realitate incontestabilă – Preşedintele Dodon a fost ales democratic şi reprezintă legal ţara în virtuţi democratice recunoscute de către întreaga comunitate internaţională, iar Vladimir Plahotniuc este un impostor politic, un dictator la vedere al acestei ţări, iar Statul controlat de el este unul eşuat în toate dimensiunile lui! Domnul Cosovan, bunăoară, nu este oaspetele frecvent al televiziunilor oligarhului?

Dodon poate şi o şi admite că ar putea fi înfrînt electoral democratic, prin alegeri, Plahotniuc însă nu concepe că trebuie să existe un exerciţiu democratic care să-l alunge din postul de stăpîn ilegal al acestei ţări. Dispune de o avere la care mulţi oameni creativi din lumea occidentală nici nu visează, are la dispoziţie bugetul ţării şi toate resursele administrative, are deputaţi, primari, preşedinţi raionali şi consilieri slugarnici pe tot teritoriul ţării, dar cu toate aceste nu este agreat de nimeni, el şi partidul său de buzunar, iar din acest motiv, sfidînd UE în care spune că vrea să integreze RM, a şantajat PSRM să aprobe votul mixt pentru a-şi păstra puterea.

Iar dilema şi problema lui Năstase şi Sandu stă în aceea că le este greu să opteze pentru apărarea unei legitimităţi prezidenţiale consfinţite de către alegători în defavoarea oligarhului. Dacă nu recunoaşteţi acest lucru, despre ce fel de spirit democratic putem vorbi? UE şi SUA nu au avut această dilemă – au fost favorabile votului proporţional, de pînă acum, chiar dacă-l favorizează pe Dodon! Lupta continuă, nu-i aşa?, dar între cine şi cine şi pentru ce? Lui Plahotniuc i-a mai rămas un singur cartuş în ţeavă – declanşarea unui conflict în Transnistria. Pe Nistru miroase a praf de puşcă.

Mihai CONŢIU

Virginia Filip 07.08.2017 - 18:30

Mie mi se pare ca problema este gresit pusa inca de la inceput. Cum poti sa spui ca Romania sau Uniunea Europeana ar putea fi dusmanii Republicii Moldova? Numai un om bolnav ar putea gandi asa. Iar cum acestea au iesit din analiza domnului jurnalist, atunci a intrat Plahotniuc. O fi avand si el pacatele lui, nimic de zis, dar tocmai voi, oamenii lui Dodon va apucati de astfel de afirmatii?

Socialmai mult
14.12.17 - 17:38
14.12.17 - 17:23
14.12.17 - 17:22
14.12.17 - 17:19
14.12.17 - 16:45
14.12.17 - 12:21
14.12.17 - 10:37
14.12.17 - 10:34
13.12.17 - 18:01
13.12.17 - 17:39
13.12.17 - 14:22
13.12.17 - 12:28
13.12.17 - 12:26
13.12.17 - 12:22
12.12.17 - 17:35
12.12.17 - 17:33
12.12.17 - 16:47
12.12.17 - 11:31
12.12.17 - 11:30
12.12.17 - 11:27