Triumful incompetenţei

După cum bine se ştie, guvernanţii „democraţi” l-au suspendat abuziv din funcţie, pentru a patra oară, pe Preşedintele Igor Dodon deoarece a refuzat să semneze decretul de învestire în funcţia de ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a Silviei Radu, iar pe Nicolae Ciubuc drept ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Preşedintele Dodon şi-a argumentat refuzul prin aceea că, potrivit legislaţiei în vigoare, Silvia Radu nu are cel puţin 5 ani de experienţă în domeniile Ministerului, iar Nicolae Ciubuc nu corespunde criteriilor de integritate.

Faţă de aceste evidenţe, în limite democrate, legale şi constituţionale, guvernanţii aveau obligaţia politică elementară de a discuta/negocia cu Preşedintele şi a căuta soluţii de compromis, adică de înaintare a unor alte nominalizări viabile, pe criterii de competenţă şi integritate. În de mult instauratul stil dictatorial, abuziv, guvernanţii au sfidat argumentele plauzibile ale Preşedintelui. Dorind să demonstreze, la vedere, că el este adevăratul stăpîn etern al ţării, Plahotniuc a insistat ca nominalizările lui să fie impuse cu orice preţ. Nici nu a fost o problemă atîta timp cît are subordonată o Curte Constituţională marionetă, care l-a suspendat temporar pe Preşedinte pentru a-i învesti pe ultimii doi miniştri servili sistemului oligarhic.

Spuneam, la început, că demiterea lui Dodon a fost abuzivă, chiar şi în contextul în care cineva mă va contrazice prin aceea că Preşedintele nu are dreptul să refuze a doua oară o nominalizare. Mai devreme, am scris deja despre abuzul dictatorial prin care lui Dodon i-au fost impuse două candidaturi ministeriale incompetente şi necorespunzătoare în materie de integritate. În contextul în care Dodon nu are dreptul să refuze a doua oară o nominalizare şi în cel în care i se înaintează aceiaşi candidaţi incompetenţi, neviabili, Preşedintele a procedat corect. Existînd spectrul suspendării temporare, Preşedintele a ales să se situeze de partea nu doar a moralităţii politice, ca să-i zicem şi aşa, dar şi de partea alegătorilor săi, care, fiind mult mai numeroşi decît cei ai tuturor partidelor parlamentare luate la un loc, aşteaptă ca acesta să nu-şi pună semnătura pe promovarea incompetenţei şi incompatibilităţii.

Este a patra oară cînd Dodon intră într-un conflict principial cu actualii guvernanţi, cînd pune mai presus de orice angajamentele electorale asumate, care intră într-un „interminabil-terminabil”, spre final, conflict cu interesele unei guvernări care nu a fost votată de nimeni. Aflat fiind în funcţia de şef al Statului, este firesc ca Dodon să fie criticat ori criticabil, dar haideţi să o facem corect, nu de pe poziţii primitive de adversitate personală sau ideologică care frizează isteria! Guvernanţii „democraţi”, care spun că sînt „Pro Moldova”, afirmă şi că vor să aplice aici şi adevăratele valori occidentale progresive, eficiente şi, fireşte, benefice pentru moldoveni. În contrapondere, Dodon, care este un prieten al Rusiei şi se declară un adept necondiţionat al unor relaţii benefice şi echilibrate ale Republicii Moldova, în egală măsură, cu Estul şi cu Vestul, pare să fie un mai mare promotor al meritocraţiei agreate de occidentali decît actualii guvernanţi, care una spun şi alta fac.

Un exemplu guvernamental fundamentat pe meritocraţie

Faţă de cele scrise pînă acum, rog cititorul să ţină seamă de competenţele miniştrilor din Guvernul Filip, inclusiv de cele ale Silviei Radu, absolventă de Filologie şi Drept, fostă directoare „bănoasă” la Union Fenosa, care a fost promovată, chipurile, de premierul Filip, ca să le compare cu cele ale miniştrilor din, de exemplu, Guvernul Canadei. Ca în majoritatea ţărilor civilizate, din Europa ori America de Nord, guvernate strict în interesul cetăţeanului, premierul Canadei a înţeles necesitatea plasării omului potrivit la locul potrivit. Nu poţi numi ministru la Sănătate un ins care şi-a umflat salarii de milioane din exploatarea contoarelor electrice ale cetăţenilor, nu poţi pune ministru la Agricultură un „descurcăreţ” care trăieşte într-un lux care spune că este „dăruit temporar ca să aibă grijă de el”.

Pentru o mai bună deschidere a ochilor asupra a ceea ce ar merita moldovenii să aibă, dar şi pentru a vedea cum sînt trişaţi, minţiţi cu cinism şi nepăsare, iată ce fel de profesii au miniştri din Guvernul canadian!

Ministrul Sănătăţi este medic, nu filolog ori absolvent de Drept, fost lucrător la Union Fenosa şi candidat la prezidenţiale şi Primăria Chişinăului ca Silvia Radu. Ministrul Transporturilor este astronaut, nu avocat, ca cel moldovean. Ministrul Apărării este un veteran de război, nu finanţist, ca cel moldovean. Ministrul Tineretului canadian are sub 45 de ani, nu este absolvent de Istorie şi de vîrsta doamnei Babuc, ca în Republica Moldova. Ministrul Agriculturii din Canada este un fost fermier, nicidecum absolvent de Drept şi cu probleme de integritate, ca proaspătul ministru moldovean.

Şi, tot aşa, ministrul Siguranţei Publice şi Situaţiilor de Urgenţă din Canada este un fost cercetaş, ministrul Cercetării şi Dezvoltării Economice este un fost analist financiar, Ministerul de Finanţe este condus de un fost procuror, ministrul Sportului şi al Persoanelor cu Handicap este condus de către o persoană cu deficienţe de vedere, la Ministerul Pescuitului şi Pazei de Coastă a fost desemnat un pescar, iar ministrul Ştiinţei este un fost geograf.

Acum, după ce veţi fi făcut comparaţiile de rigoare, nu vă revoltaţi faţă de felul în care actualii guvernanţi îşi impun miniştri clientelari, dar, în plus, şi faţă de cum îşi impun candidaturi dintre cele mai absurde pentru funcţiile de deputaţi? Fără alte comentarii!

Mihai CONŢIU