RAPORTUL COMISIEI DE ANCHETĂ ÎN CAZUL BEM A FOST EXAMINAT DE DEPUTAŢI

Deputaţii au examinat, pe 21 iunie, în şedinţă închisă, raportul Comisiei de anchetă pentru examinarea modului de administrare a pachetului de acţiuni al statului deţinut la „Banca de Economii” şi situaţiei din domeniul financiar-bancar al R. Moldova.  Deputatul PLDM George Mocanu a declarat că în raport sînt propuse trei soluţii tehnice pentru ameliorarea situaţiei instituţiei. Acestea se referă la naţionalizarea băncii, privatizarea acesteia sau majorarea capitalului statutar.  „Au fost identificate unele chestiuni legate mai mult de ineficienţa managementului”, a menţionat după şedinţa Parlamentului Adrian Candu, vicepreşedinte al Legislativului. Acesta a adăugat că Parlamentul a decis ca Guvernul, în baza recomandărilor din partea Comisiei şi a Parlamentului, să ia decizia cea mai potrivită pentru situaţia actuală a BEM. Oleg Reidman, preşedintele Comisiei de anchetă, a spus că pînă azi documentul a fost confidenţial pentru a evita interpretările greşite şi speculative. Azi Parlamentul a decis desecretizarea documentului, care va fi făcut public în curînd.