Alegerile din noiembrie şi drama desprinderii de trecut

Republica Moldova se apropie de încheierea anului 2014 cu speranţa de a avea un nou guvern proeuropean care să continue politica de apropiere faţă de Europa, după ce la sfîrşitul lunii noiembrie a avut de făcut o alegere crucială pentru viitorul ei, într-un moment în care acest teritoriu, victimă a sechestrării sovietice timp de 50 de ani, este expus din nou unor riscuri majore de securitate în contextul conflictului militar din estul Ucrainei.

Moldovenii de dincolo de Prut au fost chemaţi la 30 noiembrie, la 23 de ani după ce prin eforturile nesperate ale mişcării de renaştere naţională şi-au cîştigat independenţa faţă de fostul imperiu sovietic, să aleagă între un drum spre Europa sau unul spre Rusia, scrutinul fiind considerat de mai mulţi oficiali, inclusiv de la Bucureşti, unul «istoric», avîndu-se în vedere importanţa acestor alegeri nu numai pentru Republica Moldova, dar şi pentru România şi Uniunea Europeană. De altfel, preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, s-a aflat la Chişinău, cu două zile înaintea scrutinului, în semn de susţinere faţă de partidele proeuropene, vizita sa fiind urmată la 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, de cea a noului ministru de externe, Bogdan Aurescu, care a decis ca prima sa deplasare externă în calitate de şef al diplomaţiei române să fie în Republica Moldova.

După o campanie electorală marcată de tensiuni şi scandaluri politice, de excluderea din cursă a unui partid politic prorus şi de percheziţii la mai multe organizaţii extremiste finanţate din exterior şi care ar fi pregătit acţiuni de destabilizare a Republicii Moldova după alegeri, dar şi de o mobilizare exemplară a societăţii civile de la Chişinău de a susţine un vot proeuropean, scrutinul a arătat că Republica Moldova pare mai divizată ca oricînd.

Partidele proeuropene au cîştigat in extremis majoritatea necesară pentru a forma o coaliţie, în timp ce formaţiunea care a obţinut cel mai mare număr de voturi (20,51%) şi, în consecinţă, care va avea cei mai mulţi deputaţi (25) în parlament este Partidul Socialiştilor, un partid prorus, vehement opus apropierii de spaţiul european. În aceste condiţii, constituirea unui guvern şi luarea unor decizii strategice importante par a fi greu de realizat.

În detaliu, noul legislativ de la Chişinău ar urma să arate astfel: tabăra proeuropeană - Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM, condus de fostul premier Vlad Filat şi din care face parte premierul în exerciţiu Iurie Leancă) - 23 de parlamentari, Partidul Democrat (PD, al lui Marian Lupu) - 19, Partidul Liberal (PL, al lui Mihai Ghimpu) - 13; tabăra prorusă - Partidul Socialiştilor (PSRM) - 25 de deputaţi, Partidul Comuniştilor (PCRM, condus de Vladimir Voronin) - 21. Aceste rezultate arată că niciun partid nu a obţinut majoritatea necesară pentru a putea forma un guvern şi deci este necesară o coaliţie. Cele trei formaţiuni proeuropene au anunţat că au convenit crearea unei coaliţii, dar nu este exclus să apară unele probleme dacă se ia în calcul situaţia din 2013, cînd o alianţă formată din aceleaşi partide s-a destrămat, provocînd căderea guvernului Filat.

Ţinînd cont de configuraţia noului parlament, se poate observa că proeuropenii nu au cîştigat teren considerabil în faţa comuniştilor şi socialiştilor, în pofida liberalizării regimului de vize şi a ratificării Acordului de Asociere şi de Liber Schimb UE-R.Moldova, acord care, aşa cum se ştie, în Ucraina a declanşat ample proteste, după ce preşedintele Viktor Ianukovici a refuzat semnarea acestui document.

Prin urmare, răspunsul dat de cetăţenii moldoveni la acest scrutin, văzut de presa internaţională şi ca un referendum pentru politica de deschidere către Vest a guvernului condus de Iurie Leancă, pare a fi mai apropiat de «nici da, nici nu», decît de o acceptare sau o respingere clar exprimate.

Surpriza alegerilor a fost Partidul Socialiştilor, care era creditat în luna iunie doar cu 2% din intenţiile de vot, ajungînd la 10% înaintea alegerilor. A făcut campanie pe integrarea Republicii Moldova în Uniunea economică eurasiatică, alături de Rusia, Belarus, Kazahstan şi Armenia, liderul formaţiunii Igor Dodon efectuînd în această perioadă mai multe vizite la Moscova, unde a fost primit chiar la Kremlin de preşedintele Vladimir Putin. În ultimele zile ale campaniei, el a apărut în afişe electorale alături de preşedintele rus, iar sloganul, în română şi în rusă, venea să explice buna înţelegere dintre ei: «Împreună cu Rusia».

Bunul scor al socialiştilor se explică însă şi prin faptul că un alt partid cu orientare prorusă, «Patria», fondat destul de recent de Renato Usatîi, un controversat om de afaceri cu dublă cetăţenie - cea a Republicii Moldova şi cea a Rusiei - a fost exclus din cursa electorală cu puţin timp înainte de alegeri. Partidul era creditat cu 12% din intenţiile de vot, dar în urma difuzării unei înregistrări audio, în care Renato Usatîi admitea că primeşte ordine de la serviciile secrete ruse, şi a unor probe legate de vărsarea de fonduri venite de la Moscova, Comisia Electorală Centrală şi apoi Curtea de Apel au interzis participarea acestei formaţiuni la scrutin. Astfel că alegătorii care intenţionau să-şi dea votul pentru Usatîi şi-au îndreptat preferinţele către Partidul Socialiştilor, a cărui campanie în favoarea aderării la Uniunea economică eurasiatică a avut destul succes.

Pentru a explica şi mai mult succesul socialiştilor, trebuie avută în vedere şi transformarea suferită de Partidul Comuniştilor. Altădată prima formaţiune politică a ţării, acum clasată abia pe a treia poziţie, PCRM a cunoscut o gravă criză în 2011. Igor Dodon (39 de ani), membru de frunte al Partidului Comuniştilor, a părăsit formaţiunea condusă de Vladimir Voronin şi s-a alăturat Partidului Socialist, la acea vreme aflat în afara parlamentului.

Această concurenţă în cadrul opoziţiei proruse şi amintirea problemelor care au existat în precedenta coaliţie proeuropeană joacă un rol important pentru viitorul Republicii Moldova. Rusia va putea conta pe prezenţa unui «partid prieten» pentru a continua să exercite presiuni asupra Chişinăului şi să influenţeze deciziile în materie de politică externă. Moscova, care «dispune» deja de un conflict îngheţat în Transnistria, are astfel o pîrghie în plus pentru a reaminti de prezenţa sa.

Regiunea din stînga Nistrului, unde alegerile nu au avut loc, constituie un subiect de tensiune între Rusia şi Uniunea Europeană. Bruxellesul doreşte întărirea Parteneriatului său Estic, în timp ce Moscova răspunde la aceasta evocînd scenariul ucrainean. În acest context, Chişinăul s-ar teme, potrivit unor observatori, că o accelerare a procesului de apropiere de UE sau o decizie pentru aderarea la NATO ar putea relansa conflictul îngheţat în 1992.

În afară de Transnistria, problema găgăuză reprezintă de asemenea un bun mijloc de presiune. Acest mic teritoriu de 2.000 de kilometri pătraţi locuit de o populaţie turcofonă a organizat în februarie un referendum pe subiectul aderării sale la Uniunea vamală şi al secesiunii de Moldova în cazul în care aceasta îşi va pierde «suveranitatea». În total, în regiunea autonomă, proeuropenii au fost votaţi de circa 13%, în timp ce socialiştii au primit 57%, iar comuniştii 12%, prezenţa la urne fiind de 48%.

Pe de altă parte, nu este un secret faptul că spectrul EuroMaidanului a bîntuit Republica Moldova de la începutul crizei ucrainene, iar alegerile de la 30 noiembrie au scos în evidenţă diferenţa de percepţie a evenimentelor din ţara vecină şi deci profunda divizare a populaţiei Republicii Moldova. Pentru unii, favorabili integrării în UE, EuroMaidanul a fost entuziasmant, făcîndu-i să-şi dorească ca guvernul de la Chişinău să apese pedala de acceleraţie spre Europa, în timp ce alţii, apropiaţi de Rusia, nu au văzut în manifestaţiile de la Kiev decît violenţă şi instabilitate.

Este evident că, pentru susţinătorii proeuropenilor, rezultatele alegerilor au fost dezamăgitoare. Faptul că forţele prooccidentale au cîştigat pe muchie de cuţit are însă şi alte raţiuni, în afară de cele legate de cele doua orientări (pro-UE şi pro-Rusia), raţiuni care ţin de nemulţumirile unor votanţi faţă de modul în care a decurs actuala guvernare proeuropeană, care nu a reuşit să pună în aplicare reformele necesare pentru ca cetăţenii să simtă o îmbunătăţire a nivelului lor de trai.

Și totuşi, cum e posibil ca populaţia basarabeană, care în urmă cu 23 de ani a reuşit să-şi obţină, după 50 de ani de sechestrare sovietică, independenţa, dreptul la limba maternă şi la alfabetul ei firesc, să voteze în proporţie de aproape 50% (ţinînd cont şi de voturile obţinute de alte partide proruse care nu au trecut însă pragul electoral de 6%) pentru apropierea de Rusia. Este întrebarea pe care şi-o pun mai mulţi lideri ai mişcării de renaştere naţională din anii ‘90, precum fostul ministru al culturii Ion Ungureanu, scriitorul Nicolae Dabija, scriitorul Vladimir Beşleagă, cei care, înaintea alegerilor, au făcut apel la cetăţenii Republicii Moldova pentru a fi conştienţi că o schimbare a orientării europene ar însemna o pierdere a sensului cuprins în Declaraţia de Independenţă din 1991.

Pentru a explica atitudinea unei părţi a românilor basarabeni, urmaşi ai victimelor ocupaţiei sovietice, care se solidarizează cu cei care continuă astăzi cauza foştilor ocupanţi, scriitoarea Eugenia Bulat evocă într-un articol pe această temă aşa-numitul «sindrom Stockholm», cînd victima ajunge să simpatizeze cu agresorul. «Statisticile spun că victimele, trecînd prin experienţele lor dezastruoase, sfîrşesc prin a fi afectate de sindromul Stockholm în proporţie de aproximativ 28 la sută. Iată însă că noi, românii din Basarabia, ajungem să răsturnăm statisticile cu această strigătoare la cer «performanţă», scrie Eugenia Bulat, întrebîndu-se retoric «dacă, numai odată cu schimbul natural al generaţiilor, Basarabia se va vedea tămăduită de sindromul Stockholm».

În pofida acestor aprecieri mai puţin optimiste, dar care semnalează un aspect foarte dureros, asigurările date de liderii formaţiunilor proeuropene în privinţa formării unei noi coaliţii lasă loc de speranţă că situaţia din Moldova de peste Prut, atît de greu încercată de vitregiile vremurilor, va evolua pe drumul cel bun, astfel încît ceea ce s-a obţinut în anii ‘90, prin efortul şi curajul celor care au luptat pentru renaşterea naţională, să nu fie pierdut.

Flori TIULEA (Agerpres)