R. MOLDOVA ŞI SUA AU SEMNAT UN ACORD PRIVIND SCHIMBUL RECIPROC DE INFORMAŢII FISCALE

SUA şi Republica Moldova au semnat, la 26 noiembrie, un acord interguvernamental pentru implementarea prevederilor Actului privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu privire la conturile străine (FATCA) în vederea promovării transparenţei între ambele ţări cu privire la taxe. Acest acord accentuează cooperarea internaţională crescîndă pentru a pune punct evaziunii fiscale şi are ca scop combaterea evaziunii fiscale off-shore.

”Semnarea acestui acord este un pas înainte important în colaborarea dintre ţările noastre în vederea combaterii evaziunii fiscale. Cînd contribuabilii de peste hotare evită să plătească ceea ce datorează, alţi contribuabili trebuie să suporte o parte disproporţionată a obligaţiunii fiscale. Acordul interguvernamental FATCA este o parte importantă a efortului guvernului SUA de a aborda această problemă”, a declarat Ambasadorul SUA în Republica Moldova William H. Moser.

În abordarea fiscală internaţională FATCA a devenit un standard la nivel global în ceea ce priveşte măsurile de combatere a evaziunii fiscale, tot mai multe ţări încheind astfel de acorduri, precizează Ministerul Finanţelor.

Acordul interguvernamental FATCA, semnat de către Republica Moldova şi SUA, prevede ca instituţiile financiare din domeniul financiar bancar şi nebancar, care cad sub incidenţa prevederilor FATCA, să raporteze Serviciului Fiscal al SUA informaţii despre conturile financiare deţinute de către contribuabilii americani sau de către entităţile străine cu acţionariat format în mod substanţial din contribuabili americani. În caz contrar, instituţiile respective vor trebui să reţină la sursă cuantumul de 30 la sută din valoarea tuturor plăţilor din SUA către instituţiile neparticipante FATCA şi către deţinătorii de conturi care refuză să dezvăluie informaţiile necesare.

Semnarea acestui Acord va genera îmbunătăţirea relaţiilor de cooperare a părţilor, precum şi alinierea Republicii Moldova, alături de celelalte state ale lumii, la standardul internaţional FATCA.

În martie 2010 Congresul SUA a adoptat legea „Actul privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu privire la conturile străine” (Foreign Account Tax Compliance Act - FATCA), care implică o modificare esenţială a regulilor de impozitare a mijloacelor financiare deţinute de către persoanele – cetăţeni ai SUA în conturile instituţiilor financiare străine din domeniul financiar bancar şi nebancar.

Sursa: Moldpres