R. MOLDOVA ŞI FMI VOR NEGOCIA UN NOU PROGRAM DE FINANŢARE

Republica Moldova şi FMI vor iniţia în toamnă negocierile asupra unui nou program de finanţare, a informat Biroul comunicare şi relaţii cu presa de la Guvern. Despre acest fapt au convenit, pe 12 iulie, directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional, Menno SNEL, la o întrevedere cu Prim-ministrul Iurie Leancă.

Premierul Iurie Leancă a anunţat că în acest sens a fost creat un grup de lucru, din care fac parte reprezentanţi ai ministerelor Finanţelor, Economiei şi ai cabinetului său, care lucrează la noul program cu FMI. Iurie Leancă l-a mai informat pe directorul FMI despre faptul că R. Moldova a înregistrat în primele luni ale anului o creştere economică de 3,5%. „Obiectivele Guvernului coincid cu ale FMI: să asigurăm stabilitatea macroeconomică şi o dezvoltare durabilă a ţării. În acest sens, ne propunem să continuăm cooperarea eficientă cu FMI, asigurînd previzibilitatea necesară pentru un dialog constructiv", a spus Prim-ministrul.

Menno Snel a spus că organizaţia sa urmăreşte menţinerea stabilităţii macroeconomice şi promovarea reformelor care să asigure o creştere economică în Republica Moldova. La întrevedere au mai participat Secretarul General al Guvernului, Victor Bodiu, şi consilierul premierului pe probleme economice, Valeriu Prohniţchi.

Mardari Felicia 15.07.2013 - 20:51

E de apreciat ca odata cu investirea in functii a lui Corman si Leanca, RM a revenit pe drumul stabilitatii si progresului. Acesta sustinere financiara ne demonstreaza acest lucru.