R. Moldova e campioana nu doar la consumul de alcool pe cap de locuitor, ci si la numarul accidentelor rutiere

E drept că Republica Moldova este o ţară mică, iar despre ţările mici, de regulă, comunitatea internaţională nu se prea interesează, nefiind popularizate în jurnalele de ştiri de pe mapamond decît cu rare excepţii. În general vorbind, nici sportivii nu prea reuşesc să ducă numele Republica Moldova pe buzele celor din America de Nord şi de Sud, Australia, Africa, Asia şi chiar pe tot cuprinsul continentului european. Este un adevăr pe care fireşte că boxerul Octavian Ţîcu nu-l recunoaşte, chiar dacă nici de numele lui nu-şi mai amintesc nici măcar cei pe care i-a înfrînt în nişte partide de box.

Cu toate acestea, bunul renume al Republicii Moldova pe plan mondial l-a salvat Vladimir Plahotniuc după ce a dat start furtului miliardului, însă nu doar el. Înainte şi după furtul miliardului, numele Republica Moldova era rostit cu invidie, sfială sau respect pe toate meridianele datorită alcoolicilor noştri patrioţi, care au plasat ţara şi pe locul I, şi pe locurile II, III, IV ori V din lume la consumul de alcool pe cap de locuitor.

De dată mai recentă, Republica Moldova înregistrează iarăşi un triumf, însă doar european – este pe locul V în Europa după numărul accidentelor rutiere. De la începutul acestui an, au fost înregistrate peste 1.800 de accidente, 185 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte aproape 2.200 au fost rănite. Circa patru mii de şoferi au fost prinşi în fireasca stare de ebrietate la volan. Din aceste cauze, Consiliul Naţional pentru Securitatea Circulaţiei Rutiere a decis aplicarea unor pedepse mai usturătoare şoferilor moldoveni care, în mod tradiţional, urcă beţi pulbere la volan, precum şi celor care şofează ca smintiţii peste limitele de viteză.

Uniunea Conducătorilor Auto crede că, pentru a preveni astfel de cazuri, tinerii ar trebui informaţi încă din şcoală despre riscurile nerespectării regulilor de circulaţie. De acord, dar care-i rostul atîta timp cît cei mai mulţi dintre elevii de liceu şi studenţii doresc să-şi ia permis de conducere, dar se întrec la antrenamente de consum de alcool de la cele mai fragede vîrste, iar asta cu scopul nobil de a conserva bunul renume internaţional al Republicii Moldova în materie de consum de alcool? (M.C)