R. MOLDOVA A CÎŞTIGAT PREMIUL ONU PENTRU SERVICIUL PUBLIC

Republica Moldova a cîştigat Premiul ONU pentru Serviciul Public, a informat Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.

La începutul lunii mai, după două runde de concurs, Republica Moldova a fost desemnată, pentru prima dată, printre cei cinci cîştigători ai Premiului ONU pentru Serviciul Public, ediţia 2013. Trofeul reprezintă cea mai prestigioasă recunoaştere internaţională pentru contribuţia la dezvoltarea serviciului public şi a fost oferit pentru setul de iniţiative privind sporirea transparenţei decizionale şi majorarea gradului de participare a societăţii civile în acest proces, lansate şi implementate de către echipa Cancelariei de Stat, în perioada 2009-2012. Alături de Republica Moldova, care s-a clasat pe locul I în zona Europa şi America de Nord, pe podiumul laureaţilor se vor mai afla Coreea de Sud, Brazilia şi Egipt.

Lansat acum zece ani de către Departamentul pentru Afaceri Economice şi Sociale al Naţiunilor Unite, concursul se adresează instituţiilor publice care au implementat proiecte inovatoare şi au identificat soluţii la provocările existente în serviciile publice naţionale. Autorităţile publice din ţările-membre ONU au putut candida la mai multe categorii - „Prevenirea şi combaterea corupţiei în serviciul public”; „Îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice prestate”; „Promovarea prestării serviciilor publice sensibile la dimensiunea de gen” etc., cele cinci premii cîştigătoare fiind acordate însă în cadrul categoriei „Creşterea participării în procesul de adoptare a deciziilor prin intermediul unor mecanisme inovatoare”. Cancelaria de Stat a R. Moldova a reuşit să învingă pentru facilitarea şi promovarea participării cetăţeneşti prin intermediul unor noi mecanisme instituţionale, pentru încurajarea receptivităţii şi transformarea administraţiei.

Astfel, drept argumente pentru juriu au servit cadrul normativ adoptat în domeniu, inclusiv Legea privind transparenţa în procesul decizional; crearea portalului www.particip.gov.md - un suport unic pe care ministerele şi alte autorităţi publice centrale plasează, utilizînd un mod comun, proiectele de legi sau propunerile de politici publice, iar vizitatorii îşi pot expune opinia şi veni cu sugestii; constituirea Consiliului Naţional pentru Participare, care a transformat în normă dialogul dintre societatea civilă şi Guvern; instituţionalizarea conceptelor de „analiza ex-ante” şi „analiza ex-post” a impactului politicilor publice, pentru a fortifica procesul de luare a deciziilor în baza unor politici publice de calitate, elaborate profesionist.

Iurie Leancă, Prim-ministrul interimar al Republicii Moldova, a declarat că, în ultimii trei ani şi jumătate, ţara noastră a înregistrat progrese semnificative în mai multe domenii, iar competiţii precum este cea desfăşurată de către Organizaţia Naţiunilor Unite oferă Guvernului o şansă în plus de a comunica societăţii despre rezultatele obţinute, respectiv de a genera noi iniţiative.

La rîndul său, Victor Bodiu, Secretarul General al Guvernului, a menţionat că Premiul ONU pentru Serviciul Public este un succes al întregii administraţii publice a ţării, dar şi al fiecărui funcţionar public în parte, deoarece maximizarea transparenţei decizionale contribuie la modernizarea administraţiei publice a Republicii Moldova şi la consolidarea unui sistem de stat eficient şi responsabil.

Premiul ONU pentru Serviciul Public va fi înmînat la 23 iunie, ziua în care Naţiunile Unite îi celebrează pe angajaţii din serviciile publice din toată lumea. Din anul 2012, Ziua Funcţionarului Public e serbată şi în R. Moldova.