PUTOAREA PUTERII NERUSINATE

Observaţii obiective şi necesare. Candidaţi reali şi destabilizatori

Din peste douăzeci şi ceva de pofticioşi la fotoliul de Preşedinte al Republicii Moldova, au mai rămas doar opt înscrişi „legal” în cursa prezidenţială. Au depus semnături în ultima zi şi aşteaptă decizia CEC Ana Guţu (Dreapta) şi independenţii Valeriu Ghileţchi, Roman Mihăeş, Maia Laguţa, Ion Dron, Vasile Tarlev, Vitalia Pavlicenco şi Silvia Radu. Comisia Electorală Centrală are la dispoziţie şapte zile calendaristice pentru a se expune privind înregistrarea sau neînregistrarea acestora în cursa prezidenţială. În total, pentru colectarea semnăturilor au fost înregistrate 24 de grupuri de iniţiativă, ceea ce înseamnă că alţi opt pretendenţi fie nu au reuşit să colecteze cele minimum 15 mii de semnături solicitate, fie au renunţat la intenţia de a candida din alte motive.

Am notat în ghilimele adjectivul „legal” întrucît înscrierea lui Marian Lupu în această cursă este cît se poate de discutabilă, dincolo de toate limitele legalităţi, dar, ce să-i faci?, e omul Puterii cu care aici, în RM, nu te joci, atîta timp cît la „butoanele dictaturii” se află Marele şi Misteriosul Maestru al Combinaţiilor, tot el şi pre nume laic Vladimir Plahotniuc.

Dar, realmente, la modul serios putem vorbi doar despre trei candidaturi asupra cărora trebuie să ne concentrăm – Igor Dodon, preferatul majorităţii electoratului, Andrei Năstase, exponentul curentului politic de Centru-dreapta, şi Marian Lupu, omul Putorii Puterii, cel pentru care întregul aparat administrativ de stat va face tot posibilul să fure voturile spre a-l aduce în jilţul prezidenţial.

Cu excepţia „firească” a intrării în cursa prezidenţială a lui Lupu, doar două candidaturi sînt credibile, oneste, am putea spune, iar aici ne referim la Dodon şi Năstase. Ceilalţi sînt paraziţi, adică destabilizatori. Iurie Leancă, Maia Sandu (cu reticenţele de rigoare), Roman Mihăieş, Vitalia Pavlicenco, Valeriu Ghileţchi, Silvia Radu, Mihai Ghimpu, Dron şi Ana Guţu au misiunea de a submina segmentul de Centru-dreapta. Beneficiarul acestei destabilizări? Misteriosul Mare Maestru al Combinaţiilor Politice şi Financiare.

Oameni buni, haideţi să fim serioşi, lucizi! De unde şi cu ce bani să strîngă peste 15.000 de semnături de susţinere nişte anonimi sau impopulari candidaţi ca Ghileţchi, Mihăieş, Guţu, Radu, Dron, Pavlicenco şi chiar Leancă sau Maia Sandu? Cineva, fireşte, le-a pus la dispoziţie aceste liste de susţinere. Vă daţi seama de cîţi bani are cineva nevoie ca să bată cărările prin toate raioanele ca să strîngă aceste semnături? Marele Maestru al Tututor Combinaţiilor şi-a dat seama că nu poate face pipi împotriva vîntului, adică asupra lui Dodon, că se udă singur şi nu poate da vina pe Vîntu. Din acest motiv, ca să-l fure curveşte pe Dodon, a ţesut scenariul îndepărtării „pericolului Năstase”, singurul care are şanse reale de a se duela cu Dodon în cel de-al doilea tur de scrutin. Se aceea a avut nevoie de maimuţoii politice de „Centru-dreapta”, ca să şi-l aducă pe Lupu în turul doi, să-l fure „credibil” pe Dodon, căci, după cum lesne intuiţi, doar Lupu preşedinte îl poate imuniza internaţional prin nominalizarea lui la funcţia de prim-ministru.

Benefic pentru Republica Moldova, atît pe plan intern şi internaţional, ar fi ca Dodon să cîştige din primul tur de scrutin. Am fi scutiţi de un iminent Maidan, dar şi de penibilul şi dezonorantul spectacol al unor fraudări neruşinate a alegerilor.

Dincolo de orice speculaţii stupide în care este invocat „interesul geostrategic”, trebuie să înţelegem, cu chibzuinţă, faptul că Republica Moldova trebuie să treacă onorabil şi legal testul scrutinului prezidenţial. Prin urmare, ar trebui să luăm în calcul perspectivele unor dominaţii politice decizionale în care actorii importanţi pot fi Dodon şi Năstase. Asta înseamnă scoaterea din scenă a Maestrului Plahotniuc, iubitorul de tobogane pentru copii. Pentru asta, este nevoie de buna intenţie a americanilor şi, cel mai important, de curajul a măcar unui singur procuror moldovean, care să-şi asume independenţa în mod public. Cred că înţelegeţi despre ce este vorba!

În contextul celor afirmate mai sus, considerăm că şi structurile paralele româneşti ar trebui, spre binele moldovenilor, să renunţe la dezinformarea americanilor şi europenilor în privinţa lui Marelui Aspirator Naţional, să se dezică de acesta, indiferent cît de coruptibile şi şantajabile ar fi, iar autodenunţul, ştim bine, are şi părţile lui bune.

Observaţi cît de insalubru este jocul conceput de Marele Dirijor al PD-ului pentru diversionişti de pe Centru-dreapta – Leancă, care, în mod firesc, ar trebui să fie înscris pe aceeaşi lungime de undă politică pe care se află şi Năstase, şi-i declară inamici electorali pe Dodon şi Năstase. Despre cealaltă „floră politică intestinală” amintită mai sus nici nu se cade să mai vorbim! Un semn de maturitate sau înţelegere obiectivă a stării de fapt pare să dea Maia Sandu, iar aici mă refer la raţionamentele de care a dat dovadă la ultima dezbatere politică în care a fost prezentă cu Năstase. Ea, ca şi Ciubaşenco, de exemplu, nu avea cum să nu înţeleagă (dacă a înţeles pînă la capăt!) că umflarea domniei sale în sondaje este comandată, că este una artificială tocmai spre a destabiliza Centru-dreapta în folosul lui Lupu, jucăria politică a lui Plahotniuc.

În concluzie, în această campanie electorală de ocuparea fotoliului de Preşedinte al ţării, avem de-a face cu doi concurenţi reali – Igor Dodon şi Andrei Năstase – şi cu exponentul Mafiei de Stat – Marian Lupu. Restul sînt… resturi! Nimic geostrategic sau geopolitic, ci doar interesele reale ale moldovenilor şi ale Republicii Moldova!

Mihai CONŢIU