PUTIN, MERKEL, MACRON SI ZELENSKI AU AJUNS LA UN ACORD: ARMISTITIU TOTAL IN ESTUL UCRAINEI SI POSIBIL STATUT SPECIAL PENTRU REGIUNE

Emmanuel Macron, Angela Merkel, Vladimir Putin și Vladimir Zelenski au stat, toți, la aceeași masă. S-au întîlnit Luni la Paris pentru un summit de pace – așa-numitul „format Normandia” – menit să găsească o soluție pentru conflictului din Estul Ucrainei. Discuțiile s-au prelungit însă în spatele ușilor închise, iar concluzia a fost anunțată în toiul nopții.Cei patru şefi de stat au stabilit, de comun acord cu omologul din Franţa, Emmanuel Macron, şi cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, implementarea unui armistiţiu total în regiunile separatiste ucrainene şi, eventual, acordarea unui statut special.

 

Ce prevede acordul summitului în „formatul Normandia”

„Părţile se angajează să implementeze în totalitate şi integral armistiţiul, care va fi consolidat prin aplicarea tuturor măsurilor necesare de susţinere a acordului de încetare a focului înainte de sfîrşitul anului 2019. Părţile susţin elaborarea şi aplicarea unui plan actualizat pentru deminare, în baza deciziei Grupului de contact trilateral privind activităţile pentru deminare, luată la 3 Martie 2016.

Părţile susţin un acord în cadrul Grupului de contact trilateral privind trei zone suplimentare de retragere, cu obiectivul de a proceda la retragerea forţelor şi echipamentelor pînă la sfîrşitul lunii Martie 2020”, se arată în Declaraţia comună a summitului în formatul Normandia, desfăşurat Luni seară la Palatul Elysée.

„Grupul de contact trilateral este încurajat să faciliteze eliberarea şi schimbul de prizonieri pînă la sfîrşitul anului, pe baza principiului «toţi în schimbul tuturor» (...).

Părţile vor susţine un acord în cadrul Grupului de contact trilateral, în 30 de zile, privind crearea de noi puncte de trecere de-a lungul liniei de contact, în primul rînd pe baza unor criterii umanitare”, se mai arată în Declaraţia adoptată după reuniunea la care au participat Vladimir Putin, Volodimir Zelenski, Emmanuel Macron şi Angela Merkel.

Conform unui comunicat transmis de Preşedinţia Franţei, „părţile exprimă interesul de a ajunge la un acord în formatul Normandia (N4) şi al Grupului de contact trilateral asupra tuturor aspectelor juridice ale dispoziţiilor particulare de autoadministrare locală – statut special – pentru anumite zone ale regiunilor Doneţk şi Lugansk, după cum s-a indicat în Pachetul de măsuri privind aplicarea Acordurilor de la Minsk din 2015, pentru asigurarea funcţionării pe o bază permanentă”, precizează liderii Rusiei, Ucrainei, Franţei şi Germaniei.

„Părţile le cer consilierilor politici şi miniştrilor de Externe să urmărească aplicarea acordurilor şi stabilesc să organizeze o nouă reuniune în acest format în următoarele patru luni, în principal pe tema condiţiilor politice şi de securitate ale alegerilor locale”, subliniază liderii Rusiei, Ucrainei, Franţei şi Germaniei.