Activitatea diplomatică intensă a Rusiei în Orientul apropiat pare neaşteptată, însă ea face parte din strategia schimbării raportului de forţă în regiune.

Săptămîna trecută, Rusia a fost pomenită în presa israelită şi cea palestiniană mai des ca oricare altă ţară: vizita viceministrului de externe al Rusiei Mihail Bogdanov în Ierusalim, dar şi în Ramallah, reportajul primului canal tv al Israelului despre faptul că Mahmud Abbas a fost agent KGB, de asemenea declaraţia MAE al Rusiei despre înţelegerea principială dintre Benjamin Netanyahu şi Mahmul Abbas de a organiza o întrevedere la Moscova. Dacă aceasta va avea loc – va fi prima în ultimii cinci ani.

Activitatea intensă diplomatică a Rusiei în domeniul reglementării conflictului israelelto-palestinian i-a surprins pe mulţi. Cînd preşedintele Egiptului as-Sisi a anunţat despre intenţia Rusiei de a organiza un summit palestino-israelit, cuvintele lui au fost calificate ca „rupte de realitate”. După ce Franţa şi SUA au eşuat pe acest teren, Putin este sigur că va reuşi. Vizita lui Bogdanov în Ierusalim şi Ramallah e o dovadă în acest sens.

Pentru premierul israelit propunerea Rusiei e foarte binevenită. El este foarte deranjat de posibilitatea ca Obama, pe ultima sută de metri, să propună la ONU o nouă iniţiativă de pace. Netanyahu speră ca susţinerea iniţiativei Rusiei îl va lega pe mîini pe Obama, deoarece orice acţiune a preşedintelui american va fi deja interpretată drept o încercare de a submina procesul de pace.

În ultimul timp, premierul israelit a făcut deseori aluzii la faptul că ar vrea să-şi lărgească cabinetul de miniştri cu reprezentanţi ai opoziţiei. Noua iniţiativă rusească ar putea să-i rezolve această problemă. Participarea preşedintelui egiptean care, spre deosebire de Putin, a vorbit de mai multe ori despre crearea statului Palestinian, de asemenea este foarte importantă. Prezenţa sa creează impresia de seriozitate a intenţiilor.

Cei care se uită sceptic la iniţiativa Rusiei uită de un lucru: Putin dispune de mai multe mecanisme de control şi influenţă în regiune. Pînă nu demult acest lucru s-a văzut în Siria, unde SUA practic au acceptat poziţia Moscovei. Apropierea recentă a lui Putin de as-Sisi, pe de o parte, şi de Erdogan pe de altă parte, e încă o dovadă. Turcia şi Egiptul erau consideraţi aliaţi ai Americii în Orientul apropiat, însă acum, fiecare din motivele sale, intenţionează să se apropie de Rusia. În plus, s-a creat impresia că în ultimii doi ani Obama s-a plictisit de toate, iar Putin – dimpotrivă, este dispus să se implice plenar. Şi să reuşească acolo, unde cîteva administraţii americane au eşuat.

După Walla, Israel