Putin avertizeaza SUA ca va face totul pentru a-l apara pe Maduro

Administraţia Vladimir Putin a avertizat, Marţi, că va face totul pentru apărarea Preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, după ce, pe fondul speculaţiilor privind o presupusă invazie militară prin Columbia, Casa Albă a reiterat că Preşedintele Donald Trump menţine „toate opţiunile”, potrivit mediafax. John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, a generat preocupare în legătură cu intenţiile Administraţiei Donald Trump privind Venezuela, după ce a fost surprins de jurnalişti cu o agendă pe care scria „5.000 de militari în Columbia”. Nu este clar dacă Washingtonul chiar intenţionează să trimită militari în Columbia, care este vecină cu Venezuela.

Întrebat despre fotografia care surprinde informaţia, un purtător de cuvînt al Casei Albe a declarat, potrivit agenţiei Reuters: „După cum a spus Preşedintele, menţinem toate opţiunile”. Colonelul Rob Manning, purtătorul de cuvînt al Pentagonului, a declarat că numărul militarilor americani din Colombia rămîne acelaşi. Un alt oficial american a afirmat, sub protecţia anonimatului, că „nu există nici un element pentru susţinerea notiţelor” lui John Bolton.

Ministrul columbian de Externe, Carlos Holmes Trujillo, a declarat: „Nu cunoaştem semnificaţia sau motivul notiţelor” lui John Bolton.

Rusia a avertizat că va face totul pentru susţinerea Administraţiei Nicolas Maduro. „Alături de alţi membri responsabili ai comunităţii mondiale, vom face totul pentru a susţine Administraţia legitimă a Preşedintelui Maduro, potrivit Constituţiei Venezuelei”, a reacţionat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de Radio Free Europe/Radio Liberty.

Întrebat dacă Rusia ar putea trimite trupe pentru apărarea lui Nicolas Maduro, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat: „Este inadmisibil să se discute tot felul de eventualităţi; situaţia este prea sensibilă”.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a evocat posibilitatea lansării unei invazii militare în Venezuela, a afirmat Luni senatorul republican Lindsey Graham, dar oficiali din cadrul Administraţiei de la Washington au dat asigurări că vor fi aplicate doar sancţiuni suplimentare contra regimului Nicolas Maduro. Senatorul Lindsey Graham a redat, potrivit site-ului de ştiri Axios.com, o conversaţie pe care a avut-o cu Preşedintele Donald Trump în urmă cu cîteva săptămîni despre criza din Venezuela, subliniind că au discutat despre posibilitatea unei intervenţii militare. Donald Trump „a spus: «ce credeţi despre folosirea forţei militare?». Iar eu am răspuns: «Trebuie să vă gîndiţi mult la acest lucru, ar putea fi problematic». Iar Preşedintele a continuat: «Ei bine, sunt surprins, vă gîndiţi doar să invadaţi pe toată lumea». Iar eu spus: «Nu vreau să invadez pe nimeni. Vreau doar să folosesc Armata cînd ne sunt ameninţate interesele de securitate»”, a afirmat Lindsey Graham.

Referindu-se la criza din Venezuela într-o conferinţă de presă organizată săptămîna trecută, Donald Trump a declarat că sunt menţinute „toate opţiunile”. Oficiali din cadrul Administraţiei Donald Trump au dat asigurări că nu există planuri pentru o intervenţie militară în Venezuela, fiind pregătite sancţiuni puternice pentru îndepărtarea de la putere a regimului Nicolas Maduro.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Juan Guaidó, şeful Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat săptămîna trecută preşedinte interimar al ţării, contestîndu-l oficial pe Preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de Preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţînd fraude electorale.

În Decembrie 2018, Preşedintele venezuelan, Nicolas Maduro, a declarat că John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, coordonează un plan al Statelor Unite de invadare a Venezuelei. Relaţiile Venezuelei cu Statele Unite sunt tensionate de mulţi ani.

Administrația Vladimir Putin a anunţat că îl consideră pe Nicolas Maduro Președintele legitim al Venezuelei. Kremlinul a avertizat Statele Unite că ingerințele în Venezuela sunt „inacceptabile”, catalogînd drept „extrem de periculoase” declarațiile oficialilor americani privind o posibilă intervenție militară. Rusia a acuzat Statele Unite că susţin protestele care au generat de cîţiva ani o criză politică gravă în Venezuela. China, Turcia, Siria şi Iranul au exprimat susţinere pentru regimul Nicolas Maduro. Surse citate de agenţia Reuters au declarat, săptămîna trecută, că Rusia a trimis sute de agenţi ai unor firme de securitate private pentru a-i asigura protecţia preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro. Avioane militare din Venezuela şi Rusia au efectuat în Decembrie 2018 manevre comune pentru apărarea naţiunii Sud-americane, în contextul în care Administraţia de la Caracas denunţă frecvent planuri de atacuri ale Statelor Unite. Aproximativ 100 de piloţi militari ruşi au sosit în Venezuela pentru participarea la manevrele aeriene comune. Două bombardiere supersonice ruse Tupolev TU-160 au aterizat pe Aeroportul Maiquetia, situat în apropiere de Caracas, după ce au parcurs peste 10.000 de kilometri din Rusia spre Venezuela.

Administraţia Donald Trump a condamnat exerciţiile comune ruso-venezuelene. „Administraţia Rusiei a trimis bombardiere în cealaltă parte a lumii, în Venezuela”, a reacţionat secretarul de Stat american, Mike Pompeo. „Popoarele rus şi venezuelan trebuie să perceapă lucrurile exact cum sunt: două Guverne corupte risipesc fonduri publice şi reduc la tăcere libertăţile în timp ce popoarele suferă”, a adăugat Pompeo.

Kremlinul a respins criticile lui Mike Pompeo, catalogîndu-le drept „puternic nediplomatice” şi „total inadecvate”. „Cît despre ideea că am risipi banii, nu suntem de acord. Chiar este inadecvat ca o naţiune care cu jumătate din bugetul apărării ar putea hrăni întreaga Africă să facă astfel de comentarii”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Preşedinţiei Rusiei.