PUTEREA DE A DECIDE CE SE ÎNTÎMPLĂ ÎN EUROPA

Un Parlament European mai puternic înseamnă mai multă influenţă pentru fiecare dintre noi

Timpurile se schimbă şi, odată cu ele, şi noi. De la ultimele alegeri europene, regulile jocului s-au schimbat. Parlamentul European are mai multă putere, atît asupra trasării direcţiilor politice în Europa, cît şi asupra deciziilor care ne afectează pe toţi. Un PE mai puternic înseamnă mai multă influenţă pentru fiecare dintre noi, o capacitate mai mare de a face faţă propriilor probleme, de a schimba ceea ce trebuie schimbat şi mai multă autoritate pentru a păstra ceea ce dorim să se păstreze.

Europa se confruntă cu mari provocări. Şi nu-i va fi uşor să le facă faţă, dacă nu îşi asumă anumite opţiuni. Schimbările făcute în sistem sînt menite să asigure faptul că noi, cetăţenii Europei, avem mai mult de spus în privinţa acestor opţiuni. Nu doar cînd mergem la vot, ci cu fiecare decizie luată, zi de zi. Acum Parlamentul European decide în privinţa legilor europene care te afectează în toate domeniile vieţii. În privinţa sumelor de bani cheltuite din bugetul Uniunii Europene, în totalitate. Trebuie să cădem de acord împreună cu privire la finanţarea Uniunii Europene în anii ce urmează, ţinînd cont de interesul colectiv al tuturor europenilor. Iar în urma viitoarelor alegeri, parlamentul tău este cel care va alege conducerea executivului European, pe baza dorinţelor tale, exprimate prin vot.

Acum este cu adevărat altfel. Împreună acum chiar avem mai multă putere pentru a face cu adevărat diferenţa.

Tu şi Parlamentul European. Împreună putem acţiona, reacţiona şi decide.

Acţionează

Istoria Europei traversează vremuri agitate. Mulţi oameni în Europa trec prin momente grele. Timpurile s-au schimbat şi odată cu ele şi noi. Parlamentul European are acum mai multă putere în configurarea Europei decît a avut vreodată. Iar acest lucru îţi dă ţie mai multă putere să schimbi lucrurile. Poţi influenţa deciziile care îţi afectează direct existenţa şi, de asemenea, vieţile a peste 500 de milioane de oameni. Poţi începe ceva sau îi poţi pune capăt. Poţi cere mai mult sau mai puţin. Poţi acţiona şi te poţi implica în orice cauză, fie ea mare sau mică. Poţi opta pentru ce fel de Europă îţi doreşti. În final, tu decizi ce se întîmplă. Sau ce nu se întîmplă.

Parlamentul European este reprezentantul fiecăruia dintre voi şi acţionează în numele vostru. Deciziile noastre se bazează pe ceea ce contează pentru tine. Şi, sigur, nu se poate întîmpla totul peste noapte, însă un lucru este sigur: împreună putem face lucrurile să se întîmple.

Reacţionează

Tu poţi face cu adevărat diferenţa. Poţi să aperi ceea ce merită păstrat, să schimbi ceea ce trebuie schimbat. Să pui sub semnul întrebării sau să critici. Să îţi faci cunoscută părerea şi să reacţionezi. Calea europeană nu înseamnă o singură viziune sau un singur ţel; ci şanse egale pentru fiecare opinie.

Parlamentul European există pentru a reacţiona la cererile tale şi pentru a lupta pentru lucrurile care contează pentru tine. Treaba noastră este sa ascultăm multitudinea de voci ale Europei şi să dăm răspunsuri. Sîntem aici să acceptăm fiecare provocare şi să oferim soluţii viabile.

Decide

Prin intermediul Parlamentului European, ai mai multă putere decît crezi. Ai un impact direct asupra viitorului tuturor şi, mai important – asupra viitorului tău şi al generaţiilor următoare. Fiecare dintre acţiunile şi reacţiile tale sînt urmate de rezultate. Deciziile pe care le luăm împreună au impact asupra vieţii de zi cu zi a mai bine de jumătate de miliard de cetăţeni europeni.

Responsabilitatea Parlamentului European este să facă lucrurile să funcţioneze pentru toţi, inclusiv pentru tine. Iar acest lucru se întîmplă nu doar pentru tine, ci împreună cu tine. Astăzi, mîine şi în zilele ce vor urma.

Articol actualizat pe data de 06-11-2013 în Pagina Oficială a PE