PURTAREA VALULUI ISLAMIC IN SPATIILE PUBLICE, INTERZISA IN AUSTRIA INCEPIND DE LA 1 OCTOMBRIE

Purtarea vălului islamic în spațiile publice va fi interzisă în Austria începînd de la 1 octombrie, măsură pe care coaliția centristă aflată la putere a decis să o ia în fața progreselor extremei drepte, transmite vineri AFP.

Interdicția, care se referă la vălul integral — burqa sau niqab — și funcționează deja în țări ca Franța, Belgia, Bulgaria, precum și în unele regiuni din Elveția, face parte din "legea integrării" votată la jumătatea lunii trecute de parlamentul de la Viena. Încălcarea acestei prevederi urmează să fie sancționată cu o amendă de pînă la 150 de euro.

Măsura a generat intense dezbateri în Austria, mai ales în rîndul comunității musulmane, iar președintele țării, ecologistul liberal Alexander Van der Bellen, care a promulgat textul vineri, a apreciat că "nu este o lege bună".

"Aderăm la principiul unei societăți deschise, ceea ce presupune o comunicare deschisă", a explicat la prezentarea proiectului coaliția la putere în Austria, respectiv social-democrații din SPOe și conservatorii din OeVP.

Legea integrării mai prevede, între altele, obligația sa refugiații și solicitanții de azil să semneze un "contract de integrare" cu un termen de un an, care să cuprindă participarea la cursuri de limbă și de educație civică și un bilanț al competențelor și pregătirii pentru integrarea profesională.

Ministrul austriac de externe Sebastian Kurz a generat o controversă la începutul acestui an, propunînd să se meargă și mai departe și să se interzică și portul vălului simplu (hijab, care nu acoperă fața) de către persoanele care ocupă funcții publice.

Kurz, politician în vîrstă de 30 de ani, a preluat șefia conservatorilor luna trecută și a denunțat coaliția cu social-democrații la putere din 2007, determinînd convocarea de alegeri anticipate care au fost stabilite pentru 15 octombrie, cu un an înainte de termenul prevăzut. Se anunță o luptă electorală strînsă pentru postul de cancelar al Austriei între tînăra vedetă a politicii naționale, actualul șef al guvernului, social-democratul Christian Kern, și liderul formațiunii de extermă-dreapta FPOe, Heinz Christian Strache.

Sursa: Agerpres