PUNCT DE VEDERE DE LA BUCUREŞTI

Cînd va cădea România în braţele Rusiei?

de Petru ROMOŞAN

cand_autor copy.jpg

Topurile care se fac la sfîrşitul anului au de multă vreme ceva profund ridicol, de comerţ hollywoodian, şi sînt o marfă din ce în ce mai expirată moral. Lucrurile nu stau însă la fel cu locul întîi obţinut de preşedintele Vladimir Putin în mai toate clasamentele anului trecut. Trebuie să recunoaştem că Vladimir Putin a fost de departe omul anului 2013. Înainte de lovitura cu Siria, prin care a blocat magistral o intervenţie militară occidentală şi i-a făcut pe americani şi pe ceilalţi occidentali «coabitanţi» în tragedia poporului sirian (sau a triburilor care compun poporul sirian), Vladimir Putin, Serghei Lavrov şi echipele lor ultraperformante încheiaseră contracte comerciale şi militare colosale cu China şi cu Iranul. Unele au fost făcute publice, altele au rămas necunoscute presei şi marelui public.

A urmat ofensiva spre vest, spre Europa, cu ridiculizarea enormă, homerică a UE şi SUA în Ucraina. La ce-a mai servit revoluţia portocalie dacă tot s-a ajuns aici? Un eşec răsunător, mai ales pentru americani, pentru că e evident că UE nu prea mai avea vreun interes de-a se extinde, în plină criză euro, spre est. Dimpotrivă, recentrarea pe nucleul dur verificat al Europei Occidentale, cel mult pe zona euro, e în curs. Axa Berlin-Moscova a funcţionat impecabil încă o dată. Sub nasul americanilor. În continuare, Kremlinul a împărţit generos miliarde Belarusului şi Cehiei. Contractele imense semnate cu China, avînd lichidităţi la cheie, îi dau Rusiei o marjă de manevră practic nelimitată. Pentru că gazele naturale, petrolul şi armamentul sînt pentru ruşi devize în stare pură.

În prima zi a anului, după calendarul rusesc, Ungaria a semnat un tratat de supunere pe bază de centrale nucleare faţă de Ursul rus pentru vreo 30 de ani. Apartenenţa Ungariei la NATO începe să semene a sarcasm. Şi, în acelaşi timp, Ungaria şi-a deschis un credit larg tocmai bun ca să cumpere, bucată cu bucată, ca în Ierusalim şi în teritoriile ocupate, Transilvania românească. Care sînt următoarele ţinte ale lui Vladimir Putin? Polonia şi România, evident. Dacă Polonia are toate şansele să reziste ofensivei ruseşti, ţara fiind susţinută şi de comunitatea poloneză din America, de Vatican, de Franţa catolică, România, după 10 ani de regim Băsescu – impus, culmea, de americani –, pare tocmai coaptă să revină în matca ortodoxă de la care a dezertat temporar. Calul troian e deja introdus în cetate şi el se numeşte, rebarbativ (Respingător, urît, aspru, neplăcut – nota red.) USL. Declaraţiile pro-Rusia şi pro-China ale inenarabilului (care nu poate fi povestit; extraordinar, uimitor. Aici – de neînţeles, de nedescris– nota. Red.) june prim-ministru de la Bucureşti ne trasează viitorul.

Deocamdată nu s-a făcut mai nimic, dar, în absenţa flagrantă a unor investiţii majore americane sau britanice în România, viitorul estic pare inevitabil. Iar pentru SUA şi Marea Britanie, două puteri dintotdeauna preocupate de geopolitică (disciplină inventată de britanicul Halford John Mackinder), căderea României, cu Marea Neagră cu tot, în braţele Rusiei poate însemna un adevărat dezastru. O vastă putere de uscat, care se întinde din Germania, trecînd prin Ucraina, Federaţia Rusă, plus supuşii înconjurători, şi merge pînă în extrema estică a Chinei, plus invincibilul Iran, face un imperiu, un conglomerat foarte periculos, incontrolabil pentru marile puteri maritime care sînt SUA, Marea Britanie şi Japonia.

Vizita doamnei Nuland e un semn prea slab pentru a ne convinge că Washingtonul e capabil să contracareze mutările fulgerătoare pe care le execută în ultimul timp ţarul Vladimir Putin. Numai cu Monica Macovei, cu revista 22 şi GDS, cu Traian Băsescu, cu DNA şi Kövesi, cu ANI şi Horia Georgescu primit la Washington, cu Vladimir Tismăneanu, Hotnews, EvZ şi B1, cu Deveselu (marea investiţie americană ipotetică) şi cu cîteva baze militare, SUA nu par capabile să facă faţă noii politici expansioniste ruseşti, care se bazează pe materii prime nelimitate (a şasea parte a globului) şi pe servicii secrete bine implementate în partea asta de lume de mai bine de un secol.

Oare cine l-a propulsat pe necoptul Victor Ponta prim-ministru? A fost cumva împins în faţă de democraţia românescă susţinută de democraţia americană? Ce e mai ciudat e că apărătorii statului de drept şi ai prieteniei româno-americane la Bucureşti au aproape toţi, din vechiul regim, puternice antecedente moscovite. Vladimir Tismăneanu e cel mai «orbitor» exemplu. Dar nu e singurul. Mai tot ansamblul aparent proamerican descris mai înainte (Macovei, Băsescu, DNA, ANI, Tismăneanu etc.) pare să cînte noaptea, sub plapumă, cu mare pasiune: «Volga, Volga...». Să-i fi pregătit Traian Băsescu terenul lui Victor Ponta timp de 10 ani? În orice caz, aliaţii noştri europeni şi atlantici nu par să înţeleagă mai nimic din ce se joacă de-o bună bucată de vreme la Bucureşti. Iar ruşii se pot ocupa de România chiar în perioada imediat următoare, folosind Republica Moldova ca plan înclinat. Gargara agresivă a preşedintelui Băsescu pe tema Moldovei pare să indice un pericol major.

Preluat din COTIDIANUL, Bucureşti

(Supratitlul aparţine redacţiei)