PSRM S-A LANSAT IN CAMPANIA ELECTORALA PENTRU ALEGERILE LOCALE

Partidul Socialiștilor s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile locale generale din 20 octombrie 2019. Astfel, din partea PSRM au fost desemnați 729 de candidați la funcția de primari, 1108 candidați la consilieri raionali și peste 9000 de candidați la consilierii locali, transmite IPN.

Prezent la evenimentul care s-a desfășurat duminică, 15 septembrie, în Palatul Național din capitală, președintele Igor Dodon, a remarcat că „oamenii din țară doresc schimbări la nivel local, doresc gospodari adevărați în fiecare sat, oameni care sînt adevărați profesioniști și patrioți ai țării. Oamenii așteaptă drumuri bune, apă, canalizare, școli, grădinițe, servicii medicale accesibile. Și toate aceste așteptări sînt îndreptate, în primul rînd, către echipa Partidului Socialiștilor – cea mai puternică echipă pro-prezidențială”, a declarant președintele.

Președinta PSRM, Zinaida Greceanîi, a menționat că anul 2019 a fost un an crucial, în care s-a pus capăt oligarhiei, dar totuși, potrivit ei, cele mai mari dificultăți abia urmează. „Alegerile locale generale din 20 octombrie 2019 oferă o șansă unică de a demonstra că Partidul Socialiștilor este acea forță motrice care poate și trebuie să aducă schimbările spre bine pînă la capăt”.

Zinaida Greceanîi susține că PSRM a demonstrat deja un nivel ridicat de responsabilitate pentru localitățile care au fost conduse de reprezentanții acestuia. „Dar, acum partidul se confruntă cu noi provocări. Acestea sînt implementarea proiectelor investiționale, reconstrucția complexelor agroindustriale moderne, subvenții în agricultură și producție”, a spus ea.

„Vom dezvolta infrastructura orașelor și satelor din Republica Moldova la un nivel calitativ nou și vom conecta satele la sistemele de aprovizionare cu gaze, apă și canalizare. Vom asigura reparația de înaltă calitate a drumurilor, vom introduce un sistem de control asupra achizițiilor publice și a cheltuielilor banilor publici. Vom oferi asistență socială și protecție fiecărui cetățean care are nevoie”, susține Zinaida Greceanîi.

Concomitent cu alegerile locale generale, pe 20 octombrie vor avea loc și alegeri parlamentare în patru circumscripții.

Sursa: IPN