Anton Bacalbaşa: Moş Teacă spiritist

De unde pînă unde, Moş Teacă a auzit de spiritism. „Cu spiritismu ăsta, zice Moş Teacă, să face toate alea. Am auzit că unu a luat numa două sticle de spiritism şi i-a trecut galbenarea. Vezi dumneata? Eu mă mir că nu să întrebuinţează la război; ar putea să ia o maşină de-alea, şi tranc! îi omori pă toţi. Bun lucru, halal de cin' l-a născocit; trebuie să fi fost căpitan de stat-majur, că ăi de la itidenţă nu prea face isprăvi!”...

De altfel, toate ideile lui Moş Teacă despre spiritism cam aici se mărginesc. Vă închipuiţi uşor că el nu s-a dus niciodată pe pragul pagodelor ruinate din Ceylon ca să descifreze manuscrise seculare, nici n-a tolerat păsărilor cerului să-şi facă cuibul în capu-i cazon. Atîta ar mai fi lipsit: oricît ar fi ele de păsări, nu se pot urca în capul unui căpitan!

„Spiritism-spiritism, da' să nu să obrăznicească cu mine, că eu nu ştiu multe: îi trag o sală de poliţie de-i merge fulgii!”

Şi, afară de asta, Moş Teacă este mai presus de toate un bărbat practic. Lui nu-i trebuie din spiritism decît partea aceea care e folositoare: să te vindece de bătături, să-ţi mărească solda, să te avanseze fără examen, să-ţi facă, în sfîrşit, ceva de folos. Altfel, la ce-i mai zice spiritism de pomană?

***

Într-o seară, Moş Teacă se pomeneşte că i se bate sprînceana dreaptă. Consultă pe aghiotant, şi acesta-i spune că „sprînceana dreaptă de ţi se va clăti, nenorocire însemnează”.

Nenorocire! Vorba asta nu-i prea plăcea. În noaptea aceea trebuia să fie de jurnă pe cazarmă şi se temea să nu i se-ntîmple vreun bocluc. Se duse deci repede la locotenentul Spanopol, care tocmai se gătea să plece.

— Ia ascultă-mă, camarade, aş vrea să te rog ceva, dacă se poate...

— Bucuros, don căpitan!

— Uite ce e: în noaptea asta eu sunt căpitan de zi şi trebuie să fac de jurnă. Da, vezi dumneata, mi-e cam rău şi aş vrea să mă duc mai bine acasă. Aş face o baie de muştar, aş pune să mă tragă şi aş putea să mă-ntorc sănătos mîine.

Spanopol, un excelent camarad, primi cu plăcere propunerea de a dormi în cazarmă, şi asta nu doară pentru că avea motive ca să nu se întîlnească de dimineaţă cu proprietarul casei, ci numai dintr-un sentiment de camaraderie.

Moş Teacă, vesel, strînse cu căldură mîna lui Spanopol şi plecă acasă.

„Ehe! Am păcălit sprînceana dreaptă! Asta va s' zică tactică, domle, să derutezi şi soarta!”

***

Cînd ajunse acasă, bătu la uşă. Nici un răspuns.

— În numele legii, deschide! strigă el furios.

— Vai de mine, dumneata eşti? Numaidecît.

Şi căpităneasa Caliopi, îmbrăcînd repede o fustă, merse să-i deschidă.

— Cum m-ai speriat! Eu, ştiind că nu vii în noaptea asta, m-am culcat devreme. Mi-era frică să nu vie hoţii şi încuiasem uşa.

După ce una-alta, căpităneasa întrebă pe Moş Teacă:

— A propos, dragă Tecuşor, ai mai auzit ceva de spiritism?

— Ce să aud? Mi-a spus Spanopolu că a venit şi-n garnizoana noastră unu de ăia de face spirit.

— Da? Vezi dumneata? Tot avea dreptate Luxiţa a lu Dumitrescu: şi ea mi-a spus tot aşa. Da' zice că poţi s-o faci şi fără maşină, numa să ai credinţă. Dacă ai credinţă cînd învîrteşti masa, poţi să chemi pă cine vrei şi vine numaidecît

— Ce spui?! Nu se poate! Asta e bună pentru ţivili, da' nu şi pentru melitari! Meletaru nu-i ţivil, să ştii' mneata!

— Da' de ce, dragă?

— Apăi cum o să vie dacă n-o avea orden de la comenduire?

— Bre, da' matale nu ştii că spiritele sunt egale?

Haidi, dacă vrei, să-ncercăm. Masă avem, toate alea le avem; ce ne mai trebuie?

— Bine, da pă cine să chemăm?

— Ştii pă cine? Eu zic să chemăm pă sublocotenentu Vasilescu; tot e el infirior, trebuie să vie!

— Bine.

Şi Moş Teacă începu să-nvîrtească masa împreună cu madam Teacă, strigînd mereu:

— Gheorghe Vasilescu! Vino-ncoa! N-auzi cînd te cheamă supirioru?

— Prezent! se auzi deodată de sub masă, şi sublocotenentul Vasilescu apăru fără tunică pe el.

— Ei, bravo! strigă Moş Teacă. Aşa-mi place!

Spiritul sublocotenentului se aşeză apoi la taifas cu domnul şi doamna Teacă, băură cîte o cafea şi peste un ceas plecă.

— Dar, cînd să-l conducă, Moş Teacă zări tunica spiritului la cuier.

— Bine, spirite, da' ce, ţi-ai pus haina-n cui?

— Ba nu, don căpitan, da s-a agăţat din repezeală cînd am intrat.

— Ia-ţi haina, omule, nu vreau să se spuie mîine-poimîine că aduc lumea la mine ca s-o dezbrac.

Madam Teacă nu mai putea de bucurie.

— Numa să bagi de seamă, Caliopi dragă, îi zise Moş Teacă, să nu faci spiritism de ăsta în lipsa mea, că dumneata, cum eşti de fricoasă, eşti în stare să leşini.