Anton Bacalbaşa: Teacă se însoară

În calitate de sublocotenent, Teacă a fost un model pentru regiment. Însărcinat cu plotonul de recruţi, cu popota ofiţerilor, cu încvartirarea trupelor în vremi de mutare, cu compania de disciplină, cu tot ce era mai greu, el a dat întotdeauna dovezi de activitate şi pricepere. Recruţii lui ori dezertau, ori mureau, dar ieşeau adevăraţi soldaţi! Cînd se făcea la plotonul de recruţi mînuirea armelor, se auzea de la cazarma „Cuza” la „Malmaison”, şi adeseori puştile se rupeau în mîna soldaţilor. Afară de asta, bun camarad, Moş Teacă nu bea decît împreună cu camarazii şi nu-i pîra decît dacă cerea colonelul.

***

Într-o zi, locotenentul Teacă — peste doi ani ajunsese locotenent — se pomeni cu comandantul regimentului că-l ia deoparte:

— Locotenent Teacă!

— Ordonaţi, don colonel!

— Te rog să vii la mine la dejun, că am să-ţi comunic ceva.

— Am înţeles, don colonel! Să viu cu trupa sau singur?

— Singur, locotenente.

— Prea bine, don colonel!

Şi, peste un ceas, locotenentul era acasă la colonel, unde dejunul aştepta. După dejun, la care inferiorul executase exact ordinul de a bea fără grije, colonelul începu comunicarea:

— Ce ai zice, locotenente, dacă ţi-aş propune ceva?

— Aş executa, don colonel.

— Uite ce e: este o fată aici în oraş. Cu fata asta eu sunt prieten bun; din pricina asta ţivilii au început să scoată vorbe rele pe socoteala ei şi să spuie că acum vreo cincisprezece ani, cînd fata avea douăzeci şi cinci de ani, eu m-aş fi iubit cu ea... Pentru asta m-am gîndit că numai dumneata eşti destul de disciplinat ca să mă răzbuni...

— Da, don colonel, chiar acuma mă duc să dau ordin gornistului să mi-i cheme pă ţivili la cazarmă. Patru zile la butuci şi şase ceasuri cu căţeaua!...

— Nu aşa, locotenente... Trebuie să mă răzbuni altfel: să te însori cu fata, ca să arăţi că ţivilii au minţit...

— Am înţeles, don colonel.

— Fata e bună, are vreo cincizeci de mii de franci zestre.

— Am înţeles, don colonel.

Şi a doua zi, locotenentul Teacă adresă părinţilor fetei următoarea

CIRCULARĂ

”Conform ordenului lu don colonel no... am onoare a vă face cunoscut să-mi acordaţi de urgenţă mîna fiicei dumneavoastră, pe lîngă care veţi anexa zestrea pă care a ordonat-o don colonel.

Totdeodată vă fac cunoscut că nu este adevărat ce se spune de către ţivili că s-ar fi petrecut acum 15 ani, deoarece chiar don colonel spune că nu-i aşa. Supirioru nu minte! (ss) Locotenent Teacă”.

Iar peste o lună ziarele anunţau cu plăcere căsătoria simpaticului locotenent Teacă cu gentila domnişoară Caliopi Armăşescu. Tot corpul ofiţeresc din garnizoană a luat parte la această nuntă, iar nuni au fost doamna şi domnul colonel. A fost o veselie mare, care s-a terminat, din nenorocire, printr-un mic scandal, pe care ziarele, care şi-au făcut o meserie din a ataca armata, l-au atribuit ginerelui. Adevărul e însă următorul: la cadril, mireasa juca alături de un sergent-major, rudă cu dînsa. La figura a treia, sergentul-major trebuia să vină spre ginere, care era vizaviul miresei. Probabil că dintr-un spirit de disciplină, locotenentul s-a simţit ofensat de venirea asta şi a strigat sergentului-major:

— La loc mişcarea! Nu mişca, leat!

Sergentul-major nevrînd să înţeleagă ordinul, locotenentul a fost silit să-l lovească, iar pe mireasă a pedepsit-o cu patru zile pluton de pedeapsă în casă. Atîta tot.

Peste cinci luni de la nuntă, tînăra Caliopi a dat la lumină un mic Tecuţă de toată frumuseţea. Locotenentul, văzîndu-se avansat la gradul de părinte atunci cînd nu se aştepta deloc, făcu aspre observaţii soţiei.

— Dar bine, dragă Tecuşor, răspunse Caliopi, eu sunt de vină?

— Da' cine?! Ştiu că eu nu!

— Ba tocmai matale. Vezi, că prea eşti iute... Copilu-ţi seamănă matale: a ieşit în pas gimnastic.

— Bine-bine, zise locotenentul, care se bucura că-i seamănă moştenitorul. Numa un lucru nu-nţeleg eu: cum am fost avansat la gradul de părinte fără să am vechimea?

— Aoleu! Da' bine, omule, vrei să faci ca toţi proştii, la vechime? Meritu e să fii avansat la alegere, nu la vechime!