PROIECTELE DE CERCETARE: EXAMEN DE COMPETENTA SI PROFESIONALISM

Elena ZUBCOV. Doctor habilitat în biologie (1999), profesor cercetător în hidrobiologie, ihtiologie (2004), şef al Laboratorului hidrobiologie şi ecotoxicologie al Institutului de Zoologie al AŞM.

Născută la 18 ianuarie 1949 în s. Serbulovka (Serbul cel Mare, de peste Bug), regiunea Nicolaev, Ucraina. În 1971 a absolvit Facultatea de biologie şi chimie a Institutului Pedagogic din Tiraspol; în 1986 – doctorantura la Institutul de Hidrochimie al Academiei de Ştiinţe a URSS, Rostov pe Don. Între anii 1971-1991, a parcurs calea de la laborant, pînă la cea de conducător al grupului de ecotoxicologie; în 1991-2005, 2009-prezent – este şef de laborator în cadrul Institutului de Zoologie al AŞM. În perioada 2005-2009, a activat în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare.

Preocupările ştiinţifice ale cercetătoarei ţin de direcţiile prioritare ale hidrobiologiei, ihtiologiei, ecotoxicologiei şi ecologiei acvatice. Este reprezentantul AŞM în organizaţia regională Strategia Ţărilor Dunărene, al Institutului de Zoologie în Reţeaua Centrelor de Acvacultură din Europa Centrală şi de Est (NACEE), membru al Asociaţiei Internaţionale „Femeile Europei pentru un Viitor Comun” (WECF) şi a altor organizaţii internaţionale. Se manifestă plenar şi în calitate vicepreşedinte al Consiliului Ihtiologic din cadrul Ministerului Mediului.

 

Mult stimată doamnă profesor Elena Zubcov, sînteţi şefa unui laborator ştiinţific, coordonaţi şi nişte proiecte transfrontaliere. Cum vă permit ele să vă diversificaţi viaţa şi activitatea ştiinţifică?

– În condiţiile de finanţare insuficientă a ştiinţei de la bugetul ţării, în tranziţie de peste două decenii, proiectele naţionale şi internaţionale sînt o salvare pentru noi, oamenii de ştiinţă, în sensul că unele din ele ne permit să consolidăm logistic laboratoarele ştiinţifice (procurăm echipament ştiinţific costisitor cu accesoriile respective, materiale, softuri etc.), să realizăm cercetări, să comunicăm cu savanţii din lume, să participăm la foruri internaţionale, să mergem în deplasări de serviciu şi în expediţii de teren. Cercetătorii beneficiază şi de cîte un adaos la salariu, doctoranzii noştri – de burse internaţionale. Toate acestea contribuie la pregătirea cercetătorilor de înaltă calificare cu cunoştinţe şi în managementul ştiinţei.

E cunoscut că dacă un leu sau un dolar investit în industrie sau în agricultură aduce venit10-20 de bănuţi sau tot atîţia cenţi, înseamnă că este creştere – un rezultat pozitiv. Cum credeţi, daca astăzi echipa unui laborator cu aproape 20 de cercetători din cadrul Institutului de Zoologie aduce granturi investiţionale, suma cărora depăşeşte bugetul obţinut de întregul institut de la stat (în ultimii ani – 5-8 mln lei anual), acesta nu este un rezultat aplaudabil?! Graţie a două proiecte transfrontaliere finanţate de UE, în valoare aproape de 5 mln Euro şi realizate împreună cu parteneri din România, Ucraina şi Moldova, institutul a fost înzestrat în 1,5 ani cu echipament ştiinţific sofisticat în sumă de peste 600 de mii de Euro. Ne bucurăm în mod deosebit de un aparataj de unicat în Republica Moldova, spectrometrul ISP OES, analizator genetic – o bijuterie ştiinţifică la ziua de azi, care ridică nivelul şi precizia cercetărilor noastre. Sînt foarte importante şi microscoapele computerizate, diferite accesorii pentru laborator, la fel, şi cele două autovehicule noi-nouţe pentru deservirea expediţiilor de cîmp. În paralel, cu consolidarea bazei noastre ştiinţifice, am realizat cercetările planificate.

Mai în glumă, mai în serios, deducem: orice s-ar vorbi, ne simţim gospodari în toată legea! Avem utilaj, maşină la scară, iar „venitul” (nu-mi place acest cuvînt) n-a fost de 10 bani şi nici de 10 cenţi la o unitate investită, ci considerabil mai mult.

E uşor să implementezi proiecte investiţionale europene? Nu. Abordînd o temă pentru un proiect, trebuie să ieşi din cămăşuica mentalităţii noastre, să fii liber, să vezi cu 2-3 paşi înainte cum pot evolua lucrurile în domeniul respectiv, de fapt, are loc o competiţie între promovarea ideii şi expertiza ei. Dar cel mai complicat este managementul propriu-zis: achiziţiile se realizează conform legislaţiei europene. Ghidul UE PRAG care stipulează regulile şi cerinţele implementării proiectelor cu sute de pagini şi anexe, cu abrevieri neînţelese – au fost pentru mine la început un adevărat şoc. Prin muncă am depăşit aceste dificultăţi, am acumulat şi experienţă. În prezent, pot da consultaţii şi altora.

– Cîte proiecte aţi realizat?

– Multe şi diferite. Circa 50 de proiecte internaţionale şi naţionale şi peste 30 de contracte economice. În anii `90, am înregistrat şi o organizaţie obştească ”ECOTOX”,prin intermediul căreia era mai uşor de obţinut nişte granturi mici. Ele, de facto, erau pe atunci unica sursă pentru menţinerea colectivului din laborator, în condiţiile în care nu primeam mai mult de 25% din salariu. În acea perioadă, multă lume a plecat din ştiinţă şi învăţămînt, îngroşînd numărul vînzătorilor de la piaţă şi cel al emigranţilor. Primul proiect european l-am obţinut în 1998, în cadrul Programului INCO-COPERNICUS, au urmat cele finanţate de SUA în programele CRDF, CRDF-MRDA ş.a. În 2008 am primit de la partenerii noştri din primul proiect european o invitaţie de a participa la o altă lucrare de amploare în cadrul Programului Cadru-7. Însă atunci am fost nevoiţi să refuzăm pe motiv că echipamentul ştiinţific din laboratorul nostru era deja învechit: ce fel de cercetări veritabile poţi realiza cu ajutorul lui? În plus, condiţiile acelui proiect nu prevedeau oportunitatea de a procura utilaj nou.

Atunci am sesizat necesitatea consolidării bazei logistice a cercetării – obiectivul primordial la acea etapă. Timp de un an, graţie cooperării cu Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) din Chişinău, am obţinut o donaţie sub formă de echipament modern, destul de costisitor pentru acele timpuri. A urmat deznodămîntul poveştii noastre: ni s-au deschis uşile către proiectele europene de astăzi. Ţin să mulţumesc pe această cale echipei SDC, care a realizat şi continue să susţină proiecte valoroase sub aspect financiar, dar foarte importante pentru viaţa şi sănătatea oamenilor din ţara noastă. Ele vizează problemele privind aprovizionarea populaţiei cu apă potabilă de calitate, ocrotirea sănătăţii, ecosanitaţia în zonele rurale, ameliorarea mediului de trai.

– Se consideră că obţinerea proiectelor de cercetare prin concurs la nivel naţional şi internaţional este o abilitate mai mult a celor tineri.

– Aşi zice şi da, şi nu. Mă bucur de tinerii de astăzi care posedă şi cunoştinţe, şi entuziasm. De ce nu? Dacă apelăm la statistici, observăm că în ţările avansate economic majoritatea studenţilor participă la proiecte de cercetare deja din anul II de studii. Cu regret, studenţii noştri sînt în afara acestor cercetări, unde ei ar obţine mai multe abilităţi, s-ar pregăti temeinic de viaţă. Chiar de la primele prelegeri, eu le vorbesc studenţilor (citesc cursuri speciale) despre şcoala bună a proiectelor şi mă bucur mult cînd cel puţin unul dintre ei se apropie şi mă întreabă: puteţi să mă ajutaţi ca să fac un proiect? De regulă, aceşti tineri vin apoi în cercetare, dar puţini dintre ei se reţin în colectivele academice din cauza salariilor mici, lipsei spaţiului locativ etc.

– Dar ai Dvs. tineri nu pleacă din laborator. Să credem că din motiv că au condiţii bune de muncă, că cîştigă un ban şi din proiecte, că le este asigurată mobilitatea, stagii peste hotare?

– Posibil! Dar poate că eu am noroc de oameni buni şi talentaţi – atît de tineri cercetători, cît şi de cei mai în vîrstă, care activează alături de mine şi pentru care sînt nu numai conducător, dar cred – şi prietenă. De altfel, ne înţelegem destul de bine. În contextul dat, vreau să evidenţiez un alt gînd: nici o dată n-am împărţit oamenii după vîrstă. Am avut onoarea să fiu alături de savanţi notorii de 70-80 de ani, dar cu o nemaipomenită viziune, inteligenţă şi înţelepciune. Asta îmi permite să afirm că obţinerea şi implementarea proiectelor europene, în special, investiţionale nu depinde de vîrstă, dar, în primul rînd, de cunoştinţe, insistenţă, management corespunzător, muncă intensivă şi, nu, în ultimul rînd, de noroc. Eu, personal, sînt o femeie norocoasă şi împlinită. Mă simt fericită atît în laborator, în institut, cît şi în familie.

Dar cum se lucrează cu proiectele peste hotare?

– Nu este corect cînd se mizează numai pe proiecte internaţionale. Am vizitat centre de cercetare cu care cooperăm din mai multe ţări, unde ne-am convins de justeţea celor afirmate. În ţările avansate economic ponderea lor foarte rar depăşeşte nivelul de 10-15% din bugetul total al instituţiilor ştiinţifice. Cercetarea în toată lumea necesită investiţii permanente din bugetul ţărilor. De exemplu, timp de cîteva luni am activat în cadrul unui colectiv de 15 persoane dintr-o unitate de cercetare din cadrul Universităţii din California, SUA, care realiza la acel moment un proiect de stat cu un buget de cîteva milioane de dolari anual. Cu regret, sîntem departe de astfel de condiţii de finanţare a proiectelor naţionale (cu excepţia celor instituţionale), care se cifrează la 50-100-200 mii de lei anual. Sperăm că prin aderarea la comunitatea europeană vor apărea şi la noi adiţional fonduri naţionale constituite atît de stat, cît şi de întreprinderile private. Dar, în prezent, pentru crearea centrelor de cercetare cu echipament modern, nu văd alte surse decît obţinerea proiectelor internaţionale investiţionale.

– Promovarea ştiinţei la noi în ţară este satisfăcătoare?

– Cred că nu. Noi, cei din ştiinţă, vorbim foarte puţin în mass-media despre rezultatele cercetărilor noastre, despre semnificaţia ştiinţei în dezvoltarea comunităţii. În cadrul proiectelor, am avut cîteva seminare în scopul prezentării lor în zonele rurale şi m-am convins cît de importantă este informarea populaţiei şi a organelor administraţiei locale cu privire la soluţionarea mai multor probleme şi, în special, a celor de protecţie a mediului, de care depinde enorm sănătatea oamenilor. Ulterior, am avut invitaţii similare şi în alte localităţi şi acest lucru ne-a bucurat.

Cunoştinţele şi Civilizaţia există numai împreuna cu Ştiinţa. De aceea în procesul de constituire a unei societăţi bazate pe cunoaştere trebuie să-şi aducă contribuţia, în primul rînd, oamenii de ştiinţă care vor dialoga cu cetăţenii ţării şi referitor la rezultate activităţii lor, viaţa de zi la zi, dar şi privind oportunitatea proiectelor investiţionale. Vor sesiza mai bine rostul de astăzi al cărţii, al cunoaşterii. Prin sate, unele primării deja se dibăcesc în această muncă de a scrie proiecte. Oportunităţi sînt, ele vor mai apărea şi mai multe în procesul realizării Acordului de Asociere a Republicii Moldova la UE.

Interlocutor Tatiana ROTARU

Socialmai mult
19.09.18 - 18:57
19.09.18 - 18:52
19.09.18 - 16:58
19.09.18 - 16:50
19.09.18 - 15:43
19.09.18 - 14:30
19.09.18 - 14:15
19.09.18 - 12:32
19.09.18 - 12:27
18.09.18 - 18:28
18.09.18 - 18:27
18.09.18 - 17:43
18.09.18 - 12:28
17.09.18 - 17:01
17.09.18 - 16:54
17.09.18 - 16:53
17.09.18 - 16:50
17.09.18 - 14:26
17.09.18 - 12:13
16.09.18 - 16:51