Proiect de lege ce prevede redresarea situaţiei din parcul Ţaul

O iniţiativă legislativă pentru depăşirea situaţiei dezastruoase în care se află monumentul de arhitectură peisajeră „Parcul din satul Ţaul” a fost înregistrată, pe 19 martie, de către PLDM la Biroul Permanent al Parlamentului R. Moldova. Iniţiativa aparţine deputatului Liliana Palihovici şi vizează modificarea unei anexe la Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat şi transmiterea parcului din satul Ţaul în gestiunea primăriei localităţii. În nota informativă se menţionează că există două surse de finanţare identificate pentru demararea lucrărilor de reconstrucţie a parcului şi conacului. Astfel lucrările pot fi efectuate prin intermediul Fondului Naţional de Dezvoltare Regională, sau prin alocarea mijloacelor financiare de către Consiliului Raional Donduşeni. „Este important să păstrăm monumentele istorice şi să le dăm o nouă viaţă. Ele trebuie să devină, prin contribuţia autorităţilor şi a comunităţii, locuri atractive atît pentru cetăţenii noştri, cît şi pentru turiştii din afara Moldovei”, a opinat Palihovici.