PROGRAMUL NOVATECA A FOST EXTINS LA NIVEL NAŢIONAL

Programul Novateca, care prevede dotarea bibliotecilor cu tehnologii informaţionale moderne, a fost extins la nivel naţional. Pînă pe 30 aprilie, bibliotecile publice din ţară sînt invitate să aplice la program. Formularul de participare poate fi depus online pe pagina web a programului, www.aplicare.novateca.md.

În următoarele luni, programul va selecta bibliotecile din reţeaua Novateca, care vor fi dotate cu echipament periferic şi calculatoare. De asemenea, vor fi aplicate programe de instruiri şi sprijin bibliotecarilor şi va fi dezvoltat un sistem durabil de suport IT pentru acestea.

Directorul programului, Evan Tracz, a spus, în cadrul evenimentului, că la nivel naţional programul se va aplica timp de 5 ani, iar scopul este de a transforma bibliotecile publice în centre unde oamenii vor avea acces gratuit la tehnologii moderne şi servicii de bibliotecă.

Directorul iniţiativei Global Libraries a fundaţiei Bill şi Melinda Gates, care sprijină financiar programul, Deborah Jacobs, a menţionat faptul că, deşi toate ţările sînt diferite, au ceva comun – bibliotecile. În cazul Republicii Moldova, se vrea ca după cei 5 ani, să fie reabilitată imaginea bibliotecilor şi a caselor de cultură.

Directorul Bibliotecii municipale Bogdan Petriceicu Hasdeu, Lidia Kulikovski, specialist inovaţii de bibliotecă, a spus că, odată cu apariţia internetului, se credea că bibliotecile vor muri, dar s-a adeverit contrariul. Acum biblioteca modernă este un laborator de cunoaştere, reînviat, datorită programului Novateca.

Bibliotecile publice din Moldova vor fi capabile să se conecteze, instruiască şi implice cetăţenii ţării în dezvoltarea comunităţilor prin parteneriate, cooperare şi inovare.

Pe parcursul a doi ani de program-pilot, Novateca a dotat 68 de biblioteci publice din 12 raioane ale ţării cu circa 300 de calculatoare şi echipament periferic şi a instruit 243 de bibliotecari în domeniul utilizării calculatoarelor şi creării noilor servicii de bibliotecă. În acelaşi timp, au fost testate programe de formare a competenţelor bibliotecarilor în domeniile advocacy şi parteneriate, precum şi facilitate diverse oportunităţi de schimb de experienţă şi cunoştinţe între bibliotecarii cu spirit inovator. (IPN)