Formal, cel puţin în Biserică şi după cîţiva paşi după ce s-a ieşit din ea, majoritatea creştinilor admite că Dumnezeu este al tuturor, că fiecare om i se roagă în mod propriu, fără ca minunile pe care le aşteaptă să fie în detrimentul altor semeni de-ai lui. În realitate, însă, lucrurile stau total de-a-ndoaselea. Cel mai la îndemînă, spre exemplu, sînt tot soiul de competiţii în care raportul dintre om şi Dumnezeu, a priori, este tranşat conflictual de către participanţi. Toţi băgăm de seamă cum mari sportivi sau oarecari interpreţi participanţi la o competiţie, atunci cînd intră în concurs ori cînd cîştigă premiul cel mare, se închină creştineşte sau îi mulţumesc Domnului pentru reuşită prin ridicarea privirii spre Cer.

Asta înseamnă, nu-i aşa?, că Dumnezeu i-a ajutat, că a fost de partea lor, dar care este atunci relaţia creştinească dintre Dumnezeu şi cei învinşi, care şi ei sînt creştini şi cred în Divinitate? Observăm, aşadar, că oamenii se zbenguie într-un mod destul de abuziv şi conflictual sub povara recunoştinţei faţă de divinitate. Cînd unul îi mulţumeşte lui Dumnezeu că a cîştigat un meci de box pentru că l-a zdrelit pe adversar, logica ne face să intuim că învinsul ar trebui să intre în conflict cu Dumnezeu pentru că a fost măcelărit de cîştigător sub Patronajul Său Divin. Nu vi se pare că aici avem de-a face cu o privatizarea şmecherească a lui Dumnezeu?

De-a lungul istoriei, nu de puţine ori am avut prilejul să constatăm cîte atrocităţi, genocide s-au săvîrşit în numele lui Dumnezeu. Nu le enumerăm pentru că sînt prea multe, fiind suficient să amintim de Inchiziţie, de vînătorile de vrăjitoare, de Giordano Bruno, rigorile calvinismului etc. La fel, fără să dau pilde, vă invit să vă amintiţi doar cîteva exemple din urma unor mari cataclisme naturale sau produse de tehnologia umană – mor mii de oameni, este salvat, printr-un miracol, unul singur, iar acesta şi familia lui îi mulţumesc lui Dumnezeu, uitînd că acel Dumnezeu privatizat de ei din disperare supravieţuitoare poate că ar fi trebuit să fie salvatorul miilor de dispăruţi, nu doar a unuia! Dacă cel salvat îi mulţumeşte Domnului că a făcut o minune, atunci rudele şi prietenii miilor de oameni morţi cum trebuie să se întoarcă spre Dumnezeu?

Ca să vedeţi cît de păgîn, meschin şi necreştineşte ne închinăm uneori…!

Mihai CONŢI