PRIORITATILE LEGISLATIVE PENTRU SESIUNEA DE PRIMAVARA AU FOST DISCUTATE IN CADRUL SEDINTEI COMUNE A PARLAMENTULUI SI GUVERNULUI

Prioritățile legislative ale sesiunii de primăvară au fost discutate în cadrul unei ședințe comune a conducerii și organelor de lucru ale Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova.

Scopul ședinței, prezidată de Președintele Parlamentului Andrian Candu și Prim-ministrul Pavel Filip, a vizat sincronizarea acțiunilor la nivel parlamentar și guvernamental pentru îndeplinirea programului legislativ de realizare a angajamentelor de transpunere asumate în cadrul Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și UE, precum și prioritățile Guvernului pentru sesiunea curentă.

Potrivit Speakerului Andrian Candu, din totalul celor 42 de proiecte prioritare, 24 țin de implementarea Acordului de Asociere, iar altele 18 se referă la asanarea unor domenii importante, menite să aducă bunăstare cetățenilor, să asigure securitatea statului, inclusiv stabilitatea politică și economică. Printre acestea se regăsesc și o serie de angajamente de realizarea cărora depinde cooperarea viitoare a țării noastre cu Fondul Monetar Internațional, dar și acordarea împrumutului din partea Guvernului României. Astfel, proiectele legislative cu privire la reforma justiției, „pachetul de integritate”, domeniile financiar-bancar și energetic vor examinate în cadrul primelor ședințe ale Legislativului.

Atît Președintele Parlamentului, cît și Prim-ministrul au îndemnat conducerea comisiilor permanente și membrii Cabinetului de miniștri să comunice mai eficient și să conlucreze activ pentru realizarea cît mai rapidă a priorităților propuse. Totodată, a fost agreată organizarea periodică a unor astfel de ședințe comune, următoarea fiind preconizată pentru mijlocul lunii martie.

„Credem că o astfel de comunicare este foarte necesară, pentru a depăși restanțele și tot ceea ce a marcat ultima perioadă de instabilitate, în lipsa Guvernului și a conlucrării dintre executiv și legislativ”, a menționat Andrian Candu.

La rîndul său, Prim-ministrul Pavel Filip a dat asigurări că Guvernul conștientizează pe deplin perioada prin care trece acum Republica Moldova și este axat pe întreprinderea unor măsuri urgente în corespundere cu această situație. „Vor urma acțiuni urgente pentru a depăși această criză, în paralel, ne concentrăm pe prioritățile care se regăsesc în Programul de guvernare”, a subliniat Prim-ministrul.

Agenda ședinței a mai inclus subiecte cu privire la eficientizarea mecanismelor de control parlamentar.