PRINTUL ARABIEI SAUDITE, PRINCIPALUL SUSPECT IN ORDONAREA ASASINARII JURNALISTULUI DE LA THE WASHINGTON POST

The Washington Post scrie că oficiali saudiți i-ar fi promis o funcție înaltă în aparatul guvernamental jurnalistului Jamal Khashoggi dacă accepta să renunțe la exilul autoimpus în Statele Unite și să se întoarcă în Arabia Saudită.

Cotidianul american precizează că în acest mod prințul moștenitor al monarhiei saudite, Mohammad bin Salman, încerca de fapt ca să îl momească pe jurnalist, pentru ca apoi să îl poată condamna la închisoare. Jamal Khashoggi, fost angajat al puterii de la Riad, a devenit în ultimii ani un critic acerb al prințului Salman.

Televiziunea turcă TRT World titrează într-un articol pe site-ul său că prințul Salman ar fi principalul suspect în cazul dispariției jurnalistului saudit, despre care autoritățile turce au spus că ar fi fost ucis și apoi ciopîrțit în sediul consulatului Arabiei Saudite la Istanbul.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că a discutat „la cel mai înalt nivel” cu saudiţIi, pentru a cere explicaţii cu privire la dispariţia jurnalistului critic al puterii de la Riad Jamal Khashoggi şi şi-a exprimat speranţa ca acesta să nu fie mort, relatează News. ro, care citează The Associated Press.

Trump a declarat presei, la Casa Albă, că a discutat „mai mult de o dată” cu puterea saudită de la dispariţia lui Khashoggi, pe 2 octombrie, după ce jurnalistul a intrat în Consulatul Arabiei Saudite la Istanbul.

„Noi vrem să ştim ce se întîmplă acolo”, a spus şeful statului american, citat de AFP.

Pe de altă parte, Casa Albă a anunţat ulterior că John Bolton, consilierul în probleme de securitate naţională, şi consilierul Jared Kushner, ginerele lui Trump, au discutat cu primţul miştenitor Mohammad bin Salman despre dispariţia jurnalistului Jamal Khashoggi, scrie AP.

Bolton şi Kushner au discutat cu prinţul Mohhamad marţi, a precizat o purtătoare de cuvînt a preşedinţiei, Sarah Huckabee Sanders.

TRT World a dat publicității, miercuri, imagini preluate de la camerele de supraveghere, în care jurnalistul Jamal Khashoggi poate fi văzut cum intră în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.

De asemenea, în imaginile difuzate de TRT pot fi văzute mai multe vehicule care ajung la consulat, printre care şi o dubă neagră, care este căutată de autorităţile turce. În plus, TRT a arătat imagini şi cu un grup de bărbaţi trecînd de filtrele de securitate de la aeroportul din Istanbul.