PRIN CRIMEEA, RUSIA ARE ACUM GRANITA DE FACTO CU ROMANIA

Pentru a-şi consolida apărarea în contextul ameninţărilor reprezentate de conflictul din Ucraina şi de acţiunile agresive ale Rusiei, Polonia a început un program fără precedent de modernizare a forţelor sale armate, România fiind următoarea ţară din flancul estic al NATO ce îşi va spori bugetul apărării, mai ales că, potrivit unui analist militar, ea are acum graniţă de facto cu Rusia, după anexarea Crimeii de către aceasta, se arată într-un articol publicat în ediţia electronică a săptămînalului Newsweek. Guvernul de la Varşovia intenţionează să cheltuiască în următorii zece ani circa 34 de miliarde de euro pentru a-şi echipa armata cu tehnică de luptă, astfel că Polonia va fi unul dintre puţinele state membre ale NATO care vor da curs solicitării Alianţei de a aloca apărării cel puţin 2% din PIB. După ce în anul 2009 armata rusă a simulat în timpul unor manevre un atac naval şi aerian asupra Poloniei, deteriorarea recentă a situaţiei de securitate din Ucraina a stîrnit noi îngrijorări la Varşovia, ministrul polonez al apărării avertizînd luna trecută că «şansele unei soluţionări paşnice a crizei din Ucraina sînt în mod clar tot mai reduse». Potrivit lui Gustav Gressel, analist militar la European Council on Foreign Relations, Polonia a pus la punct încă din anul 2012 un plan de dotare a armatei, dar conflictul din Ucraina a impus actualizarea acestuia în sensul sporirii resurselor financiare alocate.

Sursa: Agerpres