Primul transport public din lume de la Regele Soare si Pascal ni se trage

A fost sistat cînd și-au băgat coada politicienii

Multe lucruri pe care le folosim astăzi, în epoca modernă, își au originea în Franța secolului XVII și au fost inventate în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, supranumit Regele Soare și „patron al științei și al tehnologiei”. Sistemele de iluminat public și pantofii cu toc sunt doar două dintre aceste invenții. O altă inovație din secolul XVII, fără de care ne-ar fi extrem de dificil să trăim astăzi, este transportul public. „Carrosses à cinq sol” – trăsurile cu cinci soli – își au originea în anul 1661 și au reprezentat primul sistem de transport public din lume.

Parisul avea nevoie de un sistem de transport accesibil

La acea vreme, Parisul avea aproximativ 530.000 de locuitori și era al cincilea oraș ca mărime din lume. Așezarea avea nouă poduri, peste 500 de străzi, aproximativ 22.000 de clădiri și 100 de zone mai mult sau mai puțin publice, precum grădinile și piețele.

Funcționa deja de ceva timp un sistem privat, asemănător cu cele de taxi de astăzi. Oamenii puteau închiria calești pentru cîteva ore sau chiar pentru o zi întreagă, însă tarifele erau foarte mari. Era, în mod evident, nevoie de un sistem de transport accesibil publicului larg. Artus Gouffier de Roannez, duce de Roannez, a făcut echipă cu Pierre de Perrien, marchizul de Crenan, și cu Louis François du Bouchet de Sourches, marchizul de Sourches, pentru a crea o versiune mai ieftină și mai accesibilă a caleștilor.

Ideea lor era simplă: mai multe trăsuri trase de cai urmau să circule prin Paris, pe trasee prestabilite, și să oprească în locuri fixe de-a lungul rutei. Fiecare pasager trebuia să plătească cinci soli (de aici și denumirea de „trăsuri cu cinci soli”), indiferent dacă era sau nu singurul ocupant al mijlocului de transport.

Creierul din spatele acestui sistem a fost Blaise Pascal, un cunoscut matematician, fizician și inventator al vremii. Pascal a sugerat, de asemenea, ca persoanele cu o situație financiară precară, care nu își permiteau să plătească cinci soli, să plătească doar doi soli.

Ludovic al XIV-lea a aprobat proiectul

Această idee i-a fost prezentată lui Ludovic al XIV-lea în 1661. Regele a dat undă verde proiectului pe 19 Ianuarie 1662, iar Parisul a beneficiat de primul sistem de transport public din lume începînd cu 18 Martie 1662. Prima linie avea șapte trăsuri și făcea legătura între Palatul Luxembourg și Porte Saint-Antoine. La 11 Aprilie, a fost adăugată o a doua linie, care lega strada Saint-Antoine de strada Saint-Honoré.

O a treia linie, implementată pe 22 Mai 1662, făcea legătura între Palatul Luxembourg și strada Montmartre. Cea de-a patra linie a fost adăugată pe 24 Iunie și a primit numele de Ruta Turului Parisului, deoarece înconjura întregul oraș. Deoarece această linie era destul de lungă, ruta a fost împărțită în șase secțiuni. În funcție de cîte secțiuni voiau să străbată pasagerii, tariful creștea. Ultima linie a fost adăugată pe 5 Iulie 1662 și făcea legătura între Palatul Luxembourg, prin Notre-Dame, și strada Poitou.

Din păcate, Blaise Pascal nu a putut beneficia prea mult timp de invenția sa, deoarece s-a stins din viață la 19 August 1662. Acesta planificase, inițial, mai multe rute, care ar fi putut fi adăugate la un moment dat, dar documentația pentru ele s-a pierdut.

Nemulțumirile au apărut rapid

Trăsurile cu cinci soli circulau de la ora șapte dimineața pînă la ora opt seara, atît Vara, cît și Iarna. Fiecare trăsură purta stema orașului Paris, avea opt locuri și era trasă de doi cai. Pentru a face diferența între linii, autoritățile au folosit un anumit număr de flori de crin (florile de crin era simbolul monarhiei franceze). Cel care conducea trăsură și ajutorul său purtau paltoane albastre cu accesorii de culori diferite, în funcție de linia pe care lucrau. Adunate, rutele aveau aproximativ 23 de kilometri. Erau folosiți 50 de cai, iar viteza trăsurilor era de aproximativ nouă kilometri pe oră.

Parizienii au fost încîntați de noul sistem, pînă cînd în afacere s-a implicat Parlamentul. Potrivit Nouvel Eclaire sur l’Histoire, parlamentarii au ordonat ca soldaților, lacheilor, pajilor și oamenilor îmbrăcați în orice fel de uniformă să li se interzică să folosească serviciul, pentru a menține locurile libere pentru burghezie și pentru cei care aveau mai mulți bani.

Cei excluși au fost extrem de nemulțumiți și au început să protesteze, uneori chiar violent. Deoarece prețul biletului a fost ridicat la șase soli, iar trăsurile nu au fost întreținute corespunzător, serviciul a devenit nepopular.

Forțele de Poliție pariziene s-au săturat de agitația creată în jurul acestui subiect și au emis un decret conform căruia cei care perturbau circulația trăsurilor, în orice fel, urmau să fie biciuiți.

Întreținerea deficitară și creșterea prețurilor au fost motivele pentru care caleștile au devenit tot mai puțin populare, astfel că întregul proiect a fost anulat în cele din urmă.

Nu se știe exact cînd a fost desființat serviciul, dar s-a petrecut cîndva între 1677 și 1680. A fost nevoie să treacă încă 200 de ani pînă cînd sistemul a fost reintrodus, în 1892, sub denumirea de ”omnibus”.