„PRIMITI CU HORA UNIRII IN UCRAINA?”

Agenţii unionişti culturali şi politici din România şi-au imaginat că pot dansa Hora Unirii în mijlocul Cernăuţiului la fel de agresiv, autoritar şi didactic aşa cum o fac după bunul lor plac şi în Republica Moldova. S-au înşelat amarnic. Guvernarea de la Kiev nu-i la fel de permisivă, miloagă sau slugarnică faţă de o alta străină la fel cum este cea de la Chişinău faţă de Bucureşti şi Bruxelles. În faţa Ucrainei, România nu-şi poate permite nici să sufle şi nici să mîrîie, chiar dacă ar avea motive să denunţe „Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”. Nu o s-o facă întrucît nu are acelaşi curaj şi aceeaşi demnitate ca şi Ucraina cînd e vorba despre interesul naţional.

Este deja binecunoscut faptul că 14 angajaţi ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) au efectuat Luni, 11 Iunie, între orele 10:00 și 19:00, percheziţii la Centrul cultural român „Eudoxiu Hurmuzachi'' din Cernăuţi şi, în prezent, anchetează conducerea acestuia pentru unele materiale care ar conţine „apeluri la încălcarea integrităţii teritoriale a statului'' ucrainean. Potrivit site-ului web al SBU, este vorba de prezentarea unei hărţi a României Mari (care include şi Nordul Bucovinei) în timpul unui eveniment public, desfăşurat la Cernăuţi, informa portalul Bucpress.eu. În cadrul unui dosar penal, intentat în baza articolului 110 al Codului Penal al Ucrainei, se verifică informațiile cu privire la prezentarea în centrul orașului Cernăuți a unei hărți a României Mari. Ofițerii de securitate au constatat că hărțile au fost imprimate pentru promovarea aniversării în Ucraina a 100 de ani de la crearea României Mari. De asemenea, anchetatorii au constatat că membrii ONG-ului au distribuit literatură în care se face apel la restabilirea „adevărului istoric", prin anularea unor documente internaționale (pactul Ribbentrop-Molotov) și readucerea Bucovinei de Nord, Basarabiei de Nord și Basarabiei de Sud în componența statului român.

Cu toate aspiraţiile proeuropene asumate de către guvernarea de la Kiev, a căror împlinire depinde direct şi de Bucureşti sau Budapesta, Statul ucrainean, direct sau indirect, le dă peste bot românilor şi ungurilor la orice tendinţă de afirmare identitară pe teritoriul Ucrainei dacă i se pare că astfel se atentează la integritatea teritorială a acestei ţări. Incidentul de la Cernăuţi ne dă prilejul să readucem în discuţie poziţia României faţă de Republica Moldova în raport cu cea faţă de Ucraina, cu referire la pretenţiile şi nepretenţiile teritoriale româneşti.

 

Nepretenţii nejustificate faţă de Ucraina şi pretenţii nejustificate faţă de Moldova

Secvenţele care s-au derulat la Cernăuţi au suficientă justificare în tocmai istoricul relaţiilor româno-ucrainene din ultimii 28 de ani, iar mai jos voi argumenta. Cu mult mai justificate ar fi astfel de acţiuni dacă ar fi întreprinse de autorităţile moldoveneşti faţă de unioniştii moldoveni şi români care, tot de 28 de ani, destabilizează Statul Republica Moldova şi întreţin un permanent conflict interetnic artificializat politic. Pretenţiile teritoriale ale României faţă de Republica Moldova au fost şi sunt manifestate pe toate dimensiunile posibile. Nu are rost să intrăm în prea multe detalii ca să explicăm injusteţea acestor pretenţii româneşti. Faptul că actualul teritoriu al Republicii Moldova a făcut parte secvenţial din componenţa României Regale, timp de 22 de ani, în perioada interbelică, nu este un argument în favoarea unei reuniri. Adevărul istoric este acela că populaţia din actualul teritoriu al acestei ţări nu a participat la actul de constituire a Principatelor Unite din 1859. Indiferent de comuniunea lingvistică şi interferenţele istorice, actualul Stat Republica Moldova este o altă ţară decît România şi este inutil să mai reamintim diferenţele fundamentale. Este vorba despre diferenţe majore argumentate istoric şi sociologic şi de către reputaţi cercetători români, ca de exemplul istoricul şi prof. univ. Lucian Boia.

Adevărul e că România manifestă doar faţă de Republica Moldova tendinţe unioniste deoarece, în dimensiuni naţionale mult mai extinse, este o ţară slabă care doreşte să demonstreze că este Puternică pentru că Republica Moldova este o ţară şi mai slabă. Astfel, faţă de moldoveni, românii se simt şi ei mai puternici, mai în drept să-şi manifeste tendinţe expansioniste, iar asta şi în contextul în care, în interior, România este extrem de şubredă în faţa iredentismului minorităţii maghiare din Transilvania. Pentru ca România să fi fost receptată de Republica Moldova drept un Stat puternic şi responsabil faţă de românii minoritari din celelalte ţări, nu faţă de Republica Moldova trebuia să pună în practică politici de reunificare, ci faţă de teritoriile cu adevărat ale României din Ucraina. Rusia nu de la România modernă a luat Moldova în 1812, însă fosta URSS a luat României şi a oferit Ucrainei teritorii româneşti care nu au aparţinut niciodată acestei ţări.

Dragostea de „frate mai mare” a României faţă de Republica Moldova nu poate şterge cu buretele adevărul istoric crud prin care România i-a trădat şi i-a vîndut pe românii din Ucraina cu acte diplomatice în regulă. Laşitatea României şi a fostului ei Preşedinte Emil Constantinescu este una dintre cele mai ruşinoase pagini din istoria României. În faţa ucrainenilor, românii demonstrează că sunt nişte iepuri fricoşi atunci cînd e vorba despre românii de acolo şi teritoriile româneşti din Ucraina.

Pe 7 Iulie 1997, Senatul României ratifica ceea ce este cunoscut drept „Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”. Documentul ar putea fi denunțat oricînd de autoritățile române, Tratatul prevăzînd și că poate fi denunțat cu un an înainte de expirarea valabilității, care se reînoiește automat la 5 ani, după trecerea celor 10 ani de valabilitate inițială. Practic, putea fi denunțat în anul 2016, fără nici o problemă de autoritățile române sau la fel de bine în 2011, așa cum ar putea fi anulat în 2021.

Președintele României de atunci, Emil Constantinescu, a promis încă din Ianuarie 1997 că va recunoaște „realitățile istorice” în ceea ce privește relația dintre România și Ucraina, deși nu avea nici un mandat să facă asemenea declarații. Președintele Constantinescu a cedat inclusiv Insula Șerpilor, un alt teritoriu al României luat cu forța de URSS, după terminarea războiului, în 1948! La conferința de la Davos, în Ianuarie 1997, Constantinescu și-a declarat disponibilitatea pentru ceea ce a numit „sacrificiul istoric"- recunoașterea dreptului de succesiune a Republicii Ucraina asupra teritoriilor românești ocupate prin forță de către Uniune Sovietică.  

Atitudinea capitulardă și dezonorantă a Guvernanților de atunci este nejustificată mai ales că, în 1991, Parlamentul României anunțase oficial că nu recunoaște orice încercare de legitimizare din partea Ucrainei asupra teritoriilor românești luate cu forța de către URSS. Mai mult, în 1993, Guvernul României a notificat omologii ucraineni că în urma dispariției Uniunii Sovietice în 1991, Tratatul de frontieră dintre cele două părți din 1961 a devenit caduc. În Declarația Parlamentului României din 28 Noiembrie 1991, adoptată cu unanimitate de voturi în ședința Camerelor reunite, se spune:

- Parlamentul României, luînd cunoștință de hotărîrea autorităților de la Kiev de a organiza la 1 Decembrie 1991 un referendum asupra independenței Republicii Ucraina, declară solemn că referendumul organizat de autoritățile de la Kiev în teritoriile românești încorporate cu forța în cadrul fostei U.R.S.S. - respectiv Bucovina de Nord, ținutul Herța, ținutul Hotin precum și în județele din Sudul Basarabiei - este nul și neavenit, precum și consecințele acestuia.

- Cere parlamentarilor și guvernelor tuturor statelor care vor recunoaște independența Ucrainei să declare expres că această recunoaștere nu se extinde și asupra teritoriilor românești menționate.

- Solicită Guvernului țării să înceapă de urgență negocieri cu autoritățile de la Kiev în problema teritoriilor românești anexate cu forța de U.R.S.S.

Tot în acest sens, în Aprilie 1993, Guvernul Român notifică Guvernului Ucrainean faptul că, urmare a dispariției Uniunii Sovietice și a apariției la frontiera de Est a României a două noi state independente, Ucraina și Republica Moldova, Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-sovietice, colaborarea și asistența mutuală în problemele de frontieră, încheiat în 1961, a devenit caduc.

Opinia publică românească a fost indusă în eroare de o campanie de manipulare, ai cărei artizani au fost Convenția Democratică (CDR), aflată atunci la Guvernare și Președintele Constantinescu, iar unealta principală a fost abia înființatul PRO TV. Principalii artizani ai acestei acțiuni sunt Președintele Emil Constantinescu, președintele Senatului Petre Roman și ministrul de Externe din acea perioadă, Adrian Severin. Concluzia îi aparține regretatului academician, profesor și istoric Florin Constantiniu: „În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un Guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se găsi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947).”

Jalnic şi dezonorant! Chiar că este inutil să mai adăugăm şi altele!

Mihai CONŢIU