PRIMARIILE SATELOR MOLDOVENESTI CARE VOTEAZA UNIREA LOR CU ROMANIA

Un scenariu pus bine la punct pentru ca şi unele localităţi româneşti să ceară unirea cu Ungaria

După deschiderea graniţelor dintre Republica Moldova şi România, care a demarat masiv după 1991, ex-preşedintele moldovean Mircea Snegur îl avea drept partener de discuţii pe fostul preşedinte român neocomunist Ion Iliescu, în aceeaşi măsură ori „identificare frăţească” cu care „elita intelectuală moldovenească” se îmbrăţişa cu Iliescu în numele moldovenilor şi al unionismului. Și făcea acest lucru fără să se gîndească la crimele acestuia împotriva poporului român de după 22 Decembrie 1989, ca să justifice lovitura de stat împotriva dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu prin rebotezarea ei în „revoluţie anticeauşistă a românilor”.

Tentativa de „românizare a Basarabiei” a început încă din anii 1990-1991, încă de cînd „hoardele de elite intelectuale” din încă RSS Moldovenească au mers „să ceară ajutor financiar pentru românism” de la Ion Iliescu. Mai apoi, au început să-i dea trîrcoale lui Iliescu şi politicienii moldoveni înscrişi în „proiectul unionist”. Încă de atunci, „unionismul” a devenit o afacere profitabilă între foştii nomenclaturişti sovietici moldoveni şi cei români. E de mirare că nici pînă acum aceste „afaceri cu românismul” nu sînt cercetate penal, de către români.

Unionismul de acum este la fel ca cel din anii 1990-1991, numai că, fireşte, şi-a schimbat strategiile în funcţie de „noile prefaceri politice” din Republica Moldova. Cînd spunem că unionismul de acum este la fel ca cel din anii 1990-1991, ne referim la aceea că factorii guvernamentali de decizie de la Bucureşti sînt urmaşii aceluiaşi Ion Iliescu. Acţiunile liderilor unionişti din ultimii aproape 28 de ani ne demonstrează că nu unirea Republicii Moldova cu România este ţelul lor suprem, ci dezintegrarea teritorială a României şi păstrarea permanentă în Republica Moldova a unei stări de incertitudine statală, cu conflicte interetnice, opţiuni geopolitice sau geostrategice spre România sau Rusia, cu autoidentificări ecumenice faţă de o Patriarhie sau alta etc.

 

Chinurile prefacerilor unor unionişti

Cei mai mulţi dintre activiştii români „din teren” nu au o profesie bine precizată. Se ascund în spatele a tor felul de ONG-uri sau chiar partide politice unioniste. Supravieţuirea lor materială depinde de finanţările obţinute de la Statul român, Consilii Judeţene sau Primării din România şi tot felul de alte organisme „sensibilizate” de către „fraţii basarabeni”. „Fraţii basarabeni unionişti”, cu mici adaosuri sau „reformulări”, au cam rămas aceiaşi din 1990-1991. Cei bătrîni în ale unionismului îi pizmuiesc de moarte pe cei tineri cu gîndul la „bugetul unirii”. Cei tineri îşi reformulează mesajul unionist ca să le demonstreze ălora bătrîni cît au eşuat, dar nu ies cu nici un mesaj public prin care să-i acuze că au cheltuit banii degeaba. Există bani pentru unionism şi trebuie să fie cheltuiţi cît mai spectaculos, iar asta vedem din ceea ce se întîmplă acum!

Patetismul unionist de pînă în anul 2009 era justificat de existenţa guvernării comuniste, care oricum nu i-a încarcerat pe activiştii unionişti. Probabil că guvernarea comunistă a constatat cît de ineficient este curentul unionist aici deoarece nici pînă în 2001 nu fusese nimic altceva decît un balon de săpun, o afacere inclusiv cu paşapoarte româneşti pentru moldoveni. După 2009, unioniştii români au avut acces în antecamera Puterii nou instalate. Nici după acest an nu au reuşit să devină o forţă apreciabilă, în pofida unor sondaje de opinie publică „bine calculate”. Acum, după ce PDM a devenit partidul Stat, unioniştii au ajuns în cea mai dezonorantă poziţionare.

 

Anul 2018, un centenar al unei uniri de cîndva şi al unei reuniri imposibile

Spuneam mai devreme că după ce PDM a devenit partidul Stat, unioniştii au ajuns în cea mai dezonorantă poziţionare, iar aici mă refeream la relaţiile unioniştilor români cu guvernanţii moldoveni. Aici constatăm o serie de paradoxuri dintre cele mai halucinante. În România, unioniştii sînt nevoiţi să apeleze pentru susţinere la nivel de Stat de la guvernanţii penali de la Bucureşti, care sînt urmaşii lui Iliescu şi partenerii politici ai PDM de la Chişinău. Este ştiut, însă, că guvernanţii de la Chişinău sînt „fraţi politici” cu cei de la Bucureşti doar în virtutea fugii de Codurile Penale din cele două ţări, nu şi din perspectiva vreunor îngemănări politice, deşi poate nu-i chiar aşa, pe alocuri.

Toţi analiştii moldoveni, români şi din Occident ştiu că guvernanţii de la Chişinău nu vor integrare europeană, ci doar o mimează de dragul supravieţuirii politice. România este membră UE, însă guvernaţii penali de la Bucureşti acţionează de parcă vor să scoată ţara din UE. Să însemne asta că există un plan comun între guvernanţii români şi moldoveni? Alianţe politice dictate de teama Codului Penal? Din perspective politice de reprezentare vorbind, guvernaţii de la Bucureşti ar fi fost mai curînd motivaţi să-l susţină pe Preşedintele Igor Dodon, dar ei au înţeles că pîinea şi cuţitul Puterii se află în mîinile lui Vladimir Plahotniuc, singurul cu care pot împărţi bugete pentru orice, inclusiv pentru unionism.

 

Satele moldoveneşti care semnează unirea cu România

De la o vreme, cîteva Primării ale unor sate din Republica Moldova semnează nişte hotărîri prin care spun că vor unirea cu România. Din cîte ştim, aceste Primării se subordonează PDM. Îşi imaginează cineva că poate exista vreo Primărie din această ţară care se află sub subordinea politică a PDM și care să facă ce vrea, după cum îl taie capul pe primar? Sigur că nu există aşa ceva, dar de ce PDM este de acord cu astfel de iniţiative?

Guvernarea de la Bucureşti a oferit Republicii Moldova un împrumut de 160 de milioane de euro, dar de ce în condiţiile în care UE ezită să ofere o sută de milioane de euro asistenţă doar pentru că s-a schimbat Codul Electoral? Anul 2018 este unul electoral în Republica Moldova, iar românii marchează 100 de ani de la unirea din 1918. În schimbul celor 160 de milioane de euro oferite Republicii Moldova, printre multe altele, guvernanţii români şi unioniştii aveau nevoie de cîteva victorii simbolice aici, iar acestea sînt întruchipate şi de cele cîteva Primării săteşti care au decis că vor unirea cu România. Victorii betege, autodistructive şi provocatoare, în acelaşi timp! Aici nici nu mai este cazul să vorbim despre cum se plasează hotărîrile Primăriilor în cauză cu Constituţia, fiind suficient să aşteptăm să vedem cum ar acţiona România în cazul în care, de exemplu, Primăria oraşului Odorheiul Secuiesc va vota o unire cu Ungaria. Republicii Moldova nu i-ar rămînde decît să acţioneze la fel ca şi România într-o astfel de situaţie.

Exaltaţii români ai unionismului cred că astfel vor aniversa victoria şi centenarul unirii de la 1918, dar nu s-au gîndit nici o clipă la efectul unui astfel de demers. În primul rînd, acţiunea cu pricină este o provocare făţişă la adresa Tiraspolului, Rusiei şi a oraşelor moldoveneşti mari care nu agreează unirea cu România. Chiar dacă şi Primăriile din Bălţi, Comrat sau Taraclia ar fi votat un astfel de demers, asta nu ar fi avut valoarea unui referendum sau a vreunei prevederi constituţionale.

 

Diversiunea lui Plahotniuc prin Băsescu şi Şalaru

Fostul preşedinte român Traian Băsescu îşi face de cap pe teritoriul Republicii Moldova la limita Codului Penal. Practic, se plimbă electoral prin această ţară ca pe moşia lui şi atentează deschis la independenţa teritorială a acestei ţări. Logic, oricine se poate întreba astfel: Cînd era preşedintele României, el şi serviciile secrete cum ar fi reacţionat faţă de un cetăţean maghiar care s-ar fi plimbat liber prin Transilvania ca să facă propagandă electorală de reunire a acestui teritoriu cu Ungaria? Chiar l-ar fi lăsat să atenteze astfel la integritatea teritorială a României, la fel cum o face el în Republica Moldova?

Serviciile secrete moldoveneşti şi Justiţia din această ţară par a fi complici activi cu Băsescu în acţiunile lui destabilizatoare şi provocatoare. Ca să ne fie abătută atenţia de la gravitatea acţiunilor lui Băsescu, se face mare zarvă în jurul retragerii cetăţeniei moldoveneşti şi faţă de procesele judiciare prin care ex-preşedintele român vrea să obţină anularea Decretului prin care i s-a retras cetăţenia moldovenească. Cît a fost preşedinte, în raport cu poporul român, Băsescu a fost o figură politică conflictuală şi a făcut numai rău României. Pentru cei care vor detalii, nu au decît să citească presa românească. Acum Băsescu, intrîndu-i în cap că este un politician nemuritor, de cursă lungă şi un învingător, a intrat într-un conflict major cu populaţia Republicii Moldova, cu legile şi constituţia acestei ţări.

Orice om informat ştie că Băsescu nu-şi face de cap aici fără un „bilet de voie” eliberat de cineva foarte puternic, iar acesta nu poate fi altul decît Vladimir Plahotniuc. Oricît de puternic a fost el în România timp de 10 ani de Preşedinţie, aici Plahotniuc îl poate strivi ca pe o gînganie oarecare. Nu o face deoarece are nevoie de „scandalul Băsescu” pus în context cu opoziţia justificată constituţional a Preşedintelui Igor Dodon. Lumea trebuie să cam uite de furtul miliardului, de recuperarea lui şi pedepsirea vinovaţilor, iar televiziunile, în mod diversionist, trebuie să ne prezinte în detaliu ce crede Băsescu despre unire, despre Dodon şi retragerea cetăţeniei, cum reacţionează Dodon faţă de acţiunile subversive ale lui Băsescu etc. Între timp, Plahotniuc îşi vede liniştit de combinaţiile lui prin care îşi consolidează şi mai mult stăpînirea ţării.

Cînd Justiţia lui Plahotnuc i-a permis lui Anatol Şalaru să facă un partid unionist, este clar că acesta i-a promis lui Plahotniuc că va apela la Băsescu şi că îl va aduce în Republica Moldova. În consecinţă, lui Şalaru i se pot incrimina tot atîtea ca şi lui Băsescu, numai că nu li se va întîmpla nimic atîta timp cît au protecţia lui Plahotniuc şi cît acesta are nevoie de zarva lor unionistă. Tot în acest context, înţelege oricine că Plahotniuc controlează mişcarea unionistă de aici la fel cum o controla atunci cînd în fruntea ei se afla Mihai Ghimpu, pe care, după cum vedeţi, l-a înlocuit cu Şalaru.

Permiţîndu-le lui Băsescu şi Şalaru să-şi facă de cap aici, Plahotniuc ştie că aceştia vor rupe din electoratul unor partide ca PAS, PPDA, PLDM, ce a mai rămas din PL, dar şi de la altele. Totodată, Plahotniuc are nevoie de o radicalizare a unui posibil conflict interetnic pentru ca atunci cînd va atinge cote explozive el să fie „cavalerul dreptăţii”, cel care va rezolva situaţia, eventual băgîndu-i în puşcărie pe Băsescu şi Şalaru pentru atentat la siguranţa naţională a ţării. După cum vedeţi, şi din aceste perspective, Plahotniuc crede că îi poate submina autoritatea Preşedintelui Igor Dodon. Singura surpriză care s-ar putea ivi este situaţia în care moldovenii nemulţumiţi şi care înţeleg deja jocurile care se experimentează pe ei să iasă în stradă, să-l ciomăgească pe Băsescu şi să-l înveţe să înoate în apa Prutului spre malul românesc şi să transforme sediul PDM ca de miliardari americani în locuinţă socială! PDM aduce războiul în R. Moldova!

Teofil KAMINSKI

Socialmai mult
23.02.18 - 18:28
23.02.18 - 18:28
23.02.18 - 17:37
23.02.18 - 13:26
23.02.18 - 13:23
23.02.18 - 13:17
23.02.18 - 13:16
23.02.18 - 13:15
22.02.18 - 16:33
22.02.18 - 16:30
22.02.18 - 16:29
22.02.18 - 15:57
22.02.18 - 15:56
22.02.18 - 13:40
22.02.18 - 13:39
22.02.18 - 13:38
22.02.18 - 11:52
22.02.18 - 11:48
21.02.18 - 19:18
21.02.18 - 16:48