PRIMA DOAMNA A REPUBLICII MOLDOVA A AVUT O INTREVEDERE CU DIRECTORUL GENERAL AL ORGANIZATIEI ISRAELIENE DE CARITATE ”YAD SARAH”

În cadrul vizitei în Statul Israel, Prima Doamnă a Republicii Moldova, Galina Dodon a avut o întrevedere cu Moshe Cohen, directorul general al Organizației Israeliene de caritate ”YAD SARAH”.

Prima Doamnă s-a familiarizat cu activitatea Fundației ”YAD SARAH”, cu serviciile de asistență oferite, remarcînd importanța și amploarea activității organizației respective.

În cadrul discuțiilor, partea israeliană s-a arătat dispusă pentru inițierea colaborării cu Fundația de Binefacere ”Din Suflet” patronată de Galina Dodon, în vederea implementării unor servicii sociale necesare pentru persoanele aflate în dificultate din Republica Moldova.

Fundația ”YAD SARAH” este una dintre cele mai importante organizații de caritate din Israel, cu o rețea de peste 110 filiale și cca 7000 de voluntari care desfășoară o amplă activitate de oferire a asistenței persoanelor în etate, persoanelor cu necesități speciale și celor ce suferă de maladii grave. Organizația acordă ajutor, anual, la peste 450.000 de persoane prin intermediul celor peste 25 de tipuri de servicii sociale oferite, printre care, oferirea asistenței medicale urgente gratuite în orele nocturne și închirierea echipamentelor medicale: cărucioare pentru vîrstnici și pentru persoanele cu dizabilități, paturi ortopedice, aparate de oxigen, etc.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova