PRIM-MINISTRUL ION CHICU S-A INTILNIT CU E.S. ANGELA GANNINGER, AMBASADOAREA GERMANIEI IN REPUBLICA MOLDOVA

Prim-ministrul Ion Chicu s-a întîlnit cu E.S. doamna Angela Ganninger, Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova. În centrul discuției a fost subiectul investițiilor publice în infrastructură planificate pentru anul 2020.

Premierul a informat oficialul că Guvernul va face investiții masive în infrastructura drumurilor, pentru care au fost lansate deja licitațiile publice pentru contractarea lucrărilor de construcțiilor. Prioritare sînt programele naționale de aprovizionare cu apă potabilă, de gestionare a deșeurilor solide și iluminatul stradal.

„Acestea sînt proiectele naționale care vor fi implementate inclusiv din bugetul investițiilor publice. Evident, vom continua proiectele lansate cu sprijinul financiar al partenerilor de dezvoltare”, a menționat dl. Chicu.

Părțile au făcut un schimb de opinii privind intenția Guvernului de a dezvolta infrastructura aeroportuară din țară. În context, șeful Executivului a menționat necesitatea RM de a avea încă un aeroport internațional. Astfel, va fi contractată o companie internațională pentru a face studiul de fezabilitate privind deschiderea aeroportului de la Bălți. Guvernul intenționează realizarea proiectului din contul investițiilor private. Premierul a precizat că deschiderea aeroportului de la Mărculești este ușor realizabilă, întrucît necesită investiții mai mici, de cca 50 mil. de lei. Funcționalitatea aeroportului va contribui la dezvoltarea Zonei Economice Libere.

În altă ordine de idei, oficialii au discutat despre problemele în dezvoltarea afacerilor de către investitorii străini în țară, evoluția discuțiilor cu FMI, dar și stadiul de implementare a reformei justiției. În context, prim-ministrul a menționat că Guvernul e decis să implementeze recomandările experților de la Consiliul Europei, care prevăd desfășurarea consultărilor pe larg a proiectelor de lege aferente reformei justiției.

Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului RM

01.08.20 - 00:27
02.08.20 - 02:26
02.08.20 - 02:20
01.08.20 - 00:33
01.08.20 - 00:34
01.08.20 - 00:31
02.08.20 - 02:24
03.08.20 - 17:19
01.08.20 - 00:29
02.08.20 - 02:29
03.08.20 - 00:52
02.08.20 - 15:25
02.08.20 - 02:21
02.08.20 - 20:46
02.08.20 - 17:32