Între „dictatura poporului” şi cea a unei majorităţi parlamentare controlabile

Încă de cînd Igor Dodon a fost ales Preşedinte legitim al Republicii Moldova, fostul Preşedinte Vladimir Voronin i-a contestat permanent legitimitatea, în contextul în care s-a revenit la norma constituţională iniţială prin care şeful Statului trebuie ales prin vot universal, de către majoritatea cetăţenilor ţării. Este ştiut că, pe data de 4 Martie 2016, Curtea Constituţională a pronunţat Hotărîrea privind controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Legii nr. 1115-XIV din 5 Iulie 2000 cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova (modul de alegere a Preşedintelui) [Sesizarea nr. 48b/2015].

Vă reamintim că, pe data de 5 Iulie 2000, Constituția Republicii Moldova a fost modificată pentru ca Președintele Republicii Moldova să fie ales de Parlament prin vot secret, nu prin votul direct al populației, așa cum se practicase pînă atunci. Parlamentul de la Chișinău a decis astfel transformarea Republicii Moldova în Republică Parlamentară, în care șeful Statului este ales de Legislativ, iar Guvernul beneficiază de prerogative extinse. S-a ajuns în această situaţie deoarece ex-preşedintele Lucinschi, anterior, a iniţiat, legitim şi justificat, un referendum naţional prin care cerea moldovenilor să decidă dacă şeful Statului trebuie sau nu să aibă împuterniciri specifice unei republici prezidenţiale, un subiect actual şi astăzi. La alegerile parlamentare din 25 Februarie 2001, Partidul Comuniștilor a ieșit învingător. În ziua de 4 Aprilie 2001, Vladimir Voronin, președintele Partidului Comuniștilor, a fost ales Președinte al Republicii Moldova.

Printre cei care au semnat iniţiativa Proiectului de lege prin care s-a decis ca Preşedintele să fie ales de către Parlament, nu de către întreg poporul, există, după cum veţi vedea, nume sonore şi cu pretenţii democratice europene. Pretextul fals al acestei iniţiative, absolut contraindicat realităţilor de atunci şi de acum din Republica Moldova, a fost modelul republicilor de tip parlamentar ca Austria, Germania, Italia etc. De parcă democraţia din Moldova ar fi fost exersată în sute de ani şi ar fi avut tradiţiile şi maturitatea din ţările amintite!

Ca o consecinţă a acestei iniţiative legislative, Vladimir Voronin a devenit Preşedintele Republicii Moldova, timp de două mandate consecutive, şi datorită unora ca Alexandru Moşanu, Valeriu Ghileţchi, Alecu Reniţă, Mihai Cimpoi, Andrei Strîmbeanu, Ala Mîndîcanu, Valeriu Matei, Vitalia Pavlicenco şi alţi „anticomunişti”. Astfel, „dictatura democratică a poporului” a fost înlocuită cu „dictatura unei majorităţi parlamentare conjuncturale”. Cînd a fost ales Preşedinte, Vladimir Voronin nu a riscat nimic, iar asta pentru că era asigurat de votul majorităţii parlamentare a comuniştilor, în primul mandat, iar în cel de-al doilea a fost asigurat inclusiv prin sprijinul ex-preşedintelui român Traian Băsescu. În ambele situaţii, nu poporul a decis alegerea Preşedintelui, ci o mînă de oameni.

Igor Dodon, da, a riscat avîntîndu-se în campania electorală de alegere a Preşedintelui de către întreg poporul. Dodon nu a avut „certitudinile” pe care le-a avut Voronin, iar victoria sa aruncă în umbră toate contestările domnului Voronin, inclusiv legitimitatea mandatelor sale prezidenţiale, după cum veţi vedea.

Pentru a nu fi suspectaţi de subiectivitate în privinţa „translării constituţionale” a Republicii Moldova de la sistemul semi-prezidenţial la cel parlamentar, pentru că nu le ştim pe toate, vă oferim expunerea unui expert extrem de calificat. Este vorba despre o expunere a constituţionalistului Veaceslav Zaporojan, publicată pe data de 10 Mai 2011 pe site-ul Democracy.md, din care vom reproduce fragmentele cele mai relevante.

Veaceslav Zaporojan:„…La 5 Iulie 2000, Parlamentul Republicii Moldova, în calitatea sa de adunare constituantă, a adoptat controversata Lege nr.1115-XIV. Prin această lege, Republica Moldova, peste noapte, fără consimţămîntul poporului, care, conform art.2 din Constituţie, este suveranul puterii de stat, s-a transformat din republică prezidenţială în republică parlamentară. Evenimentul constituţional nu ar fi fost discutabil dacă anterior, la 23 Mai 1999, în cadrul referendumului republican consultativ, poporul suveran nu s-ar fi pronunţat pentru întărirea prerogativelor prezidenţiale, şi nu diminuarea lor. Astfel, la referendum au participat 1,4 milioane de alegători, ceea ce constituia 58,33%, din care 55,3% au răspuns “da” la întrebarea “Sînteţi pentru modificarea Constituţiei în scopul instituirii sistemului prezidenţial de guvernare în Republica Moldova, în cadrul căruia Preşedintele republicii ar fi responsabil de formarea şi conducerea Guvernului, precum şi de rezultatele guvernării ţării?”. La aceeaşi întrebare au răspuns “nu” — 30,85% de alegători.

Conform legislaţiei în vigoare la acea perioadă, referendumul în cauză nu a avut putere juridică obligatorie, pentru că la el au participat mai puţin de 3/5 din alegători, sau 61%. Dacă la timpul respectiv acţiona legislaţia actuală (care pentru obligativitatea unei hotărîri prevede 50% din 33% de alegători), Preşedintele de atunci, dl Petru Lucinschi, care a iniţiat referendumul, ar fi repurtat o victorie indiscutabilă, Parlamentul fiind obligat să-i acorde şi prerogativele de conducere a Guvernului, aproape ca în sistemul SUA.

În mod logic şi legitim, reprezentanţii poporului, respectînd voinţa poporului, trebuiau să ţină cont de opinia majorităţii, chiar dacă din punct de vedere al legii pentru ei această voinţă nu era obligatorie. Spre exemplu, în Elveţia, pentru ca o hotărîre să devină obligatorie pentru Parlament, este necesar ca pentru ea să voteze 50% din alegătorii ce au participat la referendum.

Comisia Electorală Centrală (CEC), ţinînd cont de cuvîntul “poate” din textul art.171 al Codului electoral: “CEC poate declara nevalabil referendumul republican, dacă la el au participat mai puţin de 3/5 din numărul persoanelor înscrise în liste”, a constatat că nu există temei pentru a declara nevalabil referendumul republican consultativ.Curtea Constituţională (CC), la rîndul său, în baza Hotărîrîi nr.32 din 15.06.1999, a confirmat rezultatele referendumului republican consultativ, însă a decis că acesta “poartă caracter consultativ şi rezultatele lui nu produc efecte juridice”. Astfel, CEC şi CC au împăcat atît majoritatea parlamentară, cît şi Preşedintele.

Reprezentanţii poporului, însă, fiind în opoziţie faţă de şeful statului, este vorba de Petru Lucinschi, au dorit să-i răspundă cu aceeaşi monedă şi au iniţiat revizuirea Constituţiei în sens invers: pentru diminuarea statutului constituţional al Preşedintelui şi privarea poporului de dreptul de a alege Preşedintele.

La 2 August 1999, 38 de deputaţi au ignorat voinţa poporului expusă în cadrul referendumului din 23 Mai 1999 şi au depus la CC un proiect de lege, prin care Preşedintele urma să fie ales de majoritatea deputaţilor aleşi. Aceştia au fost: Alexandru Moşanu, Valeriu Ghileţchi, Vasile Nedelciuc, Ion Neagu, Alecu Reniţă, Alexandru Lazar, Pavel Prodan, Mihai Cimpoi, Ion Dediu, Vasile Cotună, Vasile Şoimaru, Ion Răzlog, Andrei Strîmbeanu, Mihai Ciorici, Ilie Untilă, Ala Mîndîcanu, Ion Ungureanu, Tudor Lefter, Ştefan Secăreanu, Vlad Cubreacov, Dumitru Osipov, Ecaterina Mardarovici, Vasile Untu, Eugen Gîrlă, Anatol Dubrovschi, Anatol Ciobanu, Vasile Spinei, Mihai Ceban, Valeriu Muravschi, Dumitru Paladi, Sergiu Zaharia, Vitalie Tabunşcic, Ilia Trombiţchi, Valeriu Matei, Iurie Roşca, Sergiu Burcă, Vitalia Pavlicenco, Vladimir Reus.

(…) Proiectul prevedea că în cazul nealegerii şefului statului Preşedintele în exerciţiu nu are dreptul de a dizolva Parlamentul. CC, prin Avizul nr. 6 din 16.11.1999, a aprobat proiectul de lege de revizuire a Constituţiei, pentru că este dreptul Parlamentului, ca adunare constituantă, să schimbe modul de alegere a Preşedintelui. Credem că s-a comis o greşeală la momentul adoptării Constituţiei deoarece nu s-a prevăzut în alin.(1) art.142 că forma de guvernămînt poate fi schimbată numai cu aprobarea poporului, prin referendum. …Prin proiectul avizat de CC cetăţenii RM erau privaţi de dreptul constituţional de a alege şeful statului. Fără a stărui asupra acestei concluzii stranii a CC, precum şi asupra referendumului din 23 Mai 1999, vom constata că reprezentanţii poporului au avut dreptul să modifice Constituţia, şi poate, ca urmare, ne aliniam şi noi la statele europene cu tradiţii parlamentare.

Însă majoritatea constituţională a Parlamentului de legislatura a XIV-a a perseverat în ambiţiile sale. La 5 Iulie 2000 a adoptat o altă lege, neavizată de CC, instituind în RM o republică “mai parlamentară”. Astfel, dacă proiectul de lege prevedea alegerea Preşedintelui ţării cu votul a 52 de deputaţi, noua lege prevedea alegerea lui cu 61 de deputaţi. Spre deosebire de proiectul de lege, care nu permitea dizolvarea Parlamentului în cazul nealegerii Preşedintelui, noua lege conţine o astfel de prevedere.

…Ţinem să menţionăm că, potrivit Regulamentului care era în vigoare la momentul respectiv, proiectul avizat de CC putea fi modificat de Parlament numai în plan redacţional. În această situaţie, în mod logic, punem cîteva întrebări: proiectul iniţial a fost modificat întîmplător? El a fost modificat de deputaţi sau de colaboratorii aparatului Parlamentului? Dacă modificarea respectivă a fost operată de deputaţi, ei au fost preîntîmpinaţi de ilegalitatea actului săvîrşit? Credem că pentru a afla răspunsul la aceste întrebări este necesară efectuarea unei anchete.

O analiză sumară ne face să credem că modificarea proiectului de lege a fost intenţionată, pentru că art. 78 din Constituţie în proiectul avizat de Curtea Constituţională conţinea 3 alineate, în prezent el conţine 6 alineate. O astfel de metamorfoză nu poate fi întîmplătoare. De aici întrebarea: cine este responsabil de această încălcare flagrantă a legii? Avînd în vedere că din această cauză au avut loc 3 scrutine anticipate şi un referendum republican, care au implicat cheltuieli considerabile, credem că ar fi cazul ca Procurorul General să intenteze o acţiune penală ori împotriva celor care au votat proiectul de lege neavizat de CC, ori împotriva funcţionarilor Parlamentului, care au “împins” deputaţilor proiectul de lege “redactat”. …Unor astfel de consilieri, fără nici o ezitare, li se poate înainta învinuirea conform articolele 328 sau 329 din Codul penal, pentru excesul de putere, depăşirea atribuţiilor sau neglijenţă în serviciu.

Art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie permite CC să controleze constituţionalitatea oricărei legi, inclusiv de revizuire a Constituţiei. Înţelegînd acest fapt, regretatul deputat Victor Cecan a contestat la CC Legea nr.1115 din 5 Iulie 2000 de revizuire a Constituţiei, depistînd în această lege 17 modificări neavizate de CC. CC a găsit o modalitate foarte simplă de a se eschiva de la garantarea supremaţiei Constituţiei, declarînd în Decizia nr.5 din 18.05.2001 că legea de revizuire a Constituţiei, fiind adoptată, face parte din Constituţie, din care cauză nu poate fi supusă controlului constituţionalităţii. Astfel, CC a ignorat propriul său aviz asupra acestui proiect de lege de revizuire a Constituţiei. Din cauza avizului respectiv, toate avizele Curţii asupra proiectelor de revizuire a Constituţiei nu au nici o valoare constituţională şi juridică, pentru că în procesul adoptării legii deputaţii pot modifica proiectul avizat fără a fi supuşi unei sancţiuni constituţionale. Pentru CC această problemă există şi poate fi soluţionată numai după reglementarea termenului în care o astfel de lege este susceptibilă căilor de atac. Or, dacă admitem că CC trebuie să examineze constituţionalitatea unei legi de revizuire a Constituţiei, precum Legea nr.1115 din 5 Iulie 2000, acest lucru este problematic, dar ipotetic posibil după aplicarea ei timp de 11 ani.

Revenind la procedura de adoptare a Legii nr.1115 din 5 Iulie 2000, vom evidenţia graba cu care s-a elaborat proiectul de lege de revizuire a Constituţiei. Cu doar 12 zile pînă la adoptarea legii, pe 22.06.2000, a fost formată aşa-numita Comisie specială pentru examinarea proiectelor de legi privind revizuirea Constituţiei. Graba cu care s-a format Comisia şi s-a adoptat Legea nr.1115 a fost dictată de necesitatea de a anticipa examinarea proiectului de lege de revizuire a Constituţiei iniţiat de Preşedintele Republicii Moldova, prin care se întăreau prerogativele şefului statului, prim-ministrul era obligat să raporteze Preşedintelui ţării despre acţiunile sale, se instituia procedura de control popular, prin referendum, al legilor de revizuire a Constituţiei ş.a. Nu întîmplător acest proiect a fost avizat de CC la 11.07.2000, după ce Constituţia era aproape modificată, iar Preşedintele Republicii Moldova nu mai avea dreptul de a iniţia revizuirea Constituţiei.

Comisia formată trebuia să examineze trei proiecte de lege de revizuire a Constituţiei. Din 3 proiecte (în Parlament erau înregistrate 6 proiecte) Comisia a ales diferite norme, fără a lua în consideraţie conceptul iniţial al fiecărui proiect. …Nu putem să afirmăm că deputaţii au încălcat Regulamentul Parlamentului nefiind în cunoştinţă de cauză. Vicepreşedintele Comisiei speciale constituţionale i-a preîntîmpinat că Regulamentul nu permite modificarea proiectului de lege de revizuire a Constituţiei avizat de CC. Parlamentul însă, cu o febrilitate de nedescris, a adoptat urgent această lege, care de fapt schimba forma de guvernare, în aceeaşi zi în trei lecturi.

Mai mult ca atît, art.78 din Constituţie, propus de Comisia specială pentru adoptare, conţinea 7 alineate, unul din ele, al patrulea, avînd următorul cuprins: “Dacă şi în turul doi nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se organizează al treilea tur de scrutin cu candidaţii participanţi la turul doi, ales considerîndu-se candidatul care a obţinut votul deputaţilor aleşi”. Din cîte vedem, acest alineat ar fi salvat ţara noastră de toate cheltuielile zadarnice în alegerile anticipate. La insistenţa unor deputaţi, acest alineat a fost exclus. Deputatul Vladimir Voronin a declarat: “…noi vorbim de Preşedintele ţării, dacă noi dorim să ridicăm acest statut al Preşedintelui ţării, dumnealui trebuie să fie încredinţat că are o susţinere de o majoritate mai mare decît 50 plus 1. Această majoritate îi dă lui, îi permite de a fi mai independent, mai de sine stătător în activitatea lui de Preşedinte. Noi insistăm, fracţiunea, să scoatem aceste două cuvinte, că turul nu ştiu care cu 50 plus 1, şi să repetăm de cîte ori trebuie alegerile acestea pînă ce se va alege un Preşedinte ca lumea”. De remarcat că după această declaraţie preşedintele Comisiei speciale a declarat fără a ezita: “Este clară formula. Se exclude alineatul care prevede turul trei, cu votul majorităţii deputaţilor”.

În consecinţă, observăm că domnul Voronin, dintr-o postură prezidenţială neconstituţională de opt ani, contestă tocmai legitimitatea Preşedinţiei lui Igor Dodon. De ce oare? Pentru că Dodon a devenit Preşedinte fără permisiunea domniei sale? Sau contează pe sfînta memorie colectivă care e tare scurtă?!

Mihai CONŢIU