PRESEDINTELE TARII, PRESEDINTELE PARLAMENTULUI, MEMBRII GUVERNULUI SI AI FRACTIUNII PSRM S-AU INTRUNIT INTR-O SEDINTA DE LUCRU

Președintele Republicii Moldova a convocat o ședință de lucru comună cu participarea Președintelui Parlamentului, Prim-ministrului, membrilor Guvernului și ai fracțiunii PSRM din Parlamentul Republicii Moldova în cadrul căreia au trecut în revistă principalele activități întreprinse din momentul preluării guvernării.

În cursul discuției s-a constatat că în această perioadă de timp eforturile guvernului s-au axat pe soluționarea problemelor grave moștenite de la fosta guvernare. Totodată, au fost examinate obiectivele executivului și ale coaliției de guvernare pentru următoarele săptămîni.

De asemenea, au fost dezbătute astfel de subiecte precum: necesitatea rectificării bugetului, desfășurarea unor acțiuni cu caracter social, menite sa sporească nivelul de protecție socială, situația în economie, sectorul energetic, și alte domenii importante.

Pe final, Președintele Igor Dodon a menționat că întrunirile în acest format vor fi organizate cu regularitate, pentru a asigura conlucrarea eficientă a guvernului și majorității parlamentare.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:42
03.04.24 - 13:44
01.04.24 - 12:39
01.04.24 - 12:46
05.04.24 - 19:01
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
07.04.24 - 00:04
06.04.24 - 13:48
07.04.24 - 00:09
05.04.24 - 17:07
06.04.24 - 13:46
09.04.24 - 12:16
09.04.24 - 12:15