PRESEDINTELE TARII, IGOR DODON, S-A INTILNIT CU AMBASADORUL RUSIEI IN R. MOLDOVA, FARIT MUHAMETSIN

În cadrul întrevederii, părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la agenda relațiilor bilaterale, politica internă și externă a țării, ș.a.

Șeful statului a menţionat dinamica pozitivă a relaţiilor comercial-economice şi creşterea constantă a schimbului comercial între ţările noastre, pe parcursul ultimelor luni. ”În perioada respectivă, peste 180 de întreprinderi de pe ambele maluri ale Nistrului au obţinut acces pe piaţa rusă iar exporturile la mai multe categorii de produse, cum ar fi fructe, legume, vinuri şi conservele, s-au majorat în medie de 3-4 ori”, a declarat președintele țării.

Igor Dodon a exprimat recunoştinţă pentru măsurile luate în privinţa legalizării migranţilor muncitori moldoveni pe teritoriul Federației Ruse. Astfel, sute de mii de compatrioţi de-ai noştri au beneficiat de amnistia migrațională și au posibilitatea să muncească în continuare în Rusia.

De asemenea, șeful statului a accentuat asupra necesității dezvoltării și aprofundării relațiilor de colaborare dintre Federația Rusă și Republica Moldova, în interesul ambelor popoare.

Totodată, interlocutorii au discutat chestiuni cu privire la agenda Ședinței Consiliului Șefilor de State CSI, care va avea loc în perioada 10-12 octombrie, la Soci.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:42
03.04.24 - 13:44
01.04.24 - 12:39
01.04.24 - 12:46
05.04.24 - 19:01
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
07.04.24 - 00:04
06.04.24 - 13:48
07.04.24 - 00:09
05.04.24 - 17:07
06.04.24 - 13:46
09.04.24 - 12:16
09.04.24 - 12:15