PRESEDINTELE TARII A PARTICIPAT LA INTIMPINAREA LOCOMOTIVELOR NOI PENTRU CALEA FERATA DIN MOLDOVA

Astăzi, Președintele țării, Igor Dodon, a participat la ceremonia oficială dedicată sosirii în Republica Moldova a primelor șase din cele 12 locomotive diesel seria ТE33А, produse în Kazahstan și achiziționate de către Calea Ferată din Moldova în cadrul proiectului de investiții „Restructurarea căii ferate din Moldova”, finanțat de către Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Uniunea Europeană. Toate cele 12 locomotive au trecut procedura de testare, validare și certificare și au ajuns în Moldova.

În cadrul ceremoniei, șeful statului a subliniat că sîntem recunoscători reprezentanților BERD, BEI în Moldova, șefului Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, pentru sprijinul constant pe care îl acordă țării noastre prin cele mai diverse proiecte de finanțare a domeniilor strategice din țară. Igor Dodon a menționat că pentru actuala guvernare gestionarea eficientă a Căii Ferate din Moldova reprezintă o direcție prioritară pentru a revitaliza viața economică a țării.

De asemenea, Președintele țării i-a felicitat pe angajații Căii Ferate, cu prilejul achiziției de astăzi. „Sînt convins că datorită punerii în funcțiune a acestor locomotive, dar și a reabilitării eficace a infrastructurii feroviare, întreprinderea va reuși nu doar să optimizeze cheltuielile, dar și să cîștige din nou încrederea pasagerilor, precum și să revigoreze transportul de mărfuri”, a subliniat șeful statului.

Folosind acest prilej, Igor Dodon a reafirmat interesul sporit al Republicii Moldova pentru dezvoltarea și aprofundarea în continuare a relațiilor de cooperare cu partenerii externi de dezvoltare ai Republicii Moldova.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:42
03.04.24 - 13:44
01.04.24 - 12:39
01.04.24 - 12:46
05.04.24 - 19:01
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
07.04.24 - 00:04
06.04.24 - 13:48
07.04.24 - 00:09
05.04.24 - 17:07
06.04.24 - 13:46
02.04.24 - 12:29
09.04.24 - 12:16